Nimic nu se compară cu singurătatea unei săli de clasă goale, fără copii și fără profesori.” îmi spunea de curând un prieten, cadru didactic. Am zâmbit trist și gândul mi-a alunecat spre o altă enclavă a singurătății, sala de teatru fără spectatori și  fără actori.

Pe 27 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului, deși ar fi bine să gândim asemenea lui Judi Dench, care afirma că ”Fiecare zi ar trebui considerată o zi a teatrului”. Isabelle Huppert rezuma aniversarea amintindu-ne de exclamația unui personaj din Samuel Beckett: „Oh, ce zi frumoasă va fi fost asta!”. E primul an de la Revoluție când, pe 27 martie 2020, mesajele dedicate Zilei Mondiale a Teatrului vor răsuna către săli goale.

Teatrul poate fi o formă de concretizare a comunicării în educarea copiilor, dar și a adulților, la orice nivel. Strategia educațională prin joc înseamnă inventivitate și ingeniozitate, dezvoltarea imaginației, dezvoltarea atenției, a spiritului de observație, a comunicării și a spontaneității. Întrebarea care se pune, legată de această metoda pedagogică, este: „Ce ne învață teatrul și cum?

I-am invitat să răspundă la întrebarea aceasta, dar și la altele, pe membrii Centrului Educațional Replika din București. De ce Replika? Pentru că, în acest an, a împlinit cinci ani de activitate. Pentru că, în opinia mea de consumator avizat de teatru, îi identific cu ideea de teatru educațional. Pentru că le-am văzut toate spectacolele cu tematică educațională sau socială, acte artistice originale, vii, intransigente, lucide. Pentru că am simțit dăruirea, pasiunea, crezul fiecărui membru al echipei. Pentru că am plecat de la spectacolele lor în minte și în suflet cu o avalanșă de întrebări, dar și cu un buchet de răspunsuri. Pentru că mi-am înțeles mai bine copiii, iar aceștia, la rândul lor, au înțeles și perceput multe fațete de viață vizionându-le spectacolele. Pentru că, la Replika, am ajuns să mă simt concomitent acasă, la școală, la teatru, între prieteni.

Așadar, mai jos întrebările mele despre toate aceste lucruri și răspunsurile oferite de Radu Apostol și echipa Replika:

 Cum s-ar defini REPLIKA pentru cei ce nu o cunosc încă?

Replika reprezintă un teatru independent, din cartierul Tineretului, în București, unde 7 oameni de teatru se ocupă de toate cele, de la creat proiecte culturale, la curățat toaletele. Suntem 7 artiști asociați, care, de 5 ani, reușim să menținem acest spațiu cultural independent. Prin toate proiectele noastre culturale, educaționale, prin spectacole de teatru, ateliere și intervenții culturale în școli și licee, încercăm să reacționăm ca artiști și ca oameni față de problemele sensibile ale societății românești, ale lumii contemporane.

Ce nevoi stringente au făcut să se nască REPLIKA? Cele din  mediul  artistic sau cele din mediul educațional?

Spațiul cultural Replika s-a deschis acum 5 ani dintr-o necesitate reală. La acel moment (ca și acum, din păcate), instituțiile de cultură de stat nu puteau gestiona produse culturale care presupuneau conlucrarea dintre artiști profesioniști și neprofesioniști. În 2014, aveam deja în repertoriu 2 spectacole (Familia Offline și Față de drepturi) în care, alături de artiștii profesioniști Mihaela Rădescu și Viorel Cojanu (membrii fondatori ai Centrului Replika), jucau și 10 copii din cartierul Republica, de la o școală gimnazială ”normală”.

Acele spectacole fuseseră dezvoltate în baza unor granturi câștigate la AFCN și în parteneriate cu Teatrul Foarte Mic și cu Teatrul de Comedie. După prima ediție a Platformei de Arte Educaționale (2014), desfășurată la Teatrul Foarte Mic, riscam să nu mai avem unde prezenta spectacolele noastre pentru că teatrele de stat nu puteau gestiona/manageria produse culturale de teatru educațional, social.

Astfel, de gura lui Viorel Cojanu și prin implicarea lui și a Mihaelei Michailov, am aplicat la un grant FDSC și am câștigat cu proiectul de înființare a Centrului de Teatru Educațional Replika, iar, în data de 13 februarie 2015, am deschis acest spațiu cultural, într-un fost depozit al unei fabrici de conserve și ciocolată, datând din 1900.

