Motto: ,,Nimeni nu invită pe nimeni la un pahar de tăcere, dar paharul de vorbă la care unii îi tot invită pe ceilalți s-a umplut de mult. (…) Nimeni nu te învață cum să taci, cum să taci cu sens și tăcerea ta să exprime inexprimabilul.” (Iulian Tănase)

Trecuse ceva timp de când îmi propusesem să scriu un articol despre cât de important ar fi ca cineva să se implice în asigurarea unui minim de educaţie pentru media în rândul elevilor de vârstă şcolară mică. Aveam să observ, în urma unui chestionar aplicat la clasele I-IV, că elevii mici sunt prea puţin conştienţi de ceea ce văd la televizor, aceştia fiind prinşi încă în mrejele fantasticului. Am observat şi că spoturile publicitare nu trec neobservate, indiferent de vârsta respondenţilor.

Când viaţa îţi cere să faci o schimbare, să te reinventezi, să te mişti din loc sau măcar să priveşti spre ceea ce îţi va cere viitorul în plan professional, priveşti în stânga, priveşti în dreapta, apoi priveşti din nou doar în faţă. Acum un an, când am privit doar în faţă, am ales să mă înscriu la masterat. Singurul program de masterat care m-a “chemat” a fost cel numit “Învăţare, inovare şi coaching” de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti. Da, recunosc că mi-a sunat curios acel cuvânt pe care nici măcar nu îl întâlnisem înainte: coaching.

Masteratul ”Învățare, inovare și coaching în educație” este unul dintre programele de studii ale Facultății de Psihologie și Științele Educației. Programul a preluat experiențele pozitive acumulate în cei 5 ani de implementare a Masterului intitulat „Strategii inovative de învățare” și le-a adăugat o dimensiune nouă, aceea a coaching-ului. S-a încercat să se răspundă astfel unei necesități frecvent exprimate de zona educațională, aceea de a consolida competențe de suport pentru multiplele procese de dezvoltare profesională, personală și ameliorare instituțională derulate în sistem.