“Copiii învaţă ceea ce trăiesc” (Dorothy Law Nolte, 1954) este poezia care a făcut înconjurul lumii şi a reprezentat un reper pentru părinţii de pretutindeni până în ziua de azi. Mi-am amintit de această poezie deoarece am citit-o prima dată de pe o planşă atunci când mă pregăteam pentru a deveni cadru didactic, chiar în timpul unui examen la disciplina pedagogie. Impactul acestor versuri a fost profund şi am preluat valorile transmise de autoare ca repere pentru a relaţiona cu elevii mei. Am considerat că sintetiza, într-o formă uşor de reţinut, toate principiile pe care le studiasem în timp în lucrările deja parcurse.

Acum, 20 de ani mai târziu, cred că acea poezie ar putea reprezenta un punct de pornire în formarea cadrelor didactice. Consider că reflectă atât pericolele, cât şi oportunităţile existente în relaţia profesor-elev.

De prea multe ori, de-a lungul carierei, am aflat despre cadre didactice de pretutindeni care au înţeles greşit rolul şi rostul încrederii şi puterii care li se acordau. Excluzând cazurile de abuz din funcţia de profesor care au avut drept consecinţă întocmirea unor dosare penale pentru anumiţi profesori şi acele cazuri în care diferenţa de centimetri şi forţă fizică au permis unor cadre didactice să recurgă la abuzuri fizice, îmi voi îndrepta atenţia asupra analizei parţiale a diverselor situaţii în care graniţa dintre abuz şi normalitate este greu de reperat.

Dacă versurile următoare ar sta pe prima pagină a portofoliului personal al fiecărui cadru didactic, probabil s-ar modifica multe aspecte în clasele care cuprind mii de suflete deschise spre învăţare, prietenie, bucuria de a trăi împreună:

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi.

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.

M-aş bucura să pot afirma că în practica educaţională din România nu există din partea unor cadre didactice nici critică, nici cicăleală, nici ostilitate, teamă, milă inoportună, ridicol, gelozie şi nici ruşinare a elevilor care nu se dovedesc merituoşi în orice împrejurare. Din păcate, pot exista cazuri de cadre didactice care nu conştientizează consecinţele comportamentelor amintite sau care le ignoră: elevii învaţă să condamne, învaţă agresivitatea, anxietatea, autocompătimirea, timiditatea, invidia, vinovăţia.

Concretizând în exemple dintre cele mai vehiculate, pot aminti o parte dintre situaţiile de abuz ce se întâlnesc în educaţia din România:

  • Refuzarea accesului la educaţie – există cadre didactice care nu predau cu responsabilitate acele conţinuturi pentru care s-au pregătit, care utilizează exclusiv metode de predare vechi sau nu se pregătesc continuu din punct de vedere profesional, riscând astfel să transmită cunoştinţe depăşite moral şi ştiinţific;
  • Refuzarea participării elevului la activităţi extraşcolare – unii elevi nici nu au şansa de a dovedi că se pot implica în activităţi extraşcolare, sunt marginalizaţi şi puţini au şansa să demonstreze că pot avea un comportament potrivit în alte tipuri de activităţi deoarece ei poartă stigmatul unor greşeli făcute la şcoală;
  • Limitarea transmiterii conţinuturilor în vederea racolării elevilor la lecţii particulare – elevilor li se insuflă adesea teama de a pune întrebări, de a solicita explicaţii suplimentare, iar în cadrul şedinţelor particulare la care sunt atraşi elevii aceiaşi profesori oferă explicaţii şi informaţii cu o amabilitate desăvârşită;
  • Explicarea insuficientă a conţinuturilor din comoditate – unora dintre cadrele didactice le este la îndemână să lucreze cu acei elevi din clasă care au înţeles conţinuturile, lăsându-i pe ceilalţi să stea în bănci fără a-i solicita sau stimula intelectual;
  • Acordarea unor note mai mici decât standardul firesc pentru performanţa elevului – din răzbunare sau din necunoaşterea unor metode eficiente de evaluare, cadrele didactice îi dezavantajează pe elevi în notare;
  • Notarea sub efectul anomaliilor precum “halo” şi “Pygmalion” – astfel elevilor nu li se relevă potenţialul intelectual pe care aceştia îl deţin într-un anumit domeniu, rămânând doar cu sentimentul că hotărârea profesorului este bună şi că nota reflectă nivelul cunoştinţelor lor;
  • “Scoateţi o foaie de hârtie!” – anunţarea unui test cu doar câteva secunde înainte de indicarea subiectelor se poate încadra la abuz emotional, unii elevi mai sensibili nereuşind să se concentreze nici dacă au învăţat foarte bine pentru ora respectivă;
  • Refuzul motivării absenţelor – uneori sunt notate absenţe în catalog în cazul elevilor care întârzie la cursuri … pentru câteva minute de întârziere absenţa nu este motivată, iar accesul elevului la ora respectivă este îngrădit în mod abuziv;
  • Acordarea discriminatorie a învoirilor – unii elevi, mai cuminţi, mai respectaţi, sunt învoiţi de la ore mult mai uşor decât în cazul elevilor năzdrăvani; acestora din urmă li se solicită mai multe dovezi ale motivului pentru care se solicită învoirea ;
  • Aderarea la un stil de management al clasei de tip laissez-faire – oricât de convenabil ar părea în ochii elevilor, acest stil de management al clasei nu aduce elevilor beneficii în plan academic, aceştia fiind nemotivaţi să depună efort pentru a studia intens sau pentru a respecta regulile;
  • Lipsa efortului pentru a impune disciplina – din păcate nu sunt puţine cazurile în care profesorul predă fără a se asigura că elevii se implică activ, nu deranjează alţi colegi, nu vorbesc neîntrebaţi, nu intră în conflict cu persoanele aflate în clasă;
  • Neparcurgerea programei şcolare – probabil se întâmplă rar ca un cadru didactic să nu dorească să asigure parcurgerea programei şcolare, dar nu este exclus ca, din dorinţa de a explica de mai multe ori un conţinut, profesorii să nu mai urmărească planificarea şi să rămână în situaţia de a nu avea timp să predea toate conţinuturile dintr-un an şcolar;
  • Solicitarea rezolvării mai multor teme decât ar putea avea timp elevul să rezolve – deşi nu este imposibil de contorizat în ce măsură elevii au multe sarcini de îndeplinit, rareori se întâmplă ca toţi profesorii care predau la o clasă să ţină cont de volumul de teme de care trebuie să fie preocupaţi elevii;
  • Indicarea unor teme mai dificile decât permit conţinuturile predate – având în vedere că este insuficient timpul în care se poate exersa la un nivel special (dedicat atingerii performanţei superioare) pentru fiecare dintre conţinuturi, profesorii aleg să indice elevilor teme de lucru mai dificile decât ceea ce s-a predat în clasă ;
  • Impunerea achiziţionării unor auxiliare sau lucrări ale unor autori – deşi poate fi de înţeles că este nevoie de un număr de cărţi care să susţină activitatea de predare-învăţare, există cadre didactice care impun achiziţionarea de materiale destinate studiului de la diverse edituri pentru care ei înşişi colectează banii, contrar prevederilor legale;
  • Refuzul de a media conflictele spontane dintre elevi (“Nu e treaba mea, aveţi diriginte!”) – având în vedere că ora dedicată de dirigintele fiecărei clase unor discuţii pe diverse teme şi medierii unor situaţii conflictuale face parte din programul elevilor doar într-o zi a săptămânii, există posibilitatea ca acele conflicte zilnice, spontane dintre elevi, să aibă nevoie de rezolvare şi de medierea unui adult, dar nu există întotdeauna disponibilitatea de a se implica şi din partea altor profesori care predau la clasa respectivă;
  • Impunerea participării la concursuri şcolare – există uneori elevi talentaţi în anumite domenii cărora li se impune să participe la foarte multe concursuri şcolare chiar dacă aceştia nu doresc sau nu au întotdeauna energia şi dispoziţia necesare; sunt cadre didactice care îi înscriu pe elevii la foarte multe competiţii doar în scopul obţinerii unor diplome/ puncte pentru dosarul personal;
  • Impunerea ideii că predă o disciplină care e mai importantă decât altele – dacă disciplinele abordate sunt într-un program naţional de evaluare, atunci sunt considerate mai importante decât altele; astfel se ajunge la admonestări doar pentru că elevii au “îndrăznit” să studieze şi la alte discipline;
  • Solicitarea reproducerii verbatim a conţinuturilor predate – din păcate, această practică prin care elevilor li se cere să reproducă pagini întregi predate de către profesor este încă prezentă în peisajul educaţional;
  • Scăderea abuzivă a mediei la purtare – se întâmplă ca această acţiune să fie posibilă fără parcurgerea tuturor etapelor necesare în vederea scăderii mediei la purtare;
  • Nediferenţierea sarcinilor de lucru – poate părea departe de a reprezenta un abuz, dar este important ca elevii să poată simţi că pot rezolva sarcini de lucru, să aibă încredere în forţele proprii şi să nu se simtă ameninţaţi doar pentru că nu pot rezolva aceleaşi sarcini de lucru; în acelaşi sens, merită avute în vedere predarea nepersonalizată conform aptitudinilor elevilor (acolo unde este posibil), precum şi neadaptarea conţinuturilor academice la vârsta elevilor sau utilizarea unui limbaj tendenţios, prea specializat, fără a se oferi explicaţii;
  • Bullying – deși sunt puţin cunoscute, situaţiile de bullying îi vulnerabilizează pe elevi chiar în faţa colectivului de elev, unii profesori găsind de cuviinţă că le este permis să tachineze şi să îi necăjească pe elevi pur şi simplu pentru a-şi demonstra puterea;
  • Ironizarea elevilor în contextul unor nevoi fiziologice – dacă elevilor de vârstă şcolară mică le este înţeleasă imposibilitatea de a gestiona ritmul fiziologic propriu, pe seama elevilor mari care cer permisiunea de a ieşi în timpul orelor se fac glume, aceştia fiind ironizaţi în faţa întregului colectiv;
  • Încălcarea prevederilor GDPR – transmiterea informaţiilor unor terţe persoane în contexte variate: transmiterea numelor şi prenumelor elevilor, a numerelor de telefon şi transmiterea rezultatelor la învăţătură sunt cele mai frecvente incidente din această sferă;
  • Exercitarea unei presiuni constante asupra elevilor cu rezultate slabe la învăţătură (acuzaţii privind afectarea renumelui clasei/ şcolii);
  • Alocarea unui număr mai mare de ore disciplinelor “importante” cu afectarea numărului de ore de la ariile curriculare Arte, Educaţie fizică şi Sport;
  • Discriminarea copiilor cu afecţiuni medicale precum ADHD, autism, sindrom Down, dislexie etc.