Care a fost misiunea inițială și dacă cei cinci ani de activitate au dus la diversificarea obiectivelor REPLIKA? 

Misiunea Centrului Replika a fost de la început direcționată către explorarea, dezvoltarea și prezentarea creațiilor artistice performative, concepute de artiști activiști într-o strânsă relație cu comunitatea, cu lumea contemporană. Artiștii și cetățenii activi dau replică problemelor comunităților.

Centrul Replika și-a propus să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă prin care categorii de public marginalizate să se poată autoreprezenta și să-și poată crea arta care le definește nevoile și așteptările.

Credem că accesul la orice manifestare culturală trebuie să fie gratuit, susținut de întreaga comunitate. Accesul gratuit este o valoare fundamentală pentru filosofia Centrului Replika.

În acești 5 ani, am reușit să ne diversificăm oferta de programe culturale dedicate copiilor și adolescenților, fie că vorbim despre intervenții culturale în școli și licee, ateliere de teatru, ateliere de scriere creativă, prezentarea spectacolelor de teatru adaptate spațiilor educaționale, sau a unor spectacole-lectură bazate pe dramatizarea unor romane dedicate copiilor și adolescenților, romane contemporane sau romane clasice.

Ce  diferențiază Replika de alte instituții de cultură independente sau de stat  ?

Dacă acum 5-6 ani noi eram cam singurii din peisajul teatral, educațional românesc care produceam proiecte teatrale cu relevanță socială și educațională, în prezent, ne bucurăm de o serie de parteneriate cu instituții culturale de stat, atât în București, cât și în țară (Teatrul Mic, Teatrul Excelsior, Teatrul Gong din Sibiu, Teatrul Prichindel din Alba Iulia, Teatrul Maria Filotti din Brăila, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, Universitatea de Arte Târgu Mureș etc), alături de care imaginăm proiecte culturale, reușim să ne prezentăm spectacolele de teatru în țară, unui public cât mai larg.  Probabil că singura diferență este gratuitatea pe care noi o dorim și o susținem pentru orice manifestare culturală. Noi susținem, de 5 ani, accesul gratuit la cultură. Credem că nu trebuie să existe diferențe între noi în ceea ce privește șansa de a participa la manifestări culturale, credem că artele performative trebuie să fie subvenționate de către stat, de autoritățile centrale și locale, în baza unor politici culturale care să reacționeze la statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare care reflectă o rată în creștere a abandonului școlar, analfabetism funcțional, un procent imens de persoane active care nu au fost niciodată la un concert sau într-o sală de teatru.

Dintre actorii universului educațional cadre didactice, elevi, părinți care sunt mai des protagoniștii spectacolelor voastre și de ce ?

O parte din spectacolele pe care le-am produs sau co-produs în ultimii 10 ani (Familia Offline, Amintiri din epoca de școală, Față de drepturi, Maskar (între), În cuvintele tale, Peștii dorm?, Totul e foarte normal, Foreplay, Limite) reflectă mai degrabă aspecte ale vieții în care fiecare dintre cei menționați de dumneavoastră (părinți, profesori, copii) joacă un rol important, vital. Sunt ”personaje” aflate într-o relație de simbioză, depind radical unii de ceilalți.

Care sunt  punctele slabe  ale procesului educațional românesc?

Lipsa de viziune. Totul se face acum, pe moment, la scurt timp după ce un rău/neajuns s-a manifestat. Reacționăm, nu acționăm. Neîncrederea totală în profesori, desconsiderarea și umilirea acestei bresle. Subfinanțarea cruntă. Sărăcirea tot mai agravantă a populației. De curând, am luat niște interviuri unor copii din Fântânele care s-au stabilit cu familiile lor la Berlin, în Germania. Un copil de 12 ani a răspuns la întrebarea ”De ce ați plecat?”: ”Pentru că nu aveam condiții. Nu aveam liceu în Fântânele. Trebuia să mergem 35-40 de kilometri zilnic. De unde bani de maxi-taxi, de unde bani de mâncare? De unde să aibă părinții să ne dea câte 20-25 de lei pe zi?”

Care sunt punctele tari ?

