”Nimic nu se compară cu singurătatea unei săli de clasă goale, fără copii și fără profesori.” îmi spunea de curând un prieten, cadru didactic. Am zâmbit trist și gândul mi-a alunecat spre o altă enclavă a singurătății, sala de teatru fără spectatori și  fără actori.

E greu să scrii despre ce iubești. Aluneci în simbolism desuet, pierzi esențialul, te rătăcești în amănunte dorind să nu uiți nimic din ceea ce ar putea părea esențial în motivarea iubirii tale. Dacă mi s-ar cere  să mă definesc prin ceea ce iubesc, aș începe cu sau aș enumera în primele rânduri iubirea de teatru.