Deschidem astăzi seria unor articole dedicate Centenarului Marii Uniri, în care vom încerca să recreăm imaginea școlii românești de acum 100 de ani. Mai precis, veți putea citi câteva articole scrise pentru a marca acest eveniment, în care vocile copiilor se vor face auzite.

În acest sens, elevii mai multor clase din diferite școli bucureștene s-au arătat dispuși să aducă în prezent școala din trecut, iar noi, profesorii lor, le mulțumim pe această cale! Demersul nostru a avut ca punct de plecare întrebările redate mai jos:

Cum era școala acum 100 de ani? Oare elevii din ziua de astăzi se opresc vreodată să își pună această întrebare? Au această curiozitate? După ce vor afla răspunsuri cu privire la întrebarea de mai sus vor face comparație între cea de acum un secol și școala de astăzi?

Elevii Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” au răspuns acestei provocări. În vederea unei descoperiri în ceea ce privește școala de ieri și școala de astăzi, unii dintre aceștia și-au imaginat cum se făcea educație acum 100 de ani, alții au implicat părinții și bunicii luându-le acestora interviuri din care au aflat informații prețioase, restul preferând să facă muncă de cercetare pe internet. Astfel, au putut zugrăvi școala de odinioară și chiar au pus-o în oglindă cu ceea ce li se întâmplă lor.

Sofia J. ne povestește că a făcut “o buclă în timp, în acest mod descoperind o căsuță, care semăna cu o locuință de la țară, cu pereții alb-gălbui, cu geamuri mici. Băncile erau lungi, din lemn de stejar, cu spațiu pentru călimară. Fetele erau îmbrăcate în sarafane de culoare închisă, iar la gât aveau un guler alb. Băieții aveau pantaloni bleumarin și cămășile albe ca laptele. Interiorul m-a surprins prin faptul că erau două încăperi: una pentru copii mari și una pentru copii mici. Încăperea avea mai multe bănci lungi, făcute din lemn de stejar, iar în bancă o mică gaură în care se punea călimara. Copiii se jucau capra și oina. Această călătorie mi-a plăcut foarte mult și sper că v-am trezit și vouă dorința de a călători în timp”.

Sofia P. ne povestește “că a stat o clipă să se gândească la strămoșii noștri care au învățat școala acum mii și mii de ani și la România veche și frumoasă. Poate că școala era o simplă căsuță, cu acoperișul din paie, cu ferestruici mici, prin care pătrundea lumina soarelui. Catedra era din lemn, iar tabla neagră ca smoala. Pe aceasta se scria cu cretă albă. Aceasta casă era așezată în mijlocul satului pentru ca toți copiii să ajungă repede la ea. Curtea era delimitată de un gărduleț, iar în interior exista multă vegetație”. Ea vede lumea de atunci împărțită în oameni săraci, care erau nevoiți să facă educație așa cum se pricepeau, și boieri, care își permiteau să-și trimită copiii la școală.

Mai departe, Smaranda ne povestește că “existau școli pentru fete și școli pentru băieți. Se puteau face clasele 1-4 la țară, iar cei cu dare de mână trimiteau pruncii la oraș. Elevii scriau pe tăblițe cu plumb și învățau doar să socotească și să citească, dar nu aveau și limbi străine sau activități opționale. Elevii nu aveau ghiozdane, aveau traiste. Cei de la sat veneau la școală în haine sărăcăcioase, iar cei de la oraș purtau uniforme”.

Alex ne spune că școala de acum 100 de ani se asemănă cu cea de astăzi din prisma disciplinelor, “însă condițiile erau diferite, ustensilele erau diferite, chiar și copiii erau diferiți. Copiii începeau orele la 7-8. Cei neascultători stăteau în băncile din față, iar cei mai cuminți și mai deștepți în cele din spate. Unele lucruri nu erau foarte diferite, de exemplu, orele de română unde se făceau exerciții pe texte. Ei învățau multă religie. Chiar dacă în trecut profesorul aplica pedepse lovind cu rigla elevul obraznic, să fii profesor însemna să fii foarte înțelept. După școală, care se termina la amiază, copiii aveau cca. 2 ore de teme, apoi erau liberi”.

David a aflat de la bunicul lui, profesor de istorie, că “nu mergeau mulți copii la școală pentru că nu își permiteau. Învățământul era de la clasa 1 până la clasa a 5-a, iar elevii de atunci aveau șorțulețe croșetate drept uniforme și scriau pe tăblițe de lemn cu cretă. Profesorii și învățătorii aveau un statut aparte, ceva important la nivel național. În casa Învățătorului era o cameră specială pentru învățat. Elevii stăteau puțin la școală pentru că părinții aveau nevoie de ajutor la cultivat, la gătit și la pescuit. Deși aveau dificultăți, elevii tot aveau teme, însă aveau multă ambiție. Ca să ajungă la un liceu erau nevoiți să piardă nopțile învățând, dădeau teze, teste, examene”.

Nectarie ne vorbește de școala de ieri prin comparație cu cea de astăzi. El spune că “școala de acum 100 de ani avea o curte foarte mică, în formă de cerc. Că băncile aveau formă de hexagon, iar la fiecare colț era câte un elev. Copiii erau nevoiți să țină pasul cu profesorii la scriere, altfel stăteau în picioare tot restul orei. Dacă nu veneau în uniformă sau dacă întârziau, nu mai aveau voie să intre la oră. Curtea școlii de astăzi este mai încăpătoare, băncile iau forma unui pătrat, iar copiilor li se permite să scrie în ritmul propriu. Deși lucrurile s-au mai schimbat, în unele școli aceste reguli se mai păstrează”.

Radu crede “că școala din trecut nu era atât de mare și de frumoasă ca cea de astăzi, că profesorii nu propuneau activități interesante. Viitorul din cadrul școlii este plin de avantaje… Școala din prezent beneficiază de materiale diverse și are acces la multe informații.

Sofia B. ne vorbește “de Marea Unire din anul 1918” și de faptul că datorită acestui lucru “țara a fost mai pregătită, mai protejată și mai puternică, la fel și școlile.”

“După o cercetare amănunțită în cărți, pe internet și vorbind cu rudele”, ne mai spune ea, “am ajuns la concluzia că în școală se învăța matematică, română, religie și istorie. Elevii cuminți erau așezați în băncile din față, ceilalți ocupau locurile din spate. Se făcea școală în fiecare zi a săptămânii, iar duminica se învăța de două ori mai multă religie și trebuia să fii pregătit cu versete din biblie. Drept recompensă primeai o biblie nou-nouță”.

Vlad a aflat de la bunica lui că “pe vremea când era în clasa I, bunica lui a fost nevoită să facă home-schooling cu mama ei care era învățătoare, pentru că tot satul era invadat de ruși. Bunica își amintește că sălile de clasă erau încălzite de sobe cu lemne și erau luminate cu lămpi pe gaz, suspendate de tavan. Pe vremea aceea se scria cu tocul muiat în cerneală, un fel de pensulă cu peniță în vârf”.

Ana compară școala din trecut cu cea din prezent și observă lucruri diferite: “Înainte fiecare copil purta pe sarafan cu numele școlii și un nr. de înregistrare, dar acum nu mai există asta. Dacă înainte elevii erau urecheați atunci când greșeau, acum li se explică ce au greșit. Acum testele sunt anunțate, pe când înainte se deschidea catalogul la întâmplare și elevul era ascultat”.

Iulia știe că “se făceau patru ore pe zi pentru că elevii, după ce terminau școala, mergeau acasă și munceau. În ciclul primar, notele erau de la 1 la 5, cel care primea nota 1 rămânea corigent, iar în ciclul gimnazial erau note de la 1 la 10. Pe vremea aceea, existau numai 11 clase”.

Ecaterina Ortansa Ioniță, masterandă FPSE,  Învățare, Inovare și Coaching în Educație

Note

Textele au fost scrise de elevii clasei a IV-a “Principesa Elisabeta”, Liceul Pedagogic “Anastasia Popescu”.

Desene realizate de: Sofia J., Ariana, Ioachim, Matei, Ana, Radu, Smaranda și Sofia P.

Oare profesorul îmbracă haina de elev? Se pune în postura acestuia? Simte emoțiile și fricile lui? Este important să ne simțim elevi, să ne conectăm cu ei și să înțelegem cu adevărat nevoile lor. Este important ca ei, elevii, să perceapă profesorii ca pe niște ființe umane, care sunt acolo, pentru ei, care nu au agende personale și care creează cadrul pentru o învățare autentică.

În ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre coaching, în toate domeniile, chiar și în educație. Acest termen mi-a stârnit curiozitatea de a afla mai multe despre asta și, pentru că sunt un profesor interesat de starea de bine a elevilor, am decis să fac o schimbare. Dar ce schimbare? Cu ce să încep?