Traumă de părinte: „recomandă-mi o școală bună…”

Poveste:

Să ne imaginăm că trăiești într-un oraș mare al României și ai un copil care tocmai a terminat grădinița. Ești mulțumit de progresele micului preșcolar, s-a jucat și a învățat, așa cum ți-ai dorit, așa cum ai citit că e normal să se întâmple. A fost o perioadă lină în viața tuturor (mă rog, în afară de momentele acelea ,,imunizatoare” de răceli repetate): progrese fără catalog, weekenduri fără teme, întârzieri permise dimineața, mici vacanțe ad-hoc, auto-alocate.

Dar… bang!!! De nicăieri, fulgerător, un gând greu ca o sabie spintecă ireversibil această pace pre-furtună: trebuie să-mi dau copilul la școală!! Liniștea de părinte de preșcolar se scurge ușor în categoria amintiri; o alertă teribilă îi ia locul, iar zilele și nopțile se încarcă și mai mult de responsabilitate.

Deși ești oarecum anesteziat de semnificația momentului, începi lupta pentru alegerea instituției de alfabetizare a copilului! Nu mai ai timp pentru celebra și repetata tânguire: ”Doamne, cum a trecut timpul, cum a crescut, parcă mai ieri era atât și acum…” Nu mai ai timp de asta, trebuie să acționezi!

Întrebi în stânga și-n dreapta despre o școală bună. Educatoarea are niște sugestii, poate semnificative. Mămicile pe care le găsești prin curtea grădiniței, aflate în aceeași situație cu tine, până mai ieri vorbărețe, sunt evazive: „nu știm, nu ne-am hotărât”… Nu ajută! Treci la prieteni, îi ataci cu întrebarea despre școală. ”Cea mai bună e cea mai apropiată de casă”, ți se spune de către cei care au copii trecuți de vârsta școlarității mici… aranjați, cum s-ar zice. Te privesc parcă de sus, din perspectiva grijilor lor mari, legate de copiii lor mari… nu ca ale tale… mici. ”Da, sigur, cea mai aproape de casă”, îți spui cu amărăciune în gând. ”Păi suntem în Finlanda, unde indiferent de zonă, școlile sunt la fel? în cartierul acesta unde stau, mi-e frică și să trec pe lângă școală, darămite să-mi dau copilul acolo”.

Te afunzi în căutări pe forumuri, discuții, bloguri; aici dilemele despre școala bună se multiplică: de stat sau particulară, mare sau mică, de centru sau periferie, în română sau nu, sistem alternativ sau nu? Rețeaua ta de întrebări îți cuprinde mintea de părinte responsabil ca o liană bine hrănită. E o școală căutată, au profesori buni, au condiții? Ce rezultate au avut la testările naționale? Ce activități extrașcolare oferă? Mai sunt alternativele ce au fost sau doar numele e de ele? Merită să plătesc atât de mult chiar din primul an de școală, ce fac până la facultate? Dacă ai un singur copil poate e mai ușor…dar ce fac dacă am mai mulți? Dacă ar avea colegi mai bine susținuți financiar, cum țin pasul cu activitățile extrașcolare, cu petrecerile? Ce fac din clasa a cincea? E bine să se confrunte cu lumea reală din școala de stat, să nu-l protejez prea mult? Să aleg direct un liceu care are clase pentru primar și gimnaziu? Au și after-school? Au și mâncare caldă de calitate acolo? Doamna merge oare la after-school? Să mă dau etnic german? Să execut rapid o schimbare de domiciliu, să găsesc un binevoitor care să mă ia în spațiu? Cum e cu transportul, cât fac până acolo? Așa de mulți în clasă? Oare se mai înscrie vreun coleg de la grădiniță în același loc, să fie împreună? Oare…dacă…sau…??

Paradoxal, te confrunți în același timp cu un exces de informație și cu o lipsă a ei. Însă, până la urmă, în ciuda tuturor ambiguităților, te decizi. Alegi o școală, speri să fie cu noroc, să nu te urmărească o viață povara unei opțiuni neinspirate! Ce a contat cel mai mult în decizia luată, care au fost argumentele hotărâtoare?

Reflecții… pedagogice:

Chiar dacă povestea anterioară este despre găsirea unei școli, demersul de căutare ar trebui regândit, focalizându-ne mai mult pe oameni decât pe instituții. Cu alte cuvinte, să nu pornim de la cât de fascinant arată o școală sau de la poveștile din jurul ei, ci de la oameni.

În primul rând, trebuie să avem în minte propriul copil și întreaga noastră familie. Pare un slogan prea frecvent clamat de parentingul modern – să-ți cunoști copilul și să vezi ce i se potrivește – dar e un adevăr important atunci când iei o decizie care îl privește. Sigur că vrem cu toții să avem un copil fericit, care să se dezvolte în școală conform potențialului său. Starea de bine a copilului nostru e importantă – și asta nu înseamnă plasarea sa într-o instituție hiper-protectivă sau care eșuează să-l împingă în zona optimei dezvoltări despre care vorbea Vîgotski.