Devotamentul și dăruirea unor profesori și profesoare. Înțelepciunea și bunul simț ale unora dintre părinți, curățenia și creativitatea unora dintre copii… Acei copii care încă nu au ajuns victimele competivității, care omoară tot ceea ce este uman în noi. Sunt insule de normalitate. Sunt excepții, sunt întâmplări impresionante, doar că ”fiecare în pătrățica lui”, nimic integrat, nimic unitar, nicio viziune. Deci nu prea mai ajungi să vezi ”punctele tari”…

Sunteți în România, după părerea mea, promotorii conceptului de TEATRU EDUCAȚIONAL. Între teatrul clasic  și teatrul educațional există bariere  sau poduri?

”Ideea de Teatru și ideea de Școală s-au născut împreună.” (Jacques Copeau) Teoria jocului stă la baza artelor performative, la fel cum un foarte bun profesor e inevitabil un foarte bun performer.

Dificultatea cu care se manifestă sau este promovat teatrul educațional vine fie din necunoaștere, fie din ipocrizie și orgolii gratuite. Pentru unii teoreticieni, teatrul educațional nu este o formă de artă, implicit artiștii care se dedică acestei direcții nu sunt artiști…

În experiența mea de până acum, am constatat că niciodată arta teatrală nu a fost mai ”zdruncinată din țâțâni” decât atunci când un artist profesionist se întâlnește, se confruntă ”pe o scenă”, cu un neprofesionist. Probabil, doar în perioade de dictatură, când se manifestă cenzura, arta teatrului, condiția artistului sunt atât de drastic chestionate, interogate, zdruncinate, așa cum se întâmplă când conlucrezi cu un neprofesionist, sau când te afli într-un spațiu neconvențional (de exemplu, o clasă de curs) și reușești să creezi pentru o clipă, iluzia teatrală…

Dacă alegem trei spectacole de teatru din repertoriul prezent pe care să le recomandăm cititorilor noștri, care ar fi acelea?

Vă recomandăm să accesați pagina noastră de Facebook sau siteul nostru www.centrulreplika.com și veți găsi acolo programul cu evenimentele culturale ale fiecărei seri. În perioada asta, până la data de 2 iunie, vă așteptăm la Povești la Replika: în fiecare seară de luni, prezentăm un spectacol de teatru și câte o carte, înrudite tematic, iar în serile de marți, proiecție de scurt metraje, care reflectă aceleași subiecte și teme abordate în spectacolul de teatru și în cartea prezentată în seara de luni. Scurt metrajele au numai subtitrare în limba engleză fiind obținute de noi direct de la producători și proiectate în premieră în România. Chiar nu putem să vă recomandăm doar 3 spectacole.

Altruismul, simțul realității și spiritul de colaborare îmi par trăsături ce definesc membrii echipei, de aceea îmi permit să vă întreb ce alte teatre,nspectacole cu tematică educațională ați recomanda?

Nu putem fi decât foarte subiectivi și să recomandăm publicului spectator, format din copii și adolescenți, spectacolele create de partenerii Centrului Replika, atât din țară, cât și din București: Excelsior, Teatrul Gong din Sibiu, Reactor din Cluj, Zug din Cluj… Din păcate ideea de educație este percepută numai în relație cu un copil sau adolescent, ceea ce e total nesănătos… Toată viața ar trebui să te poți educa și forma ca om, ca profesionist…

Mediul teatral a marcat prin cronici elogioase activitatea celor 5 ani de REPLIKA. Unde vă vedeți în următorii  5 ani? Cum vedeți educația în România peste 5 ani?

Eu unul mi-aș dori ca, în următorii 5 ani, să putem preda unei alte generații ceea ce noi am încercat să realizăm. Tare m-aș bucura să fie tineri artiști și artiste care să formeze echipe, în jurul spațiului de pe strada Lânăriei 93-95.

Închipuiți-vă  că aveți în față trei cititori ai blogului Sucitorul de minți, un elev, un cadru didactic, un părinte. Ce întrebare ați dori să le adresați?

Unde ați mers ultima dată împreună, în această formulă? (în afară de ședința cu părinții, sau din întâmplare, în mijloacele de transport în comun…). Noi vă așteptăm la Replika!

Alina Maer, avocat

Foto credit: Centrul Replika

Distribuie: