Unul dintre dezideratele educației dintotdeauna a fost acela de a forma indivizi capabili să răspundă cerințelor societății în care trăiesc. Printre provocările epocii postmoderne se numără și aceea de a crește / forma indivizi capabili să se adapteze eficient și creativ la schimbările din viitor, un viitor care devine pe zi ce trece tot mai necunoscut, despre care putem face doar supoziții și anticipări intuitive.
Adevărul este că nu știm cum va arăta ziua de mâine. Lumea în care vor trăi, munci și crea elevii de acum. Un lucru este sigur însă: trăim într-un timp în care toate mediile în care activăm, fie că este vorba despre cel social, cultural, economic, politic sau profesional, se schimbă cu o rapiditate care ne solicită la maximum capacitatea de adaptare.
În contextul problemelor complexe create de aceste schimbări (multinaționalism, multiculturalitate, pluralism, diversitate, globalizare etc.), individul are nevoie să învețe să filtreze o cantitate copleșitoare de informații pentru a lua decizii inteligente. Această învățare se produce prin reflecție, ca explorare intelectuală a unor modalități variate de gândire, iar adaptarea la schimbare se realizează prin antrenamentul abilităților reflexive.
Din perspectiva neuroștiințelor, impulsul de a reflecta, generat de întâlnirea cu o experiență nouă și de perceperea conștientă a semnificației potențiale inerente acesteia, transpus într-un mod de a gândi deliberat și conștient, oferă posibilitatea formării și întăririi de noi conexiuni neuronale (Voon, 2012). Pentru aceasta, este necesară o calitate specifică, și anume aceea de a fi prezent în propria experiență, alături de o deschidere către semnificațiile ei potențiale. Legătura de semnificație care leagă o experiență de următoarea creează contextul pentru creștere și dezvoltare, pentru că „experiența nu este ceea ce ți se întâmplă, ci ce faci cu ceea ce ți se întâmplă” (Aldous Huxley).
Trecând din planul conceptual în cel acțional, reflecția a generat un nou concept, cel de reflexivitate, înțeleasă la modul cel mai general ca un proces care duce la un mod de abordare a vieții și activității umane, în care individul angajat într-o activitate are capacitatea de se automonitoriza și de a se pune pe sine însuși sub semnul întrebării.
Se face saltul de la un mod de a gândi, de a reflecta caracterizat adeseori prin vizualizare pasivă a experienței, de ruminare extenuantă a ceea ce deja s-a întâmplat, la un mod de a fi și acționa reflexiv, la o vizualizare activă a ceea ce încă se întâmplă (reflecție în acțiune). Individul care acționează reflexiv, fie că este vorba despre elevul implicat în propria învățare, profesorul său sau orice practician implicat într-o activitate, are curajul de a ieși din tiparele cognitive întipărite prin rutină, de a gândi dincolo de limite și de a acționa creativ. Din spectator – evaluator al propriei experiențe, el devine regizorul, artizanul propriei performanțe, cu toată responsabilitatea și libertatea pe care le implică acest rol, înzestrat cu o vedere din afară, laterală. Devine astfel capabil de o distanțare nepărtinitoare, detașată, care oferă prilejul recalibrării / ameliorării / sporirii propriei performanțe.
Această ieșire din starea de pasivitate a reflecției pur intelectuale reprezintă principalul potențial de creștere și dezvoltare pe care îl presupune antrenamentul reflexivității. Asemeni unui performer care își scrie piesa în timp ce o interpretează, practicianul reflexiv (elev, profesor etc.) experimentează o stare de maximă conștientizare și conectare cu toate elementele care contribuie la construirea experienței sale, fiindu-i solicitate în egală măsură abilități de valorificare a experienței trecute, respectiv anticipare a celei viitoare, rezultatul fiind adaptarea eficientă și creativă la prezent.
Revenind la ideea inițială, și anume rolul cultivării reflexivității în procesul de adaptare creativă și eficientă la solicitările unui mediu dinamic și imprevizibil, putem afirma că reflexivitatea are beneficii importante pentru orice elev (și nu numai) care face din aceasta un mod consecvent de a gândi și acționa. Scopul educației ar putea fi încurajarea și provocarea elevului de a-și asculta / crește martorul interior, a cărui prezență veghează și pune întrebări din când în când: De ce fac asta? Este cel mai bun lucru pe care-l pot face acum?
O cultură non-reflexivă a școlii, a creșterii copiilor, generează comportamente rutiniere, standardizate și face imposibilă valorificarea potențialului creativ, validarea aspirațiilor individului, creșterea visului personal, inovarea.
Bibliografie:
Nurturing Reflective Learners in Mathematics, Yearbook 2013, Association of Mathematics Educators, Berinderjeet Kaur editor, National Institute of Education, Nanyang Technological University, Singapore
Gabriela Topoleanu, mrd. anul II, profesor învățământ primar, București
