„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” – Nicolae Iorga

Întregul an 1918 este un an deosebit de important pentru istoria românilor, bogat în evenimente care ne-au marcat destinul: încheierea Primului Război Mondial, susținerea din partea aliaților tradiționali, Franța, Anglia și Statele Unite în vederea realizării unirii, precum și

„Eu sunt bine, în caz că v-ar interesa cum o mai duc, ce mai fac. Mai plâng năvalnic, mai râd timid, mă mai lovesc de nepăsare, mă mai revolt de neputințe. Voi? Parafrazându-l pe Sorescu, cum o mai duceți cu fericirea, ați reușit să-i puneți căpăstru nărăvașei?” (Carmen Voinea-Răducanu, Visătorii nu mor niciodată).

Mă simt motivat să scriu despre voluntariat în contextul în care, pe de o parte, a devenit “la modă” să faci asta, pe de altă parte, este atât de neînțeles acest termen. Vă propun în acest articol să analizăm trei aspecte alte voluntariatului: ce presupune un act de voluntariat, ce implicații are acesta la nivel individual/colectiv și ce reglementări legislative susțin acest proces.

Primul contact cu educația la nivel academic, primul an de facultate în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, specializarea pedagogie. Întâlnirea cu pedagogi dedicați, primele emoții și primele confruntări cu relația teorie-practică… experiențe ce nu pot fi uitate, suficient de valoroase și demne de a fi împărtășite.