„Gânduri…printre rânduri “

(preluate de la minunata profesoară Daniela Ceredeev, Directorul Liceului Tehnologic ”Vasile Cocea”, Moldovița, Suceava, în proiectul „Maculator de învățare alternativă” adresat copiilor și tinerilor din toată țara):

„Tu, dascăle drag, ce-ai spune de un “Jurnal de activitate la distanță“? Poate fi un caiet, un carnețel sau o agenda drăguță, file dintr-un portofoliu, cu care să te împrietenești în fiecare zi. Va fi un maculator ce te va pune pe tine în valoare, asemeni unui joc strategic în care tu vei putea fi în același timp:

  * arhitect, pentru că tu vei gândi structura și numărul pieselor (activitățile la distanță) ce vor compune jurnalul cu activități la distanță, dimensiunea și complexitatea lor (resurse educaționale, platforme, aplicații, fișe de lucru, activități recreative etc.);

  * designer, deoarece fiecare filă va purta amprenta creativității tale; și ce amprentă mai elocventă ai putea găsi decât cunoașterea în profunzime a lutului pe care-l ai în mâinile tale?

  * strateg, fiindcă tu vei decide ritmul în care jurnalul tău va fi pregătit pentru momentul lansării (propus, discutat cu părinții/elevii și aplicat);

  * jurnalist entuziast, pregătit să împărtășească cu ceilalți profesori din experiența ta;

  * artist, ce-și dovedește măiestria de a transpune gânduri, emoții, sentimente și idei în forme inedite și-n culoare;

  * și, nu în cele din urmă, agent creativ voluntar și inovativ de schimbare. Da! Îți propun o învățare-schimbare și știu că vei fi, și de această dată, surprinzător, ca întreaga ta breaslă de modelatori ai lutului bun.”

Cu aceste “gânduri…printre rânduri…” mi-am început eu planificarea activității la distanță, intitulată sugestiv “Școala de acasă”. O provocare la o experiență nouă, venită parcă din neant, într-un timp foarte scurt. Mărturisesc că, la început, am avut intenția de a abandona ideea unei astfel de activități. Nu știam de unde să încep, cum ar trebui să fie, ce ar fi bine să fac. Însă dragostea pentru “românașii mei harnici și poznași” de clasa I (fiind Clasa românașilor), îmbrățișările calde și sincere pe care le primesc în fiecare zi, ochișorii plini de strălucire și dorință de cunoaștere nu m-au lăsat să abandonez această situație neprevăzută.

 Și, uite așa, după multe căutări, frământări, întrebări am purces spre clădirea unui plan. Am început de la ceea ce aveam deja : un grup de WhatsApp, cu ajutorul căruia țineam legătura cu părinții și elevii după programul de școală. Aici, le-am trimis, în prima săptămână, câteva fișe pe care să le lucreze pe caietele de temă (puțin câte puțin în fiecare zi); jocuri sau filmulețe educative pe care să le acceseze pe telefon, supravegheați de părinți; le-am cerut părinților să facă poze pentru a mi le trimite în privat, în vederea stabilirii unui feedback.

La sfârșitul primei săptămâni, solicitam părinților o întâlnire online, indicându-le pașii pe care ar fi trebuit să-i urmeze, folosind aplicația ZOOM. Totul a mers bine, întâlnirea online a avut loc. Nu pot exprima în cuvinte emoțiile trăite atât de mine, cât și de micuții mei sau părinții acestora!

După ce întâlnirea a avut loc, m-am așezat la masă pentru a construi mai departe activitatea la distanță, ținând cont și de recomandările părinților sau propunerile și dorințele copiilor.

     Plan de activitate la distanță:

   * în fiecare LUNI, copiii vor primi diferite teme pe grup, exercițiile vor fi rezolvate pe caietele de temă, timp de o săptămână. În fiecare VINERI facem poze și le postăm pe grup ca să le pot verifica.

   * în zilele de LUNI și VINERI – ora 10:00 și DUMINICA – ora 16:00 au loc ÎNTÂLNIRI VIDEO cu copiii și părinții.

   * Pentru sâmbătă și duminică, voi trimite vineri seara jocuri și filmulețe educative.

Toate bune și frumoase până aici! Însă…nu toți elevii aveau posibilitatea să participle la activitățile online sau să primească teme pe grupul de Whatsapp. Era vorba de acei copii defavorizați: proveniți din familii dezorganizate, unii cu rezultate slabe la învățătură sau cu CES.

A încolțit în mintea mea întrebarea cu răspunsuri greu de găsit: “ Ce pot face pentru ei ?”… Am început să caut totuși soluții, măcar pentru unii dintre aceștia. Am luat legătura prin telefon, sfătuindu-i să citească, să transcrie cât mai caligrafic scurte texte, să exerseze adunarea/scăderea, rezolvând probleme.

Dar, oare, câți dintre ei vor face ? Cum se vor simți când, întorși în sălile de clasă, îi vor auzi pe colegii lor povestind despre experiența „Școlii de acasă” ?…. Rămâne de văzut!

Maria Beldiman Crețu, masterandă la FPSE – Universitatea București, programul “Învățare, inovare și coaching în educație

Foto credit: pixabay.com