Cu ajutorul studenților de la specializarea medicină dentară, anul III, am reușit să îmi clarific niște aspecte relevante despre cum abordăm învățarea în general. Contextul este dat de o disciplină facultativă pe care o predau acestor studenți, și anume Pedagogie. Scopul acestui curs este să îi introducă pe studenți în conceptele pe care le presupune materia și să îi ajute în interacțiunile cu elevii atunci când vor ajunge să predea.

În calitate de profesoară de educație civică, aflată la început de drum, am început semestrul al doilea la clasa a IV a cu mari emoții pentru că îmi doream să supun atenției elevilor subiecte relevante și interesante. Îmi doream ca achizițiile de la această materie să determine un comportament și o gândire asupra cărora să reflecteze și la care să se raporteze în experiențele lor zilnice ca viitori cetățeni responsabili; deci clar un obiectiv pe termen lung.

Premisa de la care pornesc pentru această discuție este următoarea: O clasă neomogenă atinge rezultate academice maxime (ca grup) dacă există o abordare diferențiată în predare, învățare și evaluare a actului educațional.
Este binecunoscut faptul că cei care învață, fără a ține seama de vârstă, au nevoi și interese distincte, stadii diferite de înțelegere și se dezvoltă în funcție de bagajul genetic, capacități, interese, motivație, posibilități financiare etc.  Clasele se constituie nu numai din cei care capătă statutul de elev sau student, ci din personalități și inteligențe multiple, factori care transformă spațiul educațional într-o orchestră a cărui dirijor este provocat să se implice activ sau să țină pasul provocărilor.

Anul trecut am avut ocazia să fiu observatoare la o lecție într-o școală experiențială din Olanda, la clasa pregătitoare, și să fiu părtașă la o dinamică a unui proces de învățare construit în jurul elevului – recunoașterea competențelor lui, existența autonomiei în învățare, fiind două dintre principiile pe care aceștia se bazează.