Debutul micii şcolarităţi se dovedeşte a fi o adevărată provocare pentru toţi cei implicaţi: elevi, părinţi, profesori. Însă, dacă se va pleca de la ideea că această clasă pregătitoare este un univers al poveştilor şi al învăţării prin joc, că este modalitatea de a aduce şcoala către copil şi nu copilul către şcoală şi dacă se va centra procesul de învăţare pe competenţe şi nu pe cunoştinţe, atunci totul va decurge firesc, natural şi cât se poate de plăcut.

„Procesul de învăţare ar trebui să fie distractiv, folosind o metodologie adaptată, diversă şi incitantă. Dacă învăţarea nu e distractivă, vom face eforturi imense, atât elevii, cât şi noi, profesorii.” (J. Olsen şi Th. W. Nielsen, 2009) Activitatea de predare-învăţare trebuie să devină ,,o aventură a cunoaşterii” în care copilul este provocat să participe după puterile lui, iar rolul profesorului constă mai mult în cel de stimulare, dirijare şi de motivare, printr-o participare entuziastă şi printr-o abordare ludică.

Din punctul meu de vedere, mai ales la clasa pregătitoare, pentru a-i atrage pe elevi, cadrul didactic trebuie să realizeze adevărate “lecţii-spectacol”, să fie un actor şi un regizor desăvârşit, neexcluzând caracterul activ-participativ din partea elevilor (nici lor nu le-ar plăcea să fie simpli spectatori). Prin „lecţie-spectacol” înţeleg activităţi foarte atractive, animate de un bogat material didactic, din care nu va lipsi tehnica modernă audio-video.

Orele sau activitățile de la clasă trebuie să plece de la elementul de fascinație – o curiozitate, o surpriză, o imagine, un joc, o mascotă …măcar câte un element de ”wow”, ceva care să le stârnească atenția, mirarea şi curiozitatea. În acest sens, la începutul clasei pregătitoare, am confecţionat mascotele clasei noastre, le-am însufleţit şi le-am numit “Curiosul” şi “Creativa” (nume date de către copii, având în vedere faptul că făceau parte din clasa “Curioşii creativi”). De asemenea, ni s-a alăturat şi Domnişoara Alfabet, cea care ne aduce de fiecare dată litera nouă (confecţionată de către bunicul ei, Moş Alfabet) şi care ne istoriseşte atât de frumos povestea literelor.

Domnișoara Alfabet

Implicarea elevilor în “lecţiile-spectacol” este esenţială, ei având nevoie să plece de la concret, de la experiment. Copilul de astăzi învață foarte bine prin joc de rol, prin punerea în pielea personajelor, prin experienţe în care este provocat să participe după puterile proprii, întâlnind probleme şi situaţii de învăţare menite să-l determine să le analizeze, să le examineze şi să descopere soluţii plauzibile. În clasa mea, fiecare elev deţine câte o marionetă, prin intermediul căreia interacţionează unii cu alţii (chiar şi în recreaţii), creează poveşti şi situaţii de viaţă, pe care le dezbatem şi din care învăţăm lucruri noi. Pe rând, le sunt atribuite roluri, cum ar fi: ”vorbitor”, “povestitor”, ”interogator”, ”corector”, ”contrazicător”, “personajul pozitiv”, “personajul negativ”, dând naştere unor activităţi de învăţare care să permită elevilor să descopere singuri faptele, să-şi valorifice cunoştinţele şi capacităţile anterioare. Acestea pot provoca trăiri puternice, dar benefice, fiind cunoscut faptul că „toată învăţarea are o bază emoţională”.  (Platon)

La clasa pregătitoare, elevul învață cel mai bine, dacă se mișcă; el are mare nevoie de mobilitate și diversitate. Profesorul poate organiza ora, astfel încât să existe momente de deplasare, cu un scop anume, din bancă, de regrupare, de schimbare de rol, etc. În ciuda faptului că nu avem spaţiu suficient în clasă, eu încerc să îi determin pe elevii mei să se mişte cât mai mult şi mai variat, pe fundal muzical sau fără, în clasă, pe holul sau în curtea şcolii. Astfel, activităţile sunt dinamice, pline de energie pozitivă, respectând în acelaşi timp regulile jocului şi având un scop bine definit.

Ioan Neacşu afirma că ,,educatorii sunt solicitaţi astăzi, în mod continuu, să promoveze învăţarea eficientă. Şi nu orice învăţare eficientă, ci una participativă, activă şi creativă.” Acest tip de învăţare nu se poate realiza cu elevi înţepeniţi în bănci ţintuite în podea. Este nevoie de mobilier modular, cu ajutorul căruia putem împărţi spaţiul sălii în „centre de activitate” bine delimitate, în care elevii pot lucra în grupuri, îşi pot exprima opiniile în discuţii incitante. Rolul învățătorului este acela de mediator, el va coordona activităţile „din umbră”, încurajând exprimarea liberă a copiilor, comunicarea, respectul reciproc, valorizând, în acelaşi timp, şi interesele copiilor.

Cu timp şi răbdare, orice profesor poate integra învăţarea prin cooperare în procesul de predare-învăţare, chiar şi la clasa pregătitoare. Cheia succesului constă în menţinerea unor aşteptări înalte, răspunderea individuală şi de grup a elevilor şi crearea unui mediu, în sala de clasă, în care cooperarea să fie încurajată.  În clasa mea, organizez foarte des astfel de activităţi, copiii fiind deja obişnuiţi să lucreze în echipă, în bănci (aşezate în diverse moduri) sau pe jos (pe perniţe).

Revenind la specificul clasei pregătitoare, consider că activităţile integrate de învăţare trebuie să se bazeze pe joc, mişcare şi dramatizare. Profesorul-actor care intră în scenă la fiecare oră trebuie să își lase la ușa clasei toate grijile și problemele, să fie atent la reacția „publicului” şi dacă acesta nu a fost atras, atunci să încerce să schimbe ceva: metoda, mijloacele sau mesajul. El are sufletul mereu tânăr, puterea de a trece peste neajunsurile sistemului, abilitatea de a găsi soluții pentru problemele elevilor, de a se bucura alături de ei, de a-i încuraja, de a-i ajuta și de a-i iubi.

Consuela Colţan, Prof. Înv. Primar, Şcoala Gimnazială Nr. 280, București

Bibliografie:

Neacşu, Ioan – „Metode şi tehnici de învăţare eficientă. Fundamente şi practici de succes-Profesorul de succes”, Bucureşti, Editura. Polirom, 2014

Amabile, Teresa – „Creativitatea ca mod de viaţă”, Bucureşti, Editura Ştiinţă şi Tehnică, 1989

Olsen, Jerry; Nielsen, Thomas – „Noi metode şi strategii pentru managementul clasei”, Bucureşti, Editura DPH, 2009

Foto credit: arhivă personală

Distribuie: