Ceea ce este un profesor e mai important decât ceea ce predă. (What the teacher is, is more important than what he teaches.) Karl Augustus Menninger

Ființa umană se naște înzestrată cu temperament (acesta este de natură biologică, tipul de sistem nervos) și aptitudini (entități psihice, motorii, fizico-constituționale; sunt de natură ereditară și influențate de mediu; vezi Gardner- inteligențele multiple). Acestea două, temperamentul și aptitudinile, se manifestă  prin anumite tipare de simțire, gândire și acțiune, însușite din mediile sociale. De exemplu, membrii grupurilor societăților balcanice au tendința să vorbească unii peste alții, față de alte societăți unde oamenii așteptă ca interlocutorul să termine, înainte de a vorbi. Nu, nu e vorba de lipsă de educație, ci de cum au fost educați indivizii. Cultura în care creștem ne determină inconștient să acționăm în primul sau în al doilea fel și da, este transmisă prin educație.

Întrebarea care se impune, așadar, este următoarea: dacă știm că poate fi obositor să vorbim unii peste alții, de ce nu ne educăm elevii, copiii, în direcția sănătoasă? Ca să educi, așa cum spune și Meininger, trebuie ca cel care educă să fie un astfel de model. Ca să simplific și mai mult lucrurile, mi-l iau aliat pe psihologul Carl R. Rogers care vorbește despre cum nu poti învăța pe alții în cartea sa, A deveni o persoană. Perspectiva unui psihoterapeut. Ce ne oprește să ne schimbăm? Nimeni și nimic- iată frumusețea vieții umane.  Direcția este dificilă în acest caz, nu pentru că drumul e strâmt, ci pentru că nu știm întotdeauna încotro s-o luăm.

În acest context, vă propun să luăm ca reper cultura societății românești, pornind de la studiile antropologului Geert Hofstede și ale colaboratorilor săi, din cartea Culturi și organizații- Softul Mental, care ne oferă câteva direcții, atât cât să înțelegem de unde plecăm cu educația și unde ne duc anumite tipare.

Pornind pe acest drum, aflăm că preluăm primele tipare din familie, apoi din mediile sociale – de la creșă, grădiniță, școală, până la grupul de prieteni, comunitatea în care trăim, jobul etc. În cartea sa, Hofstede ne oferă un exemplu din Doisprezece oameni furioși de Reginald Rose pentru a înțelege impactul cultural pe care societatea în care trăim îl are asupra noastră:

“Al XI- LEA JURAT, ridicându-se în picioare: Îmi cer scuze, când spuneam că…
Al X- LEA JURAT, întrerupându-l și imitându-l: Îmi cer scuze. De ce mama dracului ești așa politicos?
Al XI- LEA JURAT, privindu-l drept în ochi pe al X-lea jurat: Din același motiv pentru care dumneata nu ești. Așa am fost educat.” (Hofstede, G., Culturi și organizații. Softul mental, pag. 15)

Al XI-lea jurat este un ceasornicar născut în Europa, care, deși este de mulți ani în SUA, continuă să se poarte folosind tiparele comportamentale cu care a fost crescut. Celălalt personaj este un american care nu poate înțelege manierele ceasornicarului în momentele de mare tensiune în care jurații decideau soarta unui băiat dintr-un cartier sărac, acuzat de crimă.

Juratul din exemplul de mai sus, indiferent de context, rămâne politicos, nu pentru că el nu e tensionat sau nu simte presiunea contextului, ci pentru că politețea este un element puternic al culturii în care a fost crescut. Când vorbim de schimbarea tiparelor, e nevoie să ținem cont de faptul că, pentru a învăța unul nou, este necesar să ne dezvățăm de cele vechi. Ca să lărgim înțelegerea puterii culturii asupra noastră e suficient să ne gândim la acele lucruri pe care ne-am propus să nu le facem ca părinții noștri și ne-am trezit făcând exact acele lucruri, sau opusul lor. Să facem opusul este o soluție, dar nu neapărat calea, pentru că este posibil să dăm dintr-una-ntr-alta.Tiparul comportamental, ca să fie schimbat, este nevoie ca individul să fie conștient de sine, să identifice rădăcina comportamentului său, să aibă puterea să vadă efectul pe care îl are asupra sa și exteriorului, apoi să aleagă conștient ce anume trebuie să schimbe la sine. Este important să știm că într-un grup există și indivizi care au comportamente diferite tendinței grupului. Așa că, fiți curioși să vă descoperiți pe voi înșivă! Comportamentul uman este un lucru minunat prin capacitatea sa de abatere de la tipare, de a reacționa într-un mod nou, creator sau neașteptat, iar acest lucru ține de individ și autoeducația sa, când ne referim la adulți.

Și dacă tot am spus educație, Studiul Național privind Stadiul Dezvoltării Culturii Calității la Nivelul Sistemului de Învățământ Preuniversitar din 2013, efectuat de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, ne prezintă o analiză a datelor culese de la subiecți elevi, profesori, părinți și reprezentanți ai administrațiilor locale prin dimensinile Hofstede (legate de cultura unei societăți).
Dimensiunile analizei sunt:
– distanţa faţă de putere- mare vs. mică (adică, în ce măsură te supui sau colaborezi cu șeful, expunându-ți propria opinie);
– individualism vs. colectivism (în ce măsură este apreciat efortul personal vs. efort colectiv);
– feminitate vs. masculinitate (grija faţă de oameni, calitatea vieţii şi a mediului vs. ambiţia, realizările, succesul, recompensele materiale);
– nivelul de evitare a incertitudinii: ridicat vs. scăzut  (cât de ameninţat te simți de situaţii incerte/necunoscute. Culturile cu nivel ridicat al incertitudinii au indivizi tensionați, interiorizaţi, față de indivizii culturilor cu nivel scăzut la incertitudine care sunt relaxaţi, calmi, contemplativi.);

Dacă se privesc rezultatele și interpretarea lor prin ochii antropologului Hofstede (doar ca să înțelegem mai profund informațiile) se observă în sistemul nostru de educație o tendinţă spre distanţa mare faţă de putere. Acest lucru înseamnă că încă nu se iau în considerare părerile tuturor actorilor în educație, că spiritul critic la elevi nu are bază pentru dezvoltare.

