O mică parte dintre conceptele, elementele de teorie literară, formulele matematice sau cele din fizică pe care le-am înmagazinat de-a lungul educației mele, mai ales formale, are ca punct de susținere o experiență care mi-a lăsat gustul madlenei ce se activează în momentele în care sunt invocate. Acesta este motivul pentru care îmi propun în majoritatea activităților mele de la clasă să creez elevilor mei experiențe de învățare care să trezească o amintire peste ani. Mă bucură, de pildă, când elevii știu ce este ritmul sau piciorul metric, pentru că ,,l-am tropăit” la școală sau l-am stabilit, sărind într-un șotron.

În cadrul programului de master Învățare, Inovare și Coaching în Educație, am primit din partea domnului profesor Romiță Iucu provocarea de a ne imagina cum ,,va arăta” profesorul român în anul 2035. Ca prim pas, mi-am îndreptat atenția către programele existente la nivel național și internațional.

,,Viitorul se naște din concepte, mai ales că nu degeaba se spune că, dacă nu poți prezice viitorul, atunci mai bine îl desenezi de unul singur”, este afirmația Martei Ușurelu într-o postare ce mi-a atras atenția asupra unui proces care a căpătat, mai ales în mediul de business, amploare în ultimii ani.

Replica: ,,E bun, dar foarte emotiv” a fost pentru generații întregi aproape o stigmatizare, iar autocontrolul dus până la negarea propriilor emoții și sentimente devenea un indicator al propriului succes, dar, în același timp, și semn al unei bune creșteri.