În plus, alegerea unei școli trebuie să țină cont de binele tuturor. Nu poți să târăști o familie întreagă în iureșul investițiilor care îi depășesc bugetul sau în traversarea obositoare a unui oraș întreg doar de dragul unei fascinații educaționale descoperite pe Internet.

Apoi, e foarte important să pornim căutarea de la învățătoare. Multe studii vorbesc despre faptul că nicio școală nu este mai bună decât profesorii ei. ,,Calitatea unui sistem educațional nu poate să o depășească pe cea a cadrelor didactice” subliniază  un raport  McKinsey. Profesorul contează enorm; poate să salveze un manual prost sau poate să distrugă unul bun, să aducă lumină în cea mai sărăcăcioasă încăpere sau să transforme în ineficiență cea mai scumpă investiție. Și, mai mult decât atât, profesorul are cel mai mare impact asupra rezultatelor învățării, asupra performanțelor elevilor.

O cercetare bazată pe date dintr-o școală din Tennessee, Statele Unite ale Americii, a arătat că, dacă unor copii de 8 ani din clase separate li se alocă 2 profesori, unul cu rezultate scăzute și celălalt foarte performant, diferențele de progres dintre elevi se adâncesc cu peste 50 de puncte procentuale în 3 ani. Asta în timp ce reducerea numărului de copii dintr-o clasă de la 23 la 15 crește performanța acestora cu doar 8 puncte procentuale. Cu alte cuvinte, profesorul face diferența, iar mărimea unei clase (criteriu care ghidează mulți părinți în alegerea unei școli) nu are un impact foarte vizibil, cu excepția claselor foarte mici (raport McKinsey).

Un alt demers pe care părinții pot să îl facă este vizitarea prealabilă a unei școli și încrederea în propriile instincte. Copiii nu trăiesc în instituțiile minunate prezentate pe Internet de echipe care au înțeles ce înseamnă marketingul educațional, ci în școli reale, cu interacțiuni zilnice, cu probleme și limitări cotidiene. Așa că, inspectarea cu un ochi de părinte informat a mediului de învățare al unei școli e un demers foarte util. Aici, toate observațiile – mai mici sau mai mari – pot să fie relevante. Înseamnă ceva dacă o instituție are sau nu teren de sport, dacă are un petec de iarbă sau doar un ciment, acoperit eventual cu mochetă verde pentru trafic intens. Contează dacă în pauze sunt copii în curtea școlii, dacă există o intrare a elevilor și una a profesorilor, o scară a unora și o scară a celorlalți…E important dacă vedem copiii că fac activități outdoor, eventual dacă au și hăinuțe speciale care să-i apere de ploaie. Contează cum arată sălile de clasă, dacă băncile sunt mobile astfel încât să permită utilizarea unor diferite formațiuni de lucru (pe grup, frontal)? Au clasele o cromatică veselă, dar nederanjantă? Sunt afișate lucrările și proiectele copiilor, fără a crea impresia de supraîncărcare? Reflectă materialele utilizate diversitatea copiilor? Sunt suficiente săli de clasă pentru numărul elevilor? Cum discută cu noi învățătoarea, care sunt lucrurile pe care pune accent? Cât de des se schimbă profesorii în școală, care este pregătirea acestora? Care e atmosfera generală, cum se comportă elevii? Și multe altele sunt indicii valoroase pentru a înțelege o școală.

Toate aceste întrebări și căutări sunt firești și necesare. Din păcate, în România, nu toate școlile sunt egale; ca atare e justificată alergătura părinților după o școală considerată de succes. Alergătură care, de multe ori, se transformă ulterior în fuga spre școală, dimineață de dimineață. Și aici ajungem la un alt criteriu de selecție: distanța față de școală. Se vorbește adesea, pe bună dreptate, despre copiii din zonele rurale care trebuie să străbată kilometrii întregi până la cea mai apropiată școală. E o problemă importantă de echitate în educație de care trebuie să ținem cont. Uităm însă de copiii din București, de exemplu, care stau zeci de minute, semiadormiți și resemnați, în mașini grăbite, în drumul lor anevoios către școală. Iar studiile arată că asta nu e chiar bine! Călătoriile lungi către și de la școală afectează, ni se spune, performanța copiilor și accesul lor la activități extrașcolare de calitate (EPPI 2001). În vreme ce elevii care își gestionează singuri timpul și eventual banii într-o călătorie independentă către școală înregistrează progrese  semnificative în creșterea autonomiei și dezvoltarea abilităților de muncă individuală (idem).

Așadar, ideal ar fi să găsim, aproape de casă, o școală cu profesioniști prietenoși, pregătiți și eficienți, responsabili și dedicați, cu o ofertă flexibilă, mereu înnoită, cu un mediu de învățare capabil să contribuie la starea de bine a tuturor. Cu siguranță, există așa ceva! Așa că, succes elevilor la școală, oriunde s-ar afla aceasta! Chiar dacă se află în marile orașe, cum e situația descrisă în povestea noastră sau în sate mai mici, poate izolate și depopulate. În acest ultim caz, vorbim de o altfel de alegere care necesită, cu siguranță, un articol separat.

Anca Nedelcu, profesor univ. dr., Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Poză din arhiva personală.