Scoala online sau cum să însufleţeşti locul de acasă într-un spaţiu de învăţare e o nouă jucărie pentru mulţi copii. Poate că e necesar să fie întoarsă pe toate părţile, ca în orice descoperire, însă este interesantă. Ca în cele mai multe cazuri, “simplul” dintr-un lucru este transferat din modelul adultului. Copiii observă lejeritatea adultului cum spectatorii observă graţia unei balerine. Însă cât de graţioşi am putut fi noi ca adulţi în această perioadă în mediul online?

Am folosit online-ul pentru a-i ghida pe copii spre lucrurile din preajma lor ca surse de bucurie şi de echilibru. Prin intermediul online-ului am creat un spaţiu de decizii care să transforme mediul de acasă într-un mediu de explorare similar cu cel exersat în clasă.

Atenţia a fost de a nu supraîncărca în primele săptămâni-prag, săptămâni de tranziţie cu multe instrumente sau sarcini diferite de cele de la şcoală. Am revenit cât mai des la expresia “aşa cum facem la şcoală”, astfel încât copiii să observe că această perioadă este o împletire între noutate şi tezaurul clasei deja acumulat.

Ce am putea înregistra în jurnalul clasei online după primele săptămâni?

  • Copiii care au exersat în clasa autonomia sunt într-un grad înalt creatori de conţinut. Spre exemplu, copiii au avut iniţiativa de a face propriile “mini-lectii filmate”. Au făcut acest lucru în funcţie de tema din ziua precedentă, când am vorbit despre păsările din România cu ajutorul materialelor Societăţii Ornitologice Romane, iar copiii au realizat filmuleţe despre păsările de la geam, din curtea casei sau din pădurea de lângă casă.
  • Copiii, obişnuiţi din nou din clasă să transforme obiectele şcolare, au trecut de la transformarea băncuței de la şcoală la designul biroului/spaţiului de învăţare de acasă. Au înţeles că însufleţirea unui loc necesită un lanţ de zile:  de la posterul optimist, ordinea după fiecare sesiune de învăţare, mascota însoţitoare, la împărţirea acestui loc cu alt frate care învaţă tot online.

Elevii au postat pe platforma şcolii: “Am pus posterul pe dulapul de lângă birou. Am desenat un urs panda care face surfing, un căţel şi o pisică care sunt prieteni, 2 fluturi care fac tumbe. Pe poster am scris ,,Poţi face ce vrei dacă îţi doreşti cu adevărat ! Nimeni nu-i perfect! „.

Am înlăturat din aceste zile ideea de perfecţiune, păstrându-ne obiceiul de a căuta soluţii individualizate şi denumind sesiunile pe Zoom: “Cum mă simt la şcoală online” abordând acest subiect principal în grupuri de câte 4 elevi.

Am purtat în minte ca dascăl abordarea “daring classrooms” a lui Brene Brown şi ne-am respectat ritmul sincronizat a 29 de suflete. Dincolo de artificiile pe care ne aşteptam să le creăm împreună, a fost mai important să căutăm apa lină a acestor zile şi să ştim unii de alţii, să știm că suntem bine împreună cu familia noastră. Am iscodit după lucrurile simple din preajma noastră şi le-am transformat în prilejuri de învăţare şi creativitate. Poveştile cu zânele din portocale pe care le citeam în clasă au ajuns să fie cu zâne din pâine, zâne din brioşe, zâne din foile de hârtie pe care le-am reciclat, aşadar, în fiecare lucru se ascunde o poveste pe care o poţi descoperi dacă îi acorzi interes acelui lucru şi sub mâna ta devine ceva magic.

  • Copiii au avut ocazia de a crea surprize pentru cei din jur ca parte din sarcinile de lucru astfel încât să poată susţine o atmosferă blândă şi armonioasă în mediul de acasă. A avea grijă de ei şi de cei din jurul lor au fost coordonate constante ale clasei noastre pe care este firesc să le purtăm şi în online. Sunt sigură că se pot adăuga multe straturi unei experiențe online, însă în primele săptămâni concentrarea pe starea de bine a copiilor şi a celor din jurul lor a fost prioritară.
  • Copiii au avut prilejul de a observa că şi în mediul online suntem orientaţi, precum în clasă, pe găsirea de soluţii. Cum apare un obstacol în învăţare sau un discomfort, cum este momentul de a găsi o cale de a simplifica, de a onora resursele pe care le avem, folosindu-le creativ. Am discutat cu copiii despre cum simt durata lecţiilor, cât ajutor au nevoie din partea adulţilor, cât de mult îi interesează materialele parcurse până în prezent, ce sugestii au pentru grup şi cum simt programul cu activităţile de după-amiază.
  • Este vremea recunoştinţei şi obiceiurile fericirii din clasă au luat forma scrisorilor de recunoştinţă către colegi sau părinţi. Nu doar faţă de persoane, ci faţă de ceea ce le este alături, întoarcerea cu recunoştinţă faţă de ceea ce este în jurul copiilor determină regăsirea valorii acestor lucruri şi integrarea lor în joc.
  • Revenirea teatrului radiofonic, a poveştilor care pot exprima cât mai ludic conţinuturi, neavând mediul din clasă pentru dinamica revenirilor frecvente, a fost o cale şi de a readuce “blândeţea lipsei de grabă”.
  • “Cu ce gând frumos ne începem ziua?” a fost unul dintre starturile numeroase cu care ne-am început cursurile. Am acordat importanță starturilor şi finalurilor zilei de curs, dar şi temelor de seară relaxante.
  • Creativitatea este una dintre dimensiunile fericirii, de aceea am lansat clubul designerilor (recuzita din dulap e un cufăr de aventuri precum recuzita pentru jocurile de rol), reţetele de casă adresate simţurilor şi un instrument mindfulness pentru copii, Clubul magicienilor, Clubul Inventatorilor şi lista se va îmbogăţi pe parcursul acestei perioade.
  • Interviul despre copilărie pentru părinţi şi bunici a adus o gingăşie de întrebări şi un fel de poezie contemporană:

Ştiai să mergi cu bicicletă, mama?

Câte jucării aveai?
Ce mâncai la şcoală?
Ce materii aveai la şcoală?
Trăiai la bloc sau la casă?
Aveai căţel?
Ce jocuri jucai?

Ai schiat?

Ce făceaţi în timpul liber?

 Ce făceaţi la şcoală?

  • “Zona veselă din casa” poate fi o ancoră de reglare emoţională şi un spaţiu al ideilor ludice.
  • Copiii au scris despre stările lor. Am găsit timp pentru “emoţiile vorbite” şi pentru împărtăşirea gândurilor din această perioadă.
  • Carmen Tiderle a fost poetesa care ne-a adus zâmbetul în rime, am savurat creaţiile sale, pe unele citindu-le chiar pe pagina sa de Facebook. După cum foloseam şi la şcoală calendarul special inventat de noi, şi la şcoală online, putem face o Zi în rime.
  • Teatrul Ţăndărica ne-a oferit un fel de abonament virtual la teatru, abonament pe care eu l-am avut la liceu la teatrul Elvira Godeanu din Tg-Jiu. Teatrul pentru copii ajuns în casele elevilor poate transforma atmosfera de acasă.
  • S-a îndeplinit şi dorinţa unor elevi şi profesori de a începe orele mai târziu, cu timp de mic-dejun şi de sport înainte de ore. Cursurile au început la 8.30 şi am păstrat constant această oră pentru a crea un ritm.
  • Povesti din spaţiu, citite de astronauţi, au fost combinate cu biblioteca online a unor mari biblioteci, iar copiii au avut acces la numeroase titluri îndrăgite de generaţii întregi. La un click distanță, am aflat giuvaerele scriitorilor pentru copii. Revenirea la Ana Blandiana pentru copiii acestei generaţii a însemnat mesaje de mulţumire din partea părinţilor care şi-au amintit de cărţile copilăriei.
  • Funky food, creativitatea sănătoasă în farfurie, sau pictura cu alimente a fost o modalitate de a spune poveşti în alt mod. Copiii au făcut “un autobuz din banane şi oameni din căpşuni, omul de tinichea din banană” şi alte personaje din lecturile lor. Reţetele în familie au fost un mod de a comunica şi de a se relaxa.
  • Caietul de încurajări de la şcoală, versiunea acasă, este un caiet care sper să îmi însoţească elevii în orice situaţie. Este un caiet care le reaminteşte de puterea lor de a muta munţii şi de faptul că fiecare om are colecţia lui de momente provocatoare.
  • “Străbunicul meu, Emil Racoviţa”, o carte pentru exploratori şi o galerie a “româncelor care au impresionat lumea” au reprezentat doar câteva remindere asupra forţelor ce ne pot inspira să găsim o cale de a răsturna situaţii.
  • “Cum aţi crea voi o uniformă specială pentru aceste zile?” a fost o altă întrebare care să îi susţină pe copii să facă o punte către “noua şcoală”. Elevii au ales “o uniformă cu stele de astronaut” potrivit pasiunii pentru galaxii/ rochie cu multe curcubee, norişori şi pisicuţe, pantofii ar fi cu mult sclipici curcubeu…” şi alte elemente care erau entuziasmante pentru ei.

În jurnalul meu de învăţătoare, pot colecta drept amintiri de studiu lecturi despre drepturile copiilor în era digitală, propuse în carte The cyber effect pentru campania “Cartea de pe catedră”, citită în perioada de somn a nepoţeilor mei, adăpostind uneori şi dinozauri de plastic, pasiunea nepoţelului mai mare.

Ca profesor mi-am petrecut aceste zile cu Miles Little, Grant Duncan, Noraini Mohd Noor, Dov Shmotkin care vorbeşte despre “fericirea în sânul unei lumi ostile”, Pedro Tabensky cu “Trebuie să ştii cum să suferi” şi Ruut Veenhoven, cercetători ai fericirii. “Căutarea fericirii presupune mereu şi confruntarea dialectică cu latura nefericită a vieţii.”, afirma Shmotkin. ( Dov Shmotkin, 2019, p. 228), iar Tabensky subliniază:  “Am putea spune că unul dintre secretele fericirii este să ştim cum să suferim, să cunoaştem limitele fericirii, pe scurt, să cunoaştem locul de drept al tristeţii în vieţile noastre.” (Pedro Tabensky, 2019, p. 242)

Poate acest interval de timp a fost despre lecţia fericirii în vecinătatea tristeţii şi a altor sentimente surori și despre cum, din această vecinătate, putem crea un orizont de speranţă.

Am reflectat zilele acestea la următoarele aspecte:

  1. Şi catedra ce a devenit? În ce s-au transformat obiectele din şcoala după trecerea pe tărâmul online?
  2. Pauzele şcolare în ce s-au transformat? Poate unii profesori de ciclu primar şi-au răspuns la întrebarea “ce pot să fac într-o pauză creativ-relaxanta?” Eu am ieşit pe balcon sau am avut timp să îmbrăţişez pe cineva care înainte ar fi fost la sute de km distanţă sau am avut o pauză de joacă cu pisicile şi în acel “sau” se cuprind alternative la pauzele tradiţionale.
  3. Dacă bateriile computerelor şi telefoanelor sunt încărcate, cât la sută sunt încărcate bateriile profesorilor şi elevilor?” Ne gândim şi la “bateriile umane”, cum să fie energizate?
  4. Cum ar arăta o galerie a fețelor din fata computerelor?
  5. Cum măsurăm calitativul din online?
  6. Cum se întâlneşte școala online de dimineaţă cu copiii cu scoala online a profesorului student?
  7. Cum impactează atmosfera de acasă (a profesorului si a elevului) școala online?

Pentru clasa mea, au fost mai mult scrisori de învăţare pe platforma şcolii, cu materiale dedicate antrenamentului lor mental zilnic şi stării de bine pe care o pot construi prin activităţi simple. Din satul aproape fără semnal, calitatea videourilor nu ar fi susţinut calitatea învăţării, însă, şi în acest culoar de învăţare, am descoperit atâtea lucruri. Ulterior am găsit o soluţie de a fi şi vizual alături de copii şi aşteptarea a adus şi mai multă bucurie odată cu revederea. Lecțiile din sat au ajuns în Focșani, Tulcea, Constanța si alte orașe ale țării. Un zâmbet şi un semn cu mâna de la revedere sunt foarte preţioase în această perioadă pentru copii, exact cum şi noi simţim bucuria de a fi destinatarii zâmbetelor lor.

Andreea Denisa Puiu, cadru didactic și doctorand FPSE

Foto credit: arhivă personală

Distribuie: