Mi-am adus aminte în aceste zile de o nuvelă, dar mai ales un personaj din literatura italiană mi-a revenit în memorie. Nuvela „Il treno ha fischiato” aparține unui autor cunoscut, Luigi Pirandello, care a obținut în anul 1934 premiul Nobel pentru literatură. Opera aduce în prim plan motivul măștilor și faptul că fiecare persoană poartă o mască și dincolo de ea sunt sentimente nemărturisite, dar și dorința de eliberare. Așa este ”bietul Belluca” – personajul principal, care duce o viață redusă doar la un număr de roluri: de soț, de tată (avea grijă de douăsprezece persoane) de copist și de contabil.

Mai mult de 32 de milioane de copii cu dizabilități nu frecventează școala. Atingerea Obiectivelor pentru Dezvoltare Sustenabilă va necesita mai multe investiții în educația incluzivă. Un nou raport pledează pentru „A nu lăsa pe nimeni în urmă atunci când începe învățarea”.

Devenind tați pentru prima dată, bărbații adesea devin deschiși pentru adoptarea de noi comportamente și idei. Programele de implicare a taților pot ameliora rezultatele copiilor și reduce violența domestică. Inițiativa REAL Fathers și Programul P și-au dovedit eficiența la scară largă.

Despre experiențele româno-daneze au tot apărut povești pe blogul Sucitorului de Minți, în mod special sub forma unei “pedagogii povestite” (așa cum am fost inspirați, de către oameni care au încredere în noi, să le spunem), dar în acest articol ne-am propus să începem cu un dialog imaginar și să ne îndreptăm către beneficiile jocului riscant. Cu alte cuvinte, să zăbovim puțin asupra a ceea ce spun specialiștii despre acest tip de joc, pe care cu toții l-am practicat mai mult sau mai puțin, voluntar sau involuntar, și pe care îl întâlnim la tot pasul în Danemarca, dar care este ocolit pe cât se poate în România.