Evaluarea, înțeleasă ca o condiție sine qua non a procesului de învățare, constituie o premisă esențială a modului în care se realizează orice demers curricular. Asumându-și această axiomă, Sorin Spineanu-Dobrotă propune, în lucrarea Despre știința evaluării în preuniversitar – Studiu de caz Economie, Educație antreprenorială, Educație economico-financiară, apărută la Editura SemnE, în anul 2022, o analiză a modalităților specifice de evaluare la disciplinele economice în corelație cu demersurile specifice de proiectare curriculară.

Maniera de realizare a lucrării este una pragmatică, prin excelență, suportul teoretic, conceptual fiind susținut de exemplificări clarificatoare. Acceptând ideea că ansamblul evaluativ din educație nu este neutru în raport cu procesul învățării, se analizează formele evaluării la nivelul clasei de elevi, pentru disciplinele economice: evaluarea inițială, continuă și sumativă, precum și evaluările realizate prin examenele naționale de bacalaureat, titularizare, definitivat, dar și olimpiadele școlare și potențialele consecințe pe care rezultatele acestora le generează în planul proiectării curriculare.

Remarcăm faptul că autorul, care are o experiență de peste douăzeci de ani în domeniul evaluării, dar și în cel al curriculumului, este preocupat de caracterul formativ al evaluării și de posibilitățile concrete de realizare a acestuia prin intermediul diferitelor modalități.  Înțelegând evaluarea modernă ca una descriptivă, centrată pe elev, ameliorativă, formativă, autorul propune, în acest sens, utilizarea unor itemi diverși (obiectivi, semiobiectivi și subiectivi) în vederea verificării formării competențelor specifice, dar și generale. Utilizarea acestor itemi, prin evaluările naționale, are și un efect orientativ în ceea ce privește modul în care profesorul organizează activitatea didactică la nivelul clasei, dar și efecte relevante în ceea ce privește elaborarea curriculumului, a conținuturilor, a standardelor de evaluare. Efectul pe termen mediu și lung, efectul de backwash este vizibil în timp, iar această concluzie este relevată de analiza răspunsurilor experților participanți la focus-grupuri.

Analiza extinsă, detaliată pe diferite discipline economice care corespund unor nivele diferite ale școlarității – Educație economico-financiară – gimnaziu, Educație antreprenorială, Economie, Economie aplicată – liceu (specializări diferite), pe diferite tipuri de examene – bacalaureat, olimpiadă școlară etc., se realizează prin corelarea diferitelor competențe și/sau activități de învățare cu itemi de evaluare (v. matricea de specificație) și rezultate la diferite tipuri de examene/concursuri (situații statistice, analize de tranșe pe note la diferite examene, de exemplu). Un demers atât de complex oferă celor interesați posibilitatea unor asocieri valoroase, a unor interpretări importante pentru activitatea didactică efectivă.

Un rol aparte revine analizei rezultatelor la examenele naționale de titularizare și definitivat, deoarece participanții la aceste examene sunt viitorii profesori-practicieni. Deținerea de către aceștia a unor competențe relevante poate fi un factor important în ceea ce privește pregătirea elevilor și modificarea sensului evaluării pe care o realizează, din evaluarea centrată pe cunoștințe în evaluare formativă, autentică, pe competențe.

 În paralel cu evidențierea aspectelor calitative ale evaluării, autorul realizează o expunere a demersurilor cronologice de modificare a curriculumului, a modelelor de itemi, implicit a conținuturilor prin raportare și la rezultatele examenelor naționale, aspecte relevante pentru înțelegerea evoluției procesului de învățare, dar și a evoluției cadrului normativ național.

Un aspect interesant îl constituie analiza comparativă a percepției gradului de dificultate a itemilor propuși pentru examenele naționale dinainte și după pandemie, concluziile acesteia putând  fi valorificate în realizarea învățării remediale și extinse și la alte situații similare.

Cercetarea este realizată de către autor asupra disciplinelor economice, însă concluziile studiului pot fi extrapolate și la alte discipline. Lucrarea valorifică resurse didactice importante, prezentate atât în Anexe (modele de subiecte pentru examene și concursuri, pentru diferite evaluări, cu baremul aferent etc.), cât și pe întreg parcursul lucrării, oferind  surse bibliografice diverse, utile cadrelor didactice și studenților. Prin bogăția ideatică, prin consistența analizelor și reflecțiilor curriculare și didactice, prin demersul cu reale valențe euristice, lucrarea se constituie într-o resursă bibliografică relevantă.

 Elena CALISTRU- profesor doctor, Colegiul Național Iași

Mama mi-e foame! Mama – joacă-te cu mine! Mama – unde ești? Mama – unde e tata? Mama – repară-mi jucăria! Mama – ține-mă în brațe! Mama! Mama! Mama!

Am rostit aceste cuvinte de nenumărate ori când eram copil iar acum le aud foarte des de la copii mei. Activitățile care se întâmplă o dată cu aceste cuvinte sunt, în principal, activități de învățare prin care mama își ajută copilul să crească, în timp ce ea se prinde cum să facă asta.

Când am devenit mamă, m-am întâlnit cu o experiență complet diferită de oricare altă experiență din viața mea de până atunci. Atunci când s-a născut fiul meu a fost momentul în care m-am născut și eu, mama lui. Înțeleg acum, după 4 ani împreună, că a fost începutul unui proces de învățare hotărâtor pentru o anumită perioadă de timp, din punct de vedere al modului în care am început să gândesc, preocupările mele s-au diversificat, speranțele sau temerile pe care le trăiesc s-au modificat. Am început să pregătesc un copil pentru viitor.

Evoluția tehnologiei și viteza mare de răspândire a informație fac greu de anticipat societatea de peste 20-30 de ani, când copilul va deveni adult. Pregătirea pentru viitor presupune să-l învăţ pe copil să fie capabil să-şi conducă propria viaţă și să fie încrezător în resursele proprii. Îmi dau seama, trăind zi de zi cu copilul meu, ce rol important am, în formarea abilităților necesare lui. În primii doi ani de viață ai lui m-am regăsit, iar și iar, în postura de a acționa înainte de a apuca să gândesc. Majoritatea timpului se scurgea în activități spontane, orbecăind adesea prin sacul cu intuiții și reușind să scot de acolo, o reacție adecvată. Acum încerc să descopăr și să învăț care sunt acele mijloace, care să mă ajute să îndeplinesc rolul de educatoare a copilului meu.

Care sunt cele mai bune metode prin care să sprijin această ființă minunată? Care este comportamentul cel mai potrivit al mamei? Care sunt abilitățile potrivite? Parentingul modern implică adesea un ciclu aparent nesfârșit de programe, preocupări și o supraîncărcarea de informații. Eu, însămi, am aflat că există multe răspunsuri pentru întrebările de mai sus dar și că nu trebuie să uit că în această relație mamă – copil se suprapun mai multe procese de învățare: femeia își descoperă identitatea de mamă, mama își învață copilul să crească, copilul își descoperă propriile sale abilități.

În seria de posibile răspunsuri îl amintesc pe psihologul Daniel N. Stern (1998) care în lucrarea sa, “Nașterea unui mame”, spune: “Nu veți mai fi niciodată aceeași persoană care erați înainte de a avea un copil și, această transformare este un mare exercițiu de autocunoaștere, este plină de emoții și griji, nu reprezintă ceva de temut dar nu va trebui tratată cu ușurință. Mama modelează comportamentul copilului prin propriul comportament.” și ne îndeamnă să reflectăm la nevoile proprii și la nevoile copilului.

Daniel Goleman (2018) în cartea “Inteligența emoțională” ne îndrumă să devenim mentori emoționali: ”Copii ar obține mari beneficii dacă părinții ar fi instruiți să ajungă mentori emoționali pentru sugarii şi copiii foarte mici întrucât dispoziția copiilor de a învăța și succesul școlar ține în mare măsură de dobândirea unor capacități emoționale.”

Un alt răspuns potrivit pentru întrebările de mai sus l-am descoperit  în cadrul cursurilor de la masterul “Învățare, inovare și coaching în educație” unde am aflat despre învățarea experiențială („learning by doing”). Acest tip de învățare intervine atunci când o persoană se implică într-o activitate, revizuiește această activitate în mod critic, trage concluzii utile și aplică rezultatele într-o situație practică. „A învăța din experiență”, conform lui David Kolb (1984), presupune ca participantul să parcurgă patru faze:

1. Experiență concretă – Simțind: copilul trăieşte o experienţă şi descoperă informaţii noi.
2. Reflecția și Analiza – Privind:  copilul reflectează cu ajutorul mamei la faptele, evenimentele, întâmplările, sentimentele și emoțiile trăite în experiență.
3. Generalizare – Gândind: copilul compară cum se potrivește experiența trăită experiențelor proprii. Experiența trăită dă naștere la o nouă idee sau la o modificare a unui concept existent. Copilul a învățat din experiența sa.
4. Experimentare activă – Făcând– copilul își aplică ideea lumii din jurul său pentru a vedea ce se întâmplă. Pune în practică ce a învățat.

Reflectând asupra acestei metode de învățare mi-am dat seama că o aplicam deja în relația cu fiul meu. Se potrivește foarte bine în formarea obiceiului meu de a fi mamă și ajută copilul să înțeleagă semnificațiile experiențelor pe care le trăiește. Am descoperit mai multe informații care mă ajută în practică în cadrul materialului “ Făcut și învățat!” realizat de către Fundația Noi Orizonturi (2017) în cadrul proiectului „Profesori motivați, tineri pregătiți pentru viață!”. Conform acestui ghid în cele patru etape de învățare mama deprinde și ea noi abilități ocupând mai multe roluri:

1. Facilitator al experienței – ea își dezvoltă abilități de animator prin care stârnește curiozitate și motivează participarea copilului, ajustează experiența pe parcurs în funcție de reacțiile copilului, este prezentă și urmărește cu toate simțurile desfășurarea experienței.
2. Mediator al reflecției  asupra sentimentelor și emoțiilor. În acest rol mama devine “mentor emoțional” și își va învăța copilul să își recunoască și să își regleze în timp emoțiile. Din acest motiv e foarte importantă facilitarea reflecției, pentru că îi ajută pe copii să se uite la emoțiile lor după finalizarea experienței, numindu-le, conștientizându-le și astfel cunoscându-se pe sine.
3. Coach al experienței adresând întrebări de transfer a experienței în viața reala a copilului. Mama coach își ajută copilul se extragă comportamentele concrete care se doresc exersate, schimbate, adaptate dar și situațiile concrete în care acestea pot fi exersate în urma lecțiilor învățate.

La rândul lui, copilul, prin dorința lui înnăscută de explorare devine participantul perfect pentru acest proces de învățare și își va forma mecanisme de gândire care îl pot ajuta apoi în diferite situații de viață. Procesul de învățare care derivă din experiență implică o mobilizare a unor abilități de bază importante, cum ar fi procesarea seturilor de informații furnizate și transformarea lor în cunoștințe. Învățarea se realizează prin reflectarea la o experiență trăită, participare directă și descoperiri directe. Învățarea este extrem de personalizată, deoarece participantul este încurajat să facă legături și să-și formuleze propriile teorii cu privire la starea lucrurilor, pe baza percepțiilor și emoțiilor lor.

În mod uimitor, am aflat că principiile învățării experiențiale  au fost propuse încă din 1900, de către John Dewey. Potrivit lui Dewey, învățarea este un proces în care experiența și teoria, observația și acțiunea sunt integrate. Cel ce învaţă este un explorator care descoperă logica disciplinei şi împărtăşeşte apoi experienţele proprii: “căutând propria sa soluţie, va gândi…Dacă nu este capabil să conceapă propria soluţie şi să