O campanie menită să atragă cei mai buni absolvenți către profesia didactică întâmplată undeva în Europa de vest începea cu un slogan de genul: ”Nimeni nu uită niciodată un profesor bun”. ”Dar nici unul rău, nici pe el nu-l uită”, a venit replica imediată, încruntată, a unui student aflat în grupul în care discutam despre campania respectivă. Am conștientizat atunci că amintirile noastre despre propria școlaritate sunt neiertătoare, chiar dacă estompate de timp sau de bunăvoința maturității. Iar gustul ineficienței și al dezamăgirii se păstrează proaspăt alături de cel de celebrare a succesului. O interacțiune nefericită, o notă prea mică, o mână ridicată căreia nu i se răspunde, un feedback lipsă atunci când e necesar, o eternă poziție în ultima bancă – sunt gusturi amare păstrate prin timp. Memoria afectivă e incredibil de activă în astfel de cazuri.