Multe țări extind cu rapiditate programele pentru copiii mici și familii, dar adesea aceste programe nu sunt de înaltă calitate, distribuite în mod echitabil, eficiente sau sustenabile. Centrul Național pentru Educație și Economie din SUA a sprijinit oamenii de știință în efectuarea unei analize comparative a 6 țări cu sisteme avansate pentru educația și îngrijirea timpurie (ECEC) – Australia, Anglia, Finlanda, Hong Kong, Singapore și Coreea de Sud – pentru a identifica practici, strategii și mecanisme care pot ajuta factorii de decizie să planifice și să implementeze sisteme adecvate din punct de vedere contextual pentru țările lor.
Scalarea inițiativelor de dezvoltare pentru copilăria timpurie prezintă provocări: costurile adesea rămân ridicate; investițiile în copilăria timpurie concurează cu alte priorități; lipsa de încredere sau subminarea pot împiedica inițiativa în comunitățile fragile; s-ar putea ca programele să nu ajungă la grupurile sau cartierele dorite; nu există întotdeauna suficient personal cu abilitățile sau aptitudinile potrivite; eficientizarea poate fi dificilă în cadrul diferitelor departamente. Programul Universității Princeton de Inovație pentru Societăți de Succes (Innovations for Successful Societies – ISS) a dezvoltat studii de caz revizuite de către LSE Cities, care prezintă modul în care patru orașe partenere ale inițiativei Urban95 a Fundației Bernard van Leer – Tel Aviv (Israel), Tirana (Albania), Boa Vista (Brazilia) și Recife (Brazilia) – au abordat aceste provocări de coordonare și livrare.
