În timp ce îmi structuram mental argumentele pentru acest articol, mi-am dat seama că aș putea celebra importanța întrebărilor în procesul de învățare prin n exemple. Dar care să fie cele cu impactul cel mai mare? M-aș duce la toți marii descoperitori și savanți ai lumii care, împinși de o curiozitate acerbă, au structurat știința, filozofia, mapamondul. Îmi dau seama, gândindu-mă și încercând să mi-i imaginez foarte franc pe Einstein, Columb, Newton în mijlocul procesului de gândire, sub avalanșa de întrebări și conexiuni mintale care se petrecea în capul lor atunci când erau preocupați de ceva.
În egală măsură, mă uit la copii și la ochii însetați cu care întreabă „da’ de ce?”, sete urmată apoi de uimirea care se instalează imediat în privirea lor după ce primesc răspunsul. Îmi imaginez o călătorie fantastică a felului în care este hrănită curiozitatea lor și a modului în care ei învață punând întrebări.
Dar realitatea de lângă noi nu este una foarte îmbucurătoare. Citeam la un moment dat într-un articol de ziar cu referințe la un studiu, că oamenii, pe măsură ce tot înaintează în vârstă, adresează sau formulează tot mai puține întrebări care să îi antreneze în procese de învățare. Raportul întrebărilor scade îngrijorător – de la în jur de 400 de întrebări (sau mai mult) pe zi în cazul unor copii de 4-6,7 ani la nici 20 de întrebări pe zi (!!!) care să zguduie mințile adolescenților. M-a tulburat și am început să fiu mai atentă în jur. Ba chiar mi-am amintit și eu de perioada de liceu.
Barierele care împiedică formularea și adresarea întrebărilor din partea elevilor în procesul educațional formal pot fi diverse și deja cred că sunt ultra cunoscute. De la timiditatea elevilor de a întrerupe, de la lipsa curajului, la teama de a recunoaște că au nevoie de explicații în plus, teama de a fi judecat, lipsa exercițiului, la indisponibilitatea profesorului de a răspunde, lipsa unui spațiu temporal adecvat în cadrul unei ore pentru a adresa întrebări. Cu ultimul exemplu, aș fi vrut doar să subliniez că poate nu e suficient ca în ultimele 2-3 minute din oră să lovim elevii din plin cu rubrica “Bun, aveți întrebări?”. De ce? Deoarece cel mai frecvent răspuns al elevilor nerăbdători să meargă în pauză este „NU”, echivalentul lui „Bine” la întrebarea vagă „Ce mai faci?”.
Ce putem face?
Plec la un context faptic real. Este adevărat că studiul este din anii ‘90, iar cititorii mă pot taxa pentru actualitatea informației, dar am putea lua fenomenul identificat și transforma în ipoteză de cercetare pentru contextul românesc.
William Wilen, după un studiu elaborat în urma unei cercetări făcute în SUA, a concluzionat că majoritatea profesorilor adresează elevilor întrebări cu un scăzut nivel cognitiv în activitatea de predare, întrebări care încurajează elevii să se concentreze mai degrabă pe procesele de memorare și amintire a informațiilor factuale pentru a construi răspunsul. Oare e un lucru real și la noi, în zilele noastre? Apoi autorul amintește puțin de două tipuri de întrebări, convergente și divergente, fiecare cu un set de caracteristici.
Întrebări convergente:
– sunt acele întrebări care pun o limită indirectă la răspunsul așteptat;
– nu îi solicită pe elevi să gândească mai departe de întrebarea clar adresată astfel încât să formuleze, la rândul lor, un răspuns unic.
Întrebări divergente:
– tipurile acesta de întrebări sunt deschise-închise prin structura lor (deschise, adică nu antrenează un singur canal cognitiv)
– determină elevul să folosească o informație în raport cu alta și să construiască un răspuns prin asocierea lor, prin raportul la experiențe anterioare etc.
Tot autorul, în cadrul aceluiași studiu, identifică o practică pe care iar aș folosi-o ca ipoteză de cercetare menită să fie testă în climatul educațional românesc. Această practică se referă la faptul că profesorii așteaptă între 0.7 și 1.4 secunde pentru ca elevii să răspundă și poate chiar mai puțin dacă profesorul intuiește că elevii nu știu deloc răspunsul corect.
Oare noi cum ne raportăm la timpul de reacție al elevilor?
