Din nou septembrie,
și astăzi, pentru că, de regulă, la început de septembrie mă ocupam cu inserția și inducția studenților danezi în universitate, mi-am amintit de momentele când, sub soarele torid al verii neînchise, mă întâlneam pentru prima dată cu studenții danezi. E o sintagmă, o voi folosi ca atare. Au fost ani când au fost numai studente, dar au fost și ani cu grup mixt, de obicei fetele mai numeroase decât băieții – exact ca la noi, la Pedagogie.
Timp de citire: 18 min