Am fost dată la sport încă din copilărie, probabil pe ideea de a nu pierde timpul sau “de a nu bate mingea pe maidan”. Mai întâi am încercat dansurile, loc în care chiar mă simțeam ca o balerină, iar mai apoi, pe la 8 ani, am mers la scrimă, o veche pasiune de-ale tatălui meu.

La ani distanță după ce am renunțat, am reflectat asupra acestei experiențe, gândindu-mă la ce mi-a folosit ea. Și am realizat că acest sport mi-a adus mult mai mult decât disciplină, ambiție, motivație și tact.

Antrenorul meu folosea strategii de coaching fără să cunoască, pe atunci, termeni sau metode. El a crezut în mine, ca și în ceilalți, spunându-ne că putem învăța și convingându-ne să încercăm să colaborăm cu noi înșine în procesul de învățare, lucru pe care doar cei mai buni profesori îl fac.

Scrima m-a ajutat să devin conștientă de 10 strategii de coaching care se leagă de patru domenii: stabilirea unui spațiu sigur pentru învățare, împărțirea responsabilității, furnizarea de feedback și susținerea sportivului indiferent de rezultatul din competiții. Iată o listă de strategii de coaching folosite cu succes în sala de scrimă.

Creați un mediu sigur de învățare!

Pentru unii, este probabil înfricoșător să înveți să te lupți cu arme albe. Scrima nu este însă despre agresivitate, ci despre disciplină, coordonare, motivație. Da, uneori loviturile sunt dureroase, iar înfrângerile jenante. Cine și le-ar dori pe oricare dintre acestea? Antrenorul meu mi-a împărtășit experiențe de învățare, mi-a descris clar, de fiecare dată, la ce să mă aștept din partea adversarelor, aspecte care mi-au redus anxietatea și mi-au pus mintea la treabă. În mod similar, profesorii, la clasă, ar trebui să pregătească elevii pentru provocările legate de învățarea și interacțiunea față în față. Este nevoie ca ei să identifice abilitățile de care elevii vor avea nevoie și să-i pregătească în ariile în care au lacune. Să furnizeze exemple de succes sau nu tocmai de succes. Oamenii învață și din greșeli. Traseul este plin de peripeții atunci când ești deja la bordul navei.

Să-i învețe să se distreze ar fi un alt deziderat. În cazul profesorilor ei pot începe cu stimulente mici sau mini-jocuri pentru a stârni interesul elevilor. Practicați mai întâi contextele cu mize mici. Învățați-vă reciproc: instructorul pe elevi și elevii unul pe celălalt. Aceasta stimulează lucrul în echipă și creează un spațiu sigur pentru învățare. Includeți umorul în activitatea zilnică, menționând că a râde de alții nu este un lucru de dorit, nereprezentând umorul pe care profesorul îl încurajează.

Împărțiți responsabilitatea!

Antrenorul este fără îndoială un expert. El planifică, explică, ba chiar, de mai multe ori, și modelează viitori campioni. Ca parteneri în procesul învățării, profesorii ar trebui:

  • să formeze elevii, apelând la puterea exemplului. Să vezi și să auzi un expert în acțiune este mai eficient decât să citești despre cum ai putea să faci ceva. Profesorii ar trebui să demonstreze un lucru, să discute cu elevii despre ceea ce au observat. Apoi, este rândul lor să vorbească. Ar fi de dorit ca profesorul să-și asume rolul de participant, nu pe cel de moderator al discuției, în acest caz.
  • să ceară feedback frecvent. Profesorii petrec foarte mult timp corectând teste, iar antrenorii de scrimă analizând înregistrări ale asalturilor. Cereți elevilor informații despre conținutul învățării, formatul cursurilor și ritm pentru a sublinia faptul că învățarea este un parteneriat între cele trei. Oferirea unui feedback de către antrenor după fiecare asalt oferă sportivilor posibilitatea de a învăța din experiențele lor, sau a învăța din greșeli.

Explicați raționamentul care constă în faptul că problemele foarte complicate devin mai ușoare atunci când se înțelege ce motivează munca. Să-ți exersezi vârful la manechin ore întregi devine plictisitor. Dar, de-a lungul timpului, această abilitate se transformă în lovituri aplicate corect. Oferiți informații despre relațiile dintre diferitele componente ale conținutului și cereți elevilor să facă asociații între subiecte, cursuri și conexiuni personale.

Oferiți feedback în timp util!

În timp ce aveam un asalt, auzeam de fiecare dată: „Stai jos pe picioare!” sau „Plănuiește, nu te arunca cu capul înainte!”. În mod similar, feedback-ul în timpul discuțiilor din clasă este esențial pentru a face interacțiunea să avanseze, pentru a redirecționa gândurile neproductive. Toate acestea sunt menite să sporească învățarea. Feedback-ul poate fi cea mai valoroasă și provocatoare responsabilitate din coaching.

Mențineți echilibrul. Observați ce s-a întâmplat bine și ce ar fi putut fi mai bine. Furnizați feedback privind performanța individuală sau de grup. Feedback-ul ar trebui să fie oferit în timp util și în mod pozitiv. Construiți împreună cu elevii pentru a măsura progresul și a discuta ceea ce au de îmbunătățit. În scrimă, după ce terminam un asalt, fie el câștigat sau nu, mi se oferea feedback-ul ca să-mi dau seama unde mai am de lucrat și la ce am excelat.

Dezvoltați capacitățile elevilor de a evalua calitatea. Îmbunătățirea abilităților de evaluare permite elevilor să lucreze și să învețe singuri, fără un antrenor/profesor. În mod normal, acest lucru conduce la dezvoltarea capacității de evaluare a calității propriei învățări. De asemenea, colegii pot oferi feedback. Într-un asalt, adesea, colegii de echipă sunt cu ochii pe tine, investighează problema și oferă feedback util, deoarece s-ar putea ca și ei să se fi confruntat deja cu aceeași situație și să știe deja răspunsul corect.

Încurajați elevul!

Antrenorul meu a fost de fiecare dată alături de mine, fiind mereu dispus să-mi dea o mână de ajutor atunci când am căzut. Au fost și momente când l-am studiat și l-am luat ca exemplu. În timp, datorită încurajărilor lui, am devenit capabilă să reușesc. Pentru a-i încuraja pe elevi, profesorii pot permite alegerea formatului orei de curs. Această flexibilitate în alegere conduce la creșterea stimei de sine a elevului. De regulă, abordările foarte structurate ale orei de curs duc la o singură opțiune care va fi aleasă obligatoriu de către elevi și nu vor mai exista interacțiuni pline de viață între aceștia. Alternativa formatului de discuție întrebare/răspuns poate fi dezbaterea sau jocul de rol.

Permiteți elevilor să se exprime liber. Astfel, încurajați elevul să ia hotărâri de unul singur, să identifice subiecte pentru o mai amplă explorare, lucru care îi va crește încrederea în sine. Dumneavoastră sunteți lângă el să-l sprijiniți pe tot parcursul drumului către învățare. Oferirea mai multor opțiuni de subiecte mărește interesul elevilor asupra propriei învățări.

Transformați-i pe elevi în facilitatori. Relația antrenor-sportiv ajunge la maturitate atunci când cei doi devin mai degrabă colegi. Aceasta înseamnă că elevii planifică, gestionează, mențin și facilitează discuțiile pentru a-și determina obiective de învățare.

Pentru a facilita învățarea, antrenorii și profesorii trebuie să treacă prin acest proces, pe care l-am descris. În ciuda diferențelor de setare, profesorul și coach-ul/antrenorul au multe lucruri în comun: ambii încearcă să-l pună pe cel instruit în legătură cu conținutul, să-i creeze un spațiu sigur de învățare și să-l încurajeze să devină independent, fie că vorbim despre un elev pe care îl ajută să devină mai bun sau despre un sportiv pe care îl conduce spre performanță.

Laura Ioana Damaschin, studentă anul I, Master „Învățare, inovare și coaching în educație”

Sursa foto: arhivă personală

Distribuie: