Devenind tați pentru prima dată, bărbații adesea devin deschiși pentru adoptarea de noi comportamente și idei. Programele de implicare a taților pot ameliora rezultatele copiilor și reduce violența domestică. Inițiativa REAL Fathers și Programul P și-au dovedit eficiența la scară largă.

Părinții care așteaptă nașterea primului copil sunt într-o perioadă de tranziție– entuziaști, dar și îngrijorați. Acesta poate fi un „moment de învățare”. Pentru bărbați, poate fi un moment de răscruce, când sunt în mod special deschiși către învățarea de noi comportamente și idei despre ce înseamnă să fii tată și, mai general, ce înseamnă să fii bărbat. Totuși, cele mai multe programe pentru părinți implică doar mamele, întărind norma socială care le atribuie femeilor îngrijirea copiilor.

Dovezile din două programe – Inițiativa Taților Responsabili, Implicați și Afectuoși din Uganda (REAL – Responsible, Engaged and Loving Fathers Initiative) și Programul P din Rwanda și alte țări – demonstrează diferența enormă produsă de implicarea taților în îngrijirea copiilor. Experiența sugerează că aceste intervenții pot fi replicate cu succes și pot fi diseminate la scară largă în mod sustenabil prin integrarea în programe pentru copilăria timpurie și alte programe ce vizează dezvoltarea.

Programul P și REAL Fathers utilizează amândouă o abordare de transformare de gen, recunoscând faptul că ceea ce se crede despre gen poate influența viața de familie în mod profund. De exemplu, noțiunile dominante de masculinitate îi pot face pe bărbați să exercite control asupra femeilor și să-și disciplineze copiii cu severitate (Heilman și Barker, 2018). Cele două programe sfidează aceste noțiuni, cu scopul explicit de a schimba dinamica inechitabilă de putere. Acestea construiesc pe baza normelor culturale pozitive care încurajează familiile și relațiile afectuoase și repoziționează rolul bărbaților ca tați iubitori, susținători și parteneri egali.
Implicarea pozitivă a taților în îngrijire se asociază cu bunăstarea socială și emoțională a copiilor și cu dezvoltarea cognitivă (Lamb, 2004; Cabrera și TamisLemonda, 2013). Dovezile sugerează faptul că o abordare transformatoare de gen este mai eficientă pentru prevenirea violenței decât intervențiile care nu abordează normele și comportamentele de gen (Fulu et al., 2014). Totuși, s-au implementat foarte puține programe de acest fel la o scară suficient de largă pentru a avea un impact semnificativ.

Inițiativa REAL Fathers

REAL Fathers este o inițiativă de mentorat centrată pe tați, pilotată prima dată în nordul Ugandei, unde nivelurile ridicate de violență împotriva partenerei (IPV) și a copiilor (VAC) își au parțial originea în deceniile de conflict. REAL Fathers lucrează cu tați aflați la primul copil, ai căror copii au vârstă mică.
Bărbați respectați din comunitate sunt aleși de către tați și partenerele lor și sunt pregătiți pentru a le deveni mentori taților tineri, utilizând un curriculum care promovează disciplinarea pozitivă a copiilor, îngrijirea, echitatea de gen și comunicarea. O dată pe lună timp de șase luni, tații tineri participă la sesiuni de mentorat acasă și în grup. O campanie lunară cu afișe întărește tema discutată. Intervenția se finalizează cu o sărbătoare în comunitate pentru a sprijini realizările taților și a-și exprima angajamentul de a susține noile comportamente. În 2013, REAL Fathers a fost implementat de către Salvați Copiii și evaluat de către Institutul pentru Sănătatea Reproducerii. Rezultatele unui studiu cvasi-experimental a arătat că ameliorează semnificativ creșterea pozitivă a copiilor și comunicarea dintre parteneri, reducând IPV și VAC (Ashburn et al., 2017), cu majoritatea rezultatelor susținute la un an după intervenție.

În 2015, REAL Fathers a fost extins prin integrarea într-un program pentru mijloacele de trai din nordul Ugandei și în centre de dezvoltare timpurie din Karamoja, cea mai puțin dezvoltată regiune a Ugandei. Rezultatele confirmă, pentru tații tineri, eficiența în ameliorarea abilităților de creștere a copiilor și a comunicării cu partenera, și în prevenirea IPV și VAC (Kohli et al., 2019). Proiectat pentru scară largă, acest model simplu bazat pe mentorat poate fi integrat în programe deja existente, păstrându-și eficiența. Planificarea pe scară largă prin integrare este în curs de realizare în mai multe locuri la nivel global.

Programul P al Promundo

Programul P implică bărbații atunci când sunt deschiși către adoptarea de comportamente noi de îngrijire – de la sarcina partenerelor și pe parcursul primilor ani ai copiilor lor. Dezvoltat inițial în America Latină de către REDMAS, Promundo și CulturaSalud, a fost adaptat în cel puțin zece țări, de la Brazilia la Sri Lanka, Portugalia și Africa de Sud, în medii atât urbane, cât și rurale (Promundo et al., 2013). Prin exerciții de reflecție participativă și discuții, joc de rol și activități practice, bărbații și partenerele lor sunt încurajați să discute și să sfideze normele tradiționale de gen și să practice comportamente echitabile, non-violente. Programul P este unul din instrumentele programatice cheie ale campaniei MenCare Global Fatherhood (MenCare, online), platformă coordonată de Promundo, pentru a reformula dezbaterea globală despre rolul tatălui împreună cu partenerele, în peste 45 de țări.

„Intervențiile dovedite trebuie adaptate pentru a-și menține eficiența în contexte noi și trebuie să rămână fidele valorilor centrale, elementelor esențiale și mecanismelor de inducere a schimbării.”

În Rwanda, prin colaborare cu Centrul de Resurse pentru Bărbați din Rwanda (Rwamrec) și Ministerul Sănătății, intervenția Bandebereho („model de rol”) a utilizat un curriculum adaptat după Programul P, pentru a implica tații în asigurarea sănătății mamei și copilului. Tații tineri și în devenire au fost invitați
la 15 sesiuni (maximum 45 de ore), iar partenerele lor au participat la 8 sesiuni (maximum 24 de ore). Subiectele abordate includeau genul și puterea, rolul de tată, comunicarea în cuplu și luarea de decizii, IPV, îngrijirea, dezvoltarea copilului și implicarea bărbaților în sănătatea reproductivă și a mamei.
Rezultatele unui studiu randomizat controlat arată că, la aproape doi ani de la participarea în program, bărbații aveau probabilitate cu aproape 50% mai redusă decât cei din grupul de control de a utiliza violența împotriva partenerei și petreceau aproape o oră în plus pe zi făcând treburi casnice; de asemenea, atât bărbații, cât și femeile aveau probabilitate mai mică de a-și pedepsi fizic copiii (Doyle et al., 2018). Analize suplimentare nepublicate arată că femeile și bărbații din intervenție susțineau cu probabilitate mai mică pedeapsa corporală și aveau probabilitate mai mare de a utiliza tehnici de disciplinare pozitivă, cum ar fi să îi explice copilului de ce comportamentul său era greșit. Comparativ cu grupul de control, atât bărbații, cât și femeile din grupul participant la intervenție petreceau mai mult timp învățându-i ceva pe copii, iar bărbații petreceau mai mult timp spunând povești, cântând sau jucându-se cu copiii. Programul P a fost adaptat recent, împreună cu ONG-ul Abaad, pentru tații din Liban și Siria și cuplurile din Beirut, cu accent special pe dezvoltarea timpurie.

Lecții învățate din aplicarea la scară largă

Replicarea pe scară largă implică eforturi deliberate de a crește impactul inovațiilor eficiente pentru a le fi de folos mai multor oameni și a susține politici durabile și continuarea programelor (OMS și ExpandNet, 2009). Aceasta implică extinderea unei practici bine definite, dovedite, printr-o abordare de sistem care cuprinde în totalitate părțile interesate în adaptare și integrare (Fixsen et al.,2005).
Adaptarea este parte integrantă a succesului replicării programului pe scară largă: utilizând date din monitorizare, învățare și evaluare, pe măsură ce devin disponibile, pentru a testa premise, revizui teoria schimbării, rafina implementarea și adapta intervenția la contexte noi. După ce programele pilot și-au dovedit eficiența, REAL Fathers și Programul P au fost aduse la scară mai largă prin integrarea în platforme deja existente.

Ancorarea valorilor centrale

Programul P și REAL Fathers au abordat replicarea la scară largă cu înțelegerea faptului că intervențiile dovedite trebuie adaptate pentru a-și menține eficiența în contexte noi, și trebuie să rămână fidele valorilor centrale, elementelor esențiale și mecanismelor de schimbare. Pentru a împlini acest lucru, echipa REAL Fathers a implicat părțile interesate în pilot pentru a revizui cunoștințele și a identifica valorile centrale (cum ar fi mesajele pozitive, transformarea de gen), elementele esențiale (precum vizitele la domiciliu, întâlnirile de grup) și mecanismele de inducere a schimbării (ca mentoratul în comunitate, mărturiile publice la serbările comunității), pentru a le reține într-un context nou sau la integrarea abordării în programe noi. Replicând și aducând Programul P la scară largă, Promundo și partenerii săi doresc și să se concentreze pe elementele cheie și mecanismele teoretizate pentru a aduce schimbarea. Deoarece teoria schimbării a Programului P se concentrează pe reflecție critică și formarea de abilități, este adaptabilă la multe contexte și platforme de programe și poate viza rezultate sau subiecte specifice. De exemplu, în timp ce Programul P original se concentra pe sănătatea mamei și a copilului, în Liban concentrarea este pe dezvoltarea timpurie, iar în Armenia (MenCare, 2015) pe prevenirea selecției prenatale a sexului. Aceasta oferă flexibilitatea de aliniere cu instituții diverse și de adresare de priorități multiple.

Menținerea concentrării pe transformarea normelor sociale

Abordarea normelor sociale se află în centrul programării transformatoare de gen. Atât REAL Fathers, cât și Programul P încurajează tații și cuplurile să adopte comportamente care s-ar putea distanța de rolurile de gen învățate de ei. Implică partenerii, membrii familiei și comunitatea în afirmarea de noi valori, abilități și atitudini. Poate fi o provocare să menții o concentrare pe transformarea de gen și la scară largă. O articulare clară a normelor implicate, adesea identificate prin cercetare formativă, și reflecție continuă împreună cu personalul și beneficiarii programului pot menține programul pe traseul său. Echipa care adaptează REAL Fathers pentru RD Congo utilizează un instrument de explorare a normelor sociale pentru a identifica atent normele legate de rezultatele dezirabile ale REAL Fathers, și rolul bătrânilor comunității, al membrilor familiei și al conducătorilor religioși în susținerea normelor existente și sprijinirea adoptării de noi comportamente și norme. Aceasta va ajuta la adaptarea abordării la nevoie.

„Abordarea normelor sociale se află în centrul programării transformatoare de gen și poate reprezenta o provocare pentru replicarea la scară largă.”

Discuția explicită legată de normele sociale părtinitoare de gen este centrală curriculumului Programului P la nivel global. Reflectarea asupra costului normelor rigide, învățarea și practicarea de noi abilități în îngrijire, comunicare de cuplu și luare de decizii în comun într-un mediu sigur între egali poate duce la o gamă întreagă de comportamente pozitive (Doyle et al., 2018). Mai larg, punerea în discuție a normelor sociale se află în centrul campaniei MenCare, care caută să schimbe politicile, practicile și opinia publică la nivel național și global, accentuând beneficiile egalității de gen pentru toată lumea – femei, copii și chiar bărbații înșiși – și „normalizarea” rolului bărbaților ca egali în îngrijire.

Rolul critic al părților cheie interesate

Replicarea la scară largă necesită lucrul cu parteneri care au experiență și longevitate, angajamentul de a servi o anumită populație sau regiune în timp, care vor deține programul în întregime. Pentru ambele programe, partenerii au inclus organizații guvernamentale și non-guvernamentale. Partenerii implementării și părțile interesate de la nivel comunitar și guvernamental au fost implicați în toate aspectele adaptării și replicării la scară largă a inițiativei REAL Fathers. În Karamoja, aducerea la scară a fost condusă de o echipă de adaptare multisectorială și a inclus integrarea în programele pentru copilăria timpurie ale ONG-urilor locale, cu sprijin din partea Salvați Copiii Uganda. Personalul guvernamental de la nivelul districtului a format mentorii și a supravegheat implementarea. Organizații din toată lumea au preluat materialele campaniei MenCare și curriculumul Programului P, adaptate la contextul și nevoile lor. În Rwanda, Promundo și Rwamrec au colaborat cu Ministerul Sănătății și autoritățile districtuale pentru a proiecta și implementa programul. Aceasta a generat sprijin și a asigurat alinierea conținutului cu prioritățile naționale. Partenerii planifică acum instituționalizarea programului prin sistemul existent de lucrători sanitari comunitari.

Concluzie

Experiențele Programului P și REAL Fathers sugerează faptul că aceste modele relativ simple pot avea un impact deosebit și pot fi încorporate cu succes în platforme deja existente – inclusiv programe pentru dezvoltarea timpurie. Planificarea pentru replicarea pe scară largă chiar din etapele de proiectare și pilotare a programelor, și clarificarea valorilor centrale, a elementelor esențiale și a mecanismelor de inducere a schimbării ale programelor au permis ca aceste modele să-și crească în mod sustenabil aria de acoperire și impactul.

Ele ilustrează o cale către familii mai sănătoase, mai fericite și echitabile din punctul de vedere al genului.

Articol de Helena Duch – Programme Officer Prevent Child Sexual Abuse, Fundația Oak, Elveția, Kate Doyle – Senior Research and Program Officer, Promundo-US, SUA, Anjalee Kohli – Senior Research Officer/Technical Director, Passages, Institutul pentru Sănătate Reproductivă, Universitatea Georgetown, SUA, Ruti G. Levtov – Director de cercetare, evaluare și învățare, Promundo-US, SUA, Rebecka Lundgren – Director adjunct, Director de cercetare, Institutul pentru Sănătatea Reproducerii, Universitatea Georgetown, SUA.

Menționăm că acest articol reprezintă o preluare de pe stepbystep.ro în cadrul parteneriatului dintre sucitoruldeminti.ro și Centrul pentru Educație și Dezvoltare profesională Step by Step.

Foto credit: pixabay.com

Universitatea din București a găzduit luni, 11 noiembrie, evenimentul „În căutarea Sfântului Graal. Care este esența unei bune predări și a unei bune învățări în învățământul superior”.

Invitatul, un nume de seamă în domeniul Științelor Educației din Elveția, a fost profesorul Heinz Bachmann (Centre for Teaching & Learning in Higher Education, University of Teacher Education, Zurich) care și-a început prezentarea vorbind despre învățarea umană și strânsa sa legătură cu biologia. După cum însuși expertul elvețian afirma, acesta este unul dintre multele aspecte pe care noi, profesorii, fie că activăm în mediul universitar sau nu, îl cunoaștem foarte bine, dar pe care îl scăpăm deseori din vedere. Ce înseamnă de fapt această legătură dintre învățare și biologia umană? Înseamnă ceea ce cu toții știm deja, anume faptul că învățarea are loc la nivelul sinapselor și, tocmai de aceea, ea are nevoie de timp și de repetare/nenumărate repetiții. Astfel stând lucrurile, este necesar să ne organizăm predarea în funcție de aspectele biologice care condiționează învățarea. Da, clar știați despre această necesitate. Este exact ceea ce scotea în evidență și profesorul Bachmann care (se ) întreba, mai mult retoric: „Atunci de ce nu facem ceea ce știm că ar trebui să facem?”

Pentru a exemplifica cele menționate mai sus, el și-a invitat publicul la vizionare unei secvențe de curs din cadrul unei universități. Am observat astfel că profesorul din acea înregistare le vorbea studenților despre tensiunea arterială, în timp ce desena sistemul circulator, totul fiind proiectat pe un ecran. În același timp, studenții săi făceau același lucru la pupitrele lor. De ce este această strategie de predare adaptată biologiei umane? Deoarece implicarea studenților este totală, mulți dintre cei intervievați după curs dezvăluind detalii despre solicitarea din timpul cursurilor profesorului respectiv ca fiind unul dintre aspectele care-i fac să-l considere un bun profesor. Mai mult decât atât, în acest caz, vorbim despre o predare minimalistă, care ar fi în acord cu biologia studenților. Cum ține profesorul în cauză cont de această cerință? Prin modul în care comunică, explicațiile sale fiind mențiune la un nivel minimal, fără un exces de cuvinte care ar putea obstrucționa înțelegerea noțiunilor predate. În aceste condiții, creierul studenților nu este copleșit de o avalanșă de informații, așa cum se întâmplă, de multe ori, în timpul prelegerilor din mediul universitar. Dimpotrivă, predarea minimalistă realizată prin filtrarea atentă a conținutului la care recurge profesorul și faptul că studenții schițează, pe hârtie sau pe suport digital, propriul lor desen modelat de profesor, sunt semne clare ale grijei cadrului universitar de a pune în acord învățarea și biologia studenților săi. Viteza redusă a prezentării, selectarea atentă și secvențierea conținutului, modelarea celor explicate și faptul că studenții fac, alături de profesorul, schița reprezintă predarea care ar trebui să predomine în universități și nu numai. Doar în acest mod, îi ajutăm pe cei care învăță să înțeleagă conținutul avut în vedere. Faptele sau informațiile sunt mult mai ușor de memorat dacă este facilitată înțelegerea printr-o asemenea abordare a predării. Ce se întâmplă de fapt în acea sală de curs? Se construiește cunoaștere. Da, se folosește acea abordare constructivistă a învățării, așa cum s-a întâmplat și atunci când profesorul Bachmann ne-a cerut nouă, celor prezenți, să lucrăm în grupe de 3 persoane pentru a împărtăși coechipierilor calitățile pe care le apreciem la profesorii noștri și a veni cu o listă comună. Ulterior, i-am trimis un mail cu acele cuvinte-chei ce denumeau aceste trăsături. Astfel, el a centralizat răspunsurile care arată așa:

Storytelling abilities, sharing knowledge (gained through experience), motivating, supportive, clarity, professional competence, critical thinking, giving feedback, asking good questions, empathy, responsibility, mutual respect, passionate, sense of humour, collaborative, patience, friendly, up-to-date.

Ce s-a întâmplat de fapt în cadrul acestei activități? Participanții au construit realitatea. O realitate ce reflectă portretul profesorului ideal, din care, este lesne de observat, nu lipsesc așa-numitele soft skills, dimpotrivă, ele sunt tăsături extrem de apreciate la un cadru didactic universitar. Care sunt acestea? Pasiunea, empatia, simțul umorului, rolul de motivator și de susținător al studentului. Din păcate, în mediul universitar (și nu numai), aceste abilități sunt adeseori trecute cu vederea, numărul publicațiilor și cercetările pretendentului la un post de lector cântărind mult mai greu. Ceea ce a dorit Bachmann să sublinieze prin toate acestea este faptul că ar trebui să acționăm mai mult în spiritul sloganului „Angajăm pentru atitudine, formăm pentru abilitate” (We hire for attitude, we train for skill).

Printre alte aspecte abordate de către profesorul Heinz Bachmann s-au numărat Taxonomia lui Bloom și pretențiile angajatorilor de azi care caută la potențialii angajați acele competențe aflate în partea superioară a acestei piramide. Ne referim la „a crea,” „a evalua” și „a analiza”. În calitate de profesori, este nevoie să-i ajutăm pe studenții noștri să-și dezvolte aceste capacități, dar ei nu vor putea realiza acest lucru dacă nu îi vom îndemna să acorde atenție și elementelor aflate la baza piramidei lui Bloom:  „a ține minte”, „a înțelege” și „a aplica”. Fără temelia concretizată în cunoaștere, înțelegere și aplicare, CONSTRUCȚIA -creația, analiza sau evaluarea- nu are șanse să se ridice. Acesta este motivul pentru care, de exemplu, nu ar trebui să folosim tehnologia doar de dragul de a o folosi sau pentru că ne dorim să-i fascinăm pe studenții. Folosim tehnologia doar dacă ea servește scopului nostru și ne ajută să atingem obiectivele de învățare. De fapt, scotea invitatul elvețian în evidență, partea cea mai importantă în activitatea de predare o reprezintă cunoașterea și formularea adecvată a acestor obiective de învățare. În acest sens, pentru a facilita învățarea, lectorul trebuie să le facă cunoscute studenților aceste obiective și să le exprime într-o asemenea manieră încât ele să devină extrem de clare pentru ei. Sunt câteva ingrediente esențiale în această rețetă a unei bune predări la nivel universitar, și nu numai. Acestea pot fi reduse la următoarele aspecte:

• formularea obiectivelor de învățare care sunt relevante studenților (este imperios necesar ca profesorul să construiască cunoaștere plecând de la ceea ce studenții știu deja, să descopere cunoașterea preexistentă și să-i ajute pe cei care învață să stabilească legături relevante între noile cunoștințe și achizițiile anterioare);
• crearea unui mediu de învățare propice (este de dorit ca mediul creat să fie unul care favorizează/încurajează participarea; astfel, acesta trebuie să fie unul provocator și suportiv);
• facilitarea învățării prin activități de rezolvare de probleme și crearea contextului pentru învățarea situată (în alte cuvinte, sarcinile care susțin învățarea sunt cele autentice, complexe și care se desfășoară într-un context realist);
• stimularea metacogniției (încurajarea proceselor reflexive în rândul studenților, adică, să-i învățăm să reflecteze la propria învățare);
• evaluarea și consilierea/sfătuirea studenților (generarea unor cerințe de evaluare orientate spre scop; discutarea rezultatelor evaluării cu studenții și sprijin acordat în vederea identificării barierelor/problemelor din învățare);
• luarea contextului instituțional în considerare atunci când predăm (se lucrează eficient doar în interiorul cerințelor instituționale; în același timp, suntem îndemnați să folosim la maximum libertatea oferită de instituție pentru a ne dezvolta la nivel personal și profesional).

Demn de reținut este și un alt element esențial, respectiv faptul că învățarea durabilă se produce prin modelare. Profesorii nu sunt altceva decât niște modele, de aceea, este nevoie ca studenții să ajungă să-i considere niște deschizători de drumuri. În acest sens, răbdarea joacă un rol major, constituind, poate, calitatea noastră cea mai importantă. Fără răbdarea arătată studenților, fără numeroasele repetări ale materialului de studiat, fără reluările și aprofundările atât de necesare în învățare, studenții noștri vor dezvolta anumite frustrări și se vor înstrăină de…ÎNVĂȚARE.

În concluzie, întâlnirea cu profesorul Heinz Bachmann a constituit o foarte utilă recapitulare a tuturor acelor elemente benefice ce nu ar trebui să lipsească din rețeta unei bune predări. Este nevoie de acest buton de refresh pe care să putem apăsa din când în când pentru a ne ajuta să funcționăm mai bine în sălile de curs sau de clasă, pentru a nu-i scăpa din vedere pe beneficiarii actului educațional, pe studenții sau elevii noștri. Așadar, mulțumim pe această cale organizatorilor pentru oportunitatea de a fi întâlnit un alt expert care ne-a ajutat să ne „reactualizăm”!

Referințe

Minimal Teaching Skills for Higher Education Teachers – a Global Debate amongst Experts in Higher Education Teaching and Learning

https://zenodo.org/record/3484835#.XaXPBUYzbIU

Nicoleta Călinoiu, absolventă masterat, Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Foto credit: Universitatea din București

Fiecare călător are calea sa și propriile repere pe traseul său către realizarea obiectivelor personale. Se întâmplă ca oameni care urmează același drum către același obiectiv să ”câștige” experiențe diferite. Acesta este unul dintre avantajele diferențelor individuale. Mergând mai departe, împărtășirea acestor experiențe și analiza lor, sub îndrumarea atentă a unui profesor/mentor, scot la iveală acele resurse pe care fiecare dintre noi le are. De cele mai multe ori însă, acestea sunt adânc ascunse în spatele unor măști sau bariere pe care experiențele anterioare ne-au determinat să le construim și să le folosim.

Adesea, experiențele de învățare cu sens se produc sub îndrumarea unui profesor, care vede mai departe de câmpul vizual, al său sau al celorlalți, care se străduiește să sape adânc în mintea și sufletele pe care le are în față. Cam așa începe și experiența mea cu iceberg-ul.

Doamna prof. Anca Nedelcu ne-a prezentat la un curs de Educație Interculturală, cu ajutorul unui iceberg, cultura de suprafață și cultura de adâncime. Explicațiile detaliate și comparația între ceea ce vedem în câmpul nostru vizual și ceea ce se află dincolo de acesta au declanșat o analiză a experiențelor anterioare în legătură cu diferitele culturi pe care le întâlnisem până atunci. Din fericire pentru mine, iceberg-ul și interculturalitatea s-au așezat într-un spațiu pe care am reușit să îl accesez de multe ori, reușind să construiesc o serie de conexiuni, cu sens, iar călătoria iceberg-ului a continuat.

Suntem ceea ce suntem, dar putem fi mai mult!

 Zi de zi, ne trec prin față o serie de persoane și personalități care ne atrag atenția cu ceva. Un discurs, o informație prezentată altfel, o experiență împărtășită sunt doar câteva aspecte care ne ”determină” să apreciem o persoană pentru ceea ce vedem – fața vizibilă a iceberg-ului. Dar de fapt, de câte ori ne punem întrebarea: Ce este dincolo de ceea ce văd, care este secretul din spatele imaginii vizibile?

După ce am analizat iceberg-ul alături de dna. prof. Anca Nedelcu, fără să vreau, am început să caut dincolo de aparențe. Am descoperit că perspectiva feței nevăzute ne ajută să armonizăm relațiile de grup, să înțelegem agresivitatea unui copil la clasă,  atitudinea unui părinte sau a unui profesor.

Este important să menționez faptul că adevărata magie a iceberg-ului am descoperit-o și am folosit-o alături de copii. Într-un context informal, într-un grup de copii, întotdeauna este un copil bun sau mai bun la matematică, la dans, la sărituri, la orice. Cu ajutorul adulților sau nu, copiii se compară între ei și ajung să creadă că nu sunt suficient de buni într-un domeniu. Pornind de la afrmația „X este mai bun la matematică”, am lansat copiilor o serie de întrebări care să le ofere și perspectiva nevăzută:  De ce credeți voi că este mai bun? Ce face el și nu faceți voi? Cum învață el? De ce? Am aflat astfel că cel „mai bun” la matematică lucrează mai mult decât ceilalți copii, că manifestă mai multă răbdare decât alți copii, că alocă mai mult timp pentru învățat și așa mai departe. I-am întrebat pe copii dacă ei cred că, procedând asemenea colegului lor, ar putea fi și ei la fel de buni la matematică sau la orice altceva își propun. Nu pot exprima în cuvinte cum se luminează fața copiilor atunci când își dau seama că și ei pot, că până atunci nu au văzut altă cale decât cea pe care se obișuiseră să meargă și că există oportunități pentru fiecare. Dacă există un adult dispus să sprijine și să ghideze copiii, aceștia își pot depăși limitele. Dacă adultul îi îndrumă să vadă dincolo de aparențe, copiii capătă încredere, au puterea de a încerca, de a merge mai departe.

Și da, este valabil și pentru adulții care văd în ceilalți sau în ei înșiși ceea ce cred că ei nu pot fi, atunci când se compară cu ceilalți, sau atunci când spun „nu știu” sau „nu pot” și nu fac nimic mai mult decât atât.

Ceea ce îmi place mult în legătură cu iceberg-ul este că îl putem folosi cu sens, în orice activitate cu adulți sau copii, în mediu formal sau informal, aducând în prim plan perspective nevăzute sau nebănuite, fără a oferi rețete, ci doar punând întrebări.

Alina Crăciunescu, masterandă FPSE

Foto credit: https://www.virtuallabschool.org

V-ați întrebat vreodată cum este predată limba română copiilor maghiari din România? Sau care sunt stategiile didactice pe care profesorii respectivi le adoptă pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestor elevi? Dacă așa stau lucrurile, vă recomandăm să citiți interviul de mai jos, în speranța că cel puțin unele dintre întrebările dvs. își vor găsi răspuns în aceste rânduri.

Sdm: Hai să încercăm să fim provocatori chiar de la prima întrebare. Așa că, te rog, continuă fraza asta: Bogdan Rațiu este un profesor care…

Bogdan Rațiu: …care își dorește să rămână neinfluențat de inerția sistemului. Sunt un profesor uman, deschis față de elevi și cu multă dorință de a-i face să devină, în timp, mult mai buni decât mine. Cred că am încercat să devin cât se poate de pregătit și să le arăt elevilor o normalitate, o naturalețe în discuții și acțiuni, care atrage, pentru că suntem mult prea tare ancorați în superficialitate (ne-am anulat spontaneitatea gândului și a comportamentului în fața elevilor).

Sdm: Așadar, ești profesor de Limba și literatura română la un liceu din Târgu-Mureș, liceu cu predare în limba maghiară. Ce înseamnă asta? Cum e munca ta diferită față de cea a unui profesor din București sau Buzău sau Ploiești?

Bogdan Rațiu: Da, sunt într-un liceu în care învață elevi maghiari foarte buni, în centrul orașului (Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”). Cred, tot mai tare, că este diferită munca mea de a celorlalți. Un lucru este sigur: când lucrezi după aceeași programă pe care o urmează elevii nativi români, când ai același număr de ore, sau chiar mai mic la anumite profiluri, nu poți să pierzi în patru ani nici măcar un moment. Este o muncă intensă de cunoaștere a elevilor. La început, îi cunosc din priviri și atitudine, apoi, treptat, ștergem bariera lingvistică și începem să colaborăm cu adevărat, să intrăm în consens și să ne provocăm în ale disciplinei. La final, gândim deschis cultura celuilalt, vorbim coerent, corect și creativ și ne apropiem unii de ceilalți. Recunosc că, aici, am descoperit un altfel de apetit pentru cultură, cu care am rezonat și am descoperit tineri care încă admiră profesorii (cred că asta vine și din cultura maghiarilor, importanța pe care o dau școlii și culturii). Diferența provine și din faptul că elevii cunosc la un nivel diferit limba și atunci trebuie să intervii în funcție de achizițiile lingvistice ale fiecăruia, pentru a se ajunge la un nivel la care se poate preda profund și literatura. Nu sunt ore dedicate strict literaturii și receptării, nu sunt, la început, ore interactive care să implice munca pe grupe. Realitatea bate cartea de didactică. Ca profesor te afli „undeva” la granița dintre didactica predării limbii străine și didactica maternei, cauți modele didactice prin care elevul să-și însușească mai repede limba, să intre în contexte socioculturale autentice de comunicare, deci limba să fie studiată cu adevărat funcțional. Dar trebuie să ajungem și la contexte variate pentru a percepe dinamica limbii, iar apoi elevul să se deschidă spre cultura română și să se apropie de literatură, de valori, de un patrimoniu cultural pe care ar trebui să-l înțelegem și să-l respectăm toți cetățenii acestei țări. Așadar, este vorba și de un efort de schimbare a mentalității; acolo e altitudinea unui adevărat „profesor de română la maghiari”.

Sdm: Cum procedezi concret cu elevii care, în clasa a IX-a, nu știu să vorbească bine românește? Care sunt pașii care facilitează comunicarea și atingerea scopurilor didactice?

Bogdan Rațiu: Voi răspunde concret: în prima oră ne cunoaștem; în orele următoare discutăm despre nevoi comunicative elementare la ora de Limba și literatura română, prezentând cuvinte și expresii pentru a putea comunica cu profesorul care nu știe deloc limba maghiară.  După aceea, notăm nevoi concrete de supraviețuire lingvistică, pentru ca elevii să poată cere ajutorul în anumite situații, să poată să-și facă cumpărăturile; în orice caz, încerc să prezint succint aspecte pe care le-am înțeles de-a lungul timpului. Urmează să lucrăm tematic pentru a îmbogăți vocabularul, pentru a crea fundamentul lingvistic; cuvintele învățate le corelez cu anumite aspecte din morfologie sau sintaxă și cu texte create în funcție de câmpul semantic abordat și de aspectele teoretice pe care le utilizez ca ancore, schematic. Ca să fiu mai clar, transcriu din fișa în care eu mi-am proiectat (coerent pentru mine) învățarea limbii române:

În modul acesta parcurg teme și câmpuri semantice diverse, ajungând să îmbogățesc limba folosindu-mă și de „caracterul interactiv” al limbii și de „limba în funcțiune” (recunosc că valorific, practic, ideile vehiculate de Halliday în Introduction to Functional Grammar). În acest fel, limba va intra într-un proces complex, având rol experiențial, interpersonal și funcție textuală. Încerc mereu să-mi răspund la următoarele întrebări: cum poate elevul să utilizeze limba pentru a comunica cu ceilalți despre ce se întâmplă/ s-a întâmplat/ se va întâmpla? Cum poate elevul să utilizeze limba corect când interacționează cu ceilalți? Cum poate elevul să utilizeze limba în tipare textuale optime scopului comunicării?.

În acest mod, materialul lingvistic poate fi re-creat între uz și normă, în scenarii didactice care vizează: gramatica în contexte sociolingvistice naturale pentru ca elevul să perceapă limba autentic; prezentarea teoretică a aspectelor de limbă în mod schematic cu exemple care să surprindă atât nuanțele formelor, cât și sensurile și modul de utilizare a structurilor. Includ și exerciții de contextualizare a celor teoretizate, exerciții care să controleze practica limbii, pentru ca apoi să se varieze contextele prin pretexte care să activeze limba, atât în sarcini de receptare orală, de producere de discurs oral, cât şi de scriere de diverse texte în care să se folosească noțiunea studiată pentru a se utiliza limba personalizat, corect, logic și fluent.

Sdm: Cum te ajută manualele pe care le ai la dispoziție? Ai putea să ne dai niște exemple concrete de materiale pe care le „inventezi” pentru lucrul cu elevii tăi?

Bogdan Rațiu: Nu mă ajută manualele! Și nici nu am nevoie de ele. Mă provoacă să-mi folosesc creativitatea, să cercetez și să caut informații care să mă ajute să pun bazele unor ore interesante și eficiente. Vă spuneam, mai devreme, că citesc și mă informez și creez resurse individualizate după nivelul bilingvismului elevilor mei. După ce am început să asimilăm limba, creez ore creative de lectură și ajungem chiar la o abordare inter și transdisciplinară. Recunosc că necesită multă muncă de cercetare de bune practici. Mai tot timpul citesc publicațiile realizate de ANPRO, particip la conferințe, pentru a-mi varia abordările. De exemplu, aseară am lucrat o fișă dedicată câmpului semantic al îmbrăcăminții; ca idee și ca exemplu al celor afirmate acestea cred că aceste activități vor funcționa la clasă.

Sdm: După atâta efort, îmi imaginez că și satisfacțiile didactice sunt pe măsură. Cum te bucură elevii tăi? Cum arată succesul pe care îl sărbătoriți împreună, în limba română?

Bogdan Rațiu: Da, eu sunt un profesor fericit la clasă! Este interesantă treaba cu învățământul: acum, după 10 ani, redescopăr rolul profesorului într-un mod pe care nu l-am gândit la început. Trec generațiile, îi întâlnești pe foștii tăi elevi muncind, activi în societate și începi să vezi că se creează o nouă generație care are din valorile tale, din idealurile tale, simți că le-ai insuflat un anumit respect, un mod cât mai autentic de relaționare și de asumare a ceea ce ei înșiși sunt. În plus, mulți dintre elevi au văzut ambiția și dorința de a schimba pe care le-am avut. Cred că asta le rămâne în amintire; sper să-i motiveze și pe ei și să ajungă societatea noastră la normalitate.

Sdm: Ești diriginte? Cum arată discuțiile tale cu părinții elevilor? Primești feedback de la părinți?

Bogdan Rațiu: Nu am fost diriginte. Nu comentez de ce, pentru că mi se pare deplasat pentru anul 2019 și pentru o gândire, așa-zis, europeană. În fine. În atâția ani, am reușit să leg relații frumoase cu elevii, să le fiu deseori un umăr, un sfătuitor, un profesor care știe despre ei, care este interesat de ce simt și de ce fac. Îi urmăresc cu drag și admirație pentru ce ajung să facă de-a lungul timpului. Relația cu părinții este la început problematică pentru că știu despre mine că sunt un profesor sever, care are standarde ridicate. În timp, îmi înțeleg viziunea. Finalul e mai important și recunosc că mereu am avut surprize de recunoștință, gânduri frumoase adresate inclusiv de bunicii elevilor, pe care altă meserie nu ți le poate oferi. Le mulțumesc.

Sdm: Comunici cu alți profesori care predau limba română în școli cu altă limbă de predare? Există sprijin colegial, schimb de idei, materiale?

Bogdan Rațiu: Nu prea vorbesc cu mulți colegi despre specificul predării la secția maghiară. Cred, mai degrabă, că la acest nivel este un model de supraviețuire și nu unul de construire. Cu câțiva colegi din oraș, cu mai mulți din țară, păstrez legătura și mă sfătuiesc. Și fișele pe care vi le-am arătat le-am lucrat cu o colegă de la un alt liceul maghiar din oraș. Încercăm să fim eficienți, să discutăm după ore ce a ieșit, ce nu este în regulă, ce este redundant și schimbăm. Ne motivăm reciproc. E foarte fain.

Sdm: Imaginează-ți că ai lua-o de la capăt. Și, culmea, ajungi profesor de limba română în același liceu. Ce ai face diferit? Care sunt lecțiile pe care le-ai învățat?

Bogdan Rațiu: A durat mult să înțeleg că apropierea de elevi este foarte importantă, că rigurozitatea predării materiei trebuie îmbinată cu emoție și că amintirile și cunoștințele se păstrează când oferi abordări care impresionează și creează o stare unică. Aș fi devenit adeptul unei mentalități flexibile, aș fi investit în formarea mea în predarea limbii a doua. Am învățat să fiu „eu” în fața elevilor; sper să am și pe mai departe în fața mea oameni tot atât de frumoși, precum cei pe care i-am învățat până acum, să-mi permită să încerc la ora lor, să văd, să înțeleg, pentru că predarea și învățarea sunt o resursă dinamică și inepuizabilă când trăiești conștient la clasă.

Sdm: O recomandare pentru blogul academic pe teme educaționale Sucitoruldeminți.ro?

Bogdan Rațiu: Să continuați umanizarea pedagogiei și să reușiți coborârea conceptelor în clasă.

Interviu de Anca Nedelcu, profesor universitar doctor, Prodecan, Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Foto credit: http://dic-mr.ro/dictionar/