Partea bună este faptul că în comparație cu 2002, în 2013, se observă o diminuare a distanței față de putere în rândul profesorilor. Acest lucru se datorează formărilor pe care aceștia le-au făcut între timp, accesului la informație, dotării școlilor cu calculatoare, democratizării sistemului de învățământ etc. Din nefericire însă, nu putem spune același lucru și despre elevi, familii și reprezentanții administrațiilor locale. Cum se reflectă acest lucru în societate? Cu elevi fără spirit critic, cu părinți care își dau copiii pe mâna profesorilor fără implicare sau colaborare, cu administrații locale care nu asociază bunăstarea comunității cu formarea elevilor și, astfel, investițiile să fie făcute în baza unui plan, în colaborare cu agenții economici din zonă, de exemplu, iar lista poate continua. În acest context, putem doar visa la spirit antreprenorial pentru copiii noștri, așa cum este scris în lege Legea Educației Naționale nr. 1/2011, art.2 (3), unde putem citi că „Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.”
Vă las pe voi să reflectați și să decideți cum veți aborda educația și autoeducația.

De asemenea, se observă o tendință spre colectivism ceea ce arată că este important grupul din care facem parte, colaborarea dintre membrii acestuia, accentul fiind pus pe a învăța cum să ne comportăm, elevii fiind sprijiniți financiar de către familie. În societățile individualiste, tinerii sunt încurajați să își câștige banii de buzunar, chiar să își finanțeze studiile.
Acum să reflectăm: tânărul român devine autonom dacă grupul și părinții îl sprijină în detrimentul unor acțiuni întreprinse la nivel individual pentru propria bună stare?

Hofstede mai spune că elevii din culturile colectiviste evită să ia cuvântul în lipsa profesorului, în fața unor mulțimi mai mari, etniile au tendința să formeze într-o clasă subgrupuri, sunt favorizați cei care fac parte din grupul unui profesor sau al unei familii, nepătarea unui obraz este o virtute, să pedepsești făcând de rușine pe cel care a greșit este o practică eficientă etc. Vă sună cunoscut?

Studiul ne oferă și vești bune dacă, de exemplu, ne comparăm cu Finlanda, pentru că tot este la modă. Conform studiului nostru, cadrele didactice cu vechime mică în învățământ au tendințe spre individualism și distanță mică față de putere. Finlanda este caracterizată de exact acest tip de cultură. Dacă vă inspiră această direcție, dozați-vă răbdarea pentru că la ei educația este o prioritate națională de vreo 30 de ani. La ei, în acest moment, se dorește o educație în spriritul învățării pe tot parcursul vieții, context în care, evident, școlile sunt comunități de învățare. Altfel spus, fiecare actor din educație este implicat activ. Ca reper pentru ce presupune acest lucru, vă recomand cartea lui Peter Senge Școli care învață. A cincea disciplină aplicată în educație.

Important este să înțelegem că nu există o cultură bună sau rea.  Cultura unei societăți este analizată prin intermediul culturii altei societăți. Tipul nostru de cultură caracterizează și alte state. Autoeducația, păstrarea și transmiterea valorilor către noile generații sunt câțiva factori modelatori ai culturii. Așa cum spuneam, direcția este importantă, iar cultura ne-o poate oferi. Prin exemplul altor state (analizate din perspectiva culturii lor), putem să vedem, la un nivel profund, cum au reușit să obțină ceilalți ceea ce ne dorim și noi. Partea frumoasă este că totul se învață sau dezvață, trebuie doar să știi ce vrei.

Și, ca să vă întăresc dorința de desăvârșire, voi apela la K. G. Jung care, în Dezvoltarea personalității, scria despre cultura educatorului – cu trimitere la ideea de autoeducație, că “ nu trebuie niciodată să stea pe loc, altminteri va începe să îndrepte la copii greșelile pe care nu le corectează la el. Aceasta este, firește, contrariul educației.

Să aveți un nou an școlar plin cu bucurii și fie, ca prin tot ceea ce citiți, să vă regăsiți pe voi înșivă!

Văsi Andreea – Rodica, Studentă Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Programul de Master Inovare, Învățare și Coaching în Educație; Trainer tehnici de învățare, Learning Point

Foto: Pixabay.com

Referințe:

  • Jung, C., G., Opere complete, Dezvoltarea personalității, Ed. Trei din București, 2006, pp. 67
  • Senge, P., Cambron-Mccabe, N., Lucas, T., Smith, B., Dutton, J., Kleiner, A., Școli care învață. A cincea disciplină, Ed. Trei din București, 2016
  • Hofstede, G., Hofstede, G., J., Minkov, M., Culturi și Organizații. Softul mental. Cooperarea interculturală și importanța ei pentru supraviețuire, Ed. Humanitas din Bucrești, 2012
  • Studiul Național privind Stadiul Dezvoltării Culturii Calității la Nivelul Sistemului de Învățământ Preuniversitar din 2013 al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar disponibil on-line la https://www.edu.ro , consultat la data de 3 septembrie 2018
  • Legea Educației Naționale disponibilă on-line la https://oldsite.edu.ro/, consultată la data de 3 septembrie 2018