Se poate afirma că nu poate exista un control în fiecare dintre cazurile ilustrate, că nu există întotdeauna dovezi. Aşadar, în vederea schimbării puţinelor situaţii ilustrate, este important ca fiecare profesor să cunoască şi să dorească să respecte legile în vigoare, să îşi actualizeze bagajul de cunoştinţe prin participarea la cursuri de formare continuă, să se orienteze spre lectura unor lucrări contemporane de pedagogie şi psihologia copilului, să îşi reconsidere propriul comportament faţă de elevi, să îşi ia în vizor chiar propria sănătate mintală.

Privind spre sumara radiografie a situaţiei abuzului iniţiat de profesori, revin la poezia scrisă de Dorothy Law Nolte, considerând că este posibil ca multe dintre incidentele iniţiate de către cadrele didactice să fie evitate dacă fiecare ar depozita în minte şi în suflet următoarele versuri:

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi.

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.

Elevii de pretutindeni au nevoie ca dascălii să îi respecte şi să îşi dovedească nobleţea sufletului, să promoveze, prin exemplul propriu, acele valori umane care susţin creşterea şi ghidarea a generaţii şi generaţii de elevi. În mod sigur, rezultatele bune aşteptate de întreaga societate se vor reflecta în profesionalismul celor care azi sunt înmatriculaţi în şcoli pentru a învăţa să fie oameni, pentru a se orienta spre o profesie, spre un vis personal. Poate că mulţi nu ar reuşi dacă nu ar fi încurajaţi, dacă nu ar cunoaşte toleranţa, dacă nu ar fi lăudaţi în anumite momente, dacă nu ar fi aprobaţi şi acceptaţi, dacă efortul nu le-ar fi recunoscut. Poate mulţi dintre elevi nu s-ar integra deplin în societatea viitorului dacă nu ar cunoaşte şi preţui onestitatea, corectitudinea, bunăvoinţa, prietenia. Copiii au nevoie să trăiască în siguranţă şi să crească frumos şi în mediul şcolar, să aibă încredere că profesorii îi preţuiesc pentru ceea ce sunt, au respect în faţa adevărului şi le demonstrează zi de zi că e chiar frumos să trăieşti pe lume!

Surse internet:

https://www.suntparinte.ro/copiii-invata-ceea-ce-traiesc (accesat la data: 26.04.2020)

https://firedeganduri.wordpress.com/2012/12/19/copiii-invata-ceea-ce-traiesc/ (accesat la data: 26.04.2020)

https://www.academia.edu/10649206/Dorothy_Law_Nolte_Rachel_Harris_-_Copiii_invata_ceea_ce_traiesc (accesat la data: 26.04.2020)

Adriana Ealangi, masterandă, Învăţare, inovare şi coaching în educaţie, anul al II-lea