Wilen vine și cu o soluție practică care poate ajuta profesorii să încurajeze adresarea de întrebări din partea elevilor. Se numește timp de așteptare = timp de gândire: profesorul lasă un timp minim de 3-5 secunde după ce adresează o întrebare, permițând elevilor să se gândească la răspuns. De asemenea, face pauză și după ce elevii răspund la întrebare, pentru ca informația să fie digerată de toți cei participanți la procesul educativ.
Și totuși, ceva lipsește. Ce mai putem face?
Alături de exemplul deja descris la secțiunea Atelier Didactic de colega noastră Adriana, aș propune o metodă de încurajare a adresării întrebărilor. Redau metoda pas cu pas:
Metoda formulării de întrebări “mai bune”
Parcurgeți regulile metodei de stimulare a formulării întrebării expuse mai jos cu toți elevii. Dacă aplicați această metodă pentru prima dată, o sugestie ar fi să formați grupuri de 3-5 elevi care să discute regulile în grup și să identifice eventuale greutăți în respectarea lor sau neclarități. Oferiți suport și ghidare în elucidarea lor. Este important acest prim pas dacă metoda este aplicată în premieră la clasă. Timp de lucru: între 5 și 7 minute maxim.
- Regula 1: Să adresați cât mai multe întrebări posibil. (această regulă oferă spațiu de a formula întrebările)
- Regula 2: Nu te opri pentru a discuta, a judeca sau a răspunde la orice întrebare notată/propusă. (această regulă creează spațiu și protecție la nivel individual pentru fiecare elev)
- Regula 3: Scrieți fiecare întrebare exact așa cum este ea formulată. (această regulă conferă echilibrul, astfel încât toate întrebările și vocile să fie respectate și luate în considerare)
- Regula 4: Dacă apar curiozități de tip frază, se recomandă transformarea lor într-o interogație. (această regulă insistă asupra disciplinei de formulare, întrebare și gândire sub formă de întrebări, nu enunțuri).
- Împărțiți clasa în grupuri de câte 3 – 5 elevi (sau păstrați aceleași grupuri care au revizuit și discutat regulile).
- Introduceți QFocus (enunțul asupra căruia se vor concentra elevii). Conform autorilor, acesta este „un stimulent pentru a stârni întrebări din partea elevilor. Poate fi un enunț scurt sau un ajutor vizual sau verbal în orice format ce poate stimula gândirea elevilor care va fi exprimată prin întrebările lor. Este opusul folosirii unei întrebări venite din partea unui profesor pentru a determina gândirea elevilor „.
- În acest moment, elevii pot începe să formuleze și să noteze întrebări pe baza enunțului dat (acordați-le aproximativ 5 – 7 minute pentru această etapă).
- Monitorizați elevii pe măsură ce lucrează în grupurile lor mici: verificați doar pentru a vedea că aceștia respectă regulile și ghidați-i să revină la sarcină, dacă este necesar. Nu oferiți elevilor exemple sau modele de întrebări, căci dacă s-au blocat, acest lucru nu ajută în procesul de reușită al metodei.Oferiți o definiție pentru întrebările închise și deschise.
- Instruiți elevii să revizuiască lista de întrebări pe care le-au formulat și să le marcheze ca Închise (Î) sau Deschise (D).
- Discutați despre avantajele și dezavantajele fiecărui tip de întrebare (închise sau deschise) și rugați-i să le refacă, dacă este necesar un echilibru mai bun între ponderile acestora.
- Instruiți elevii să prioritizeze întrebările:
- Solicitați elevilor să selecteze trei întrebări din lista lor pe baza unor criterii, de exemplu:
- Alegeți cele trei întrebări importante.
- Alegeți cele trei întrebări care vă interesează cel mai mult.
- Alegeți cele trei întrebări care vă vor ajuta cel mai bine.
- Solicitați elevilor să explice motivele pentru care au ales cele trei întrebări prioritare. (aceasta este o mare oportunitate pentru dvs. de a evalua formativ înțelegerea procesului)
Acest lucru ar putea constitui finalul exercițiului, dacă scopul este acela de a evalua capacitatea lor de a formula întrebări ori de a-și antrena curiozitatea SAU se poate continua în activitatea educațională propusă, prin utilizarea întrebărilor formulate în proiecte/portofolii/cercetări.
Uitându-mă înapoi la articol, cad pe gânduri: oare ce efecte ar putea genera această metodă utilizată pe termen lung?
Sursa foto – concept canva.com
Carmen Proteasa, absolventă master, promoția 2013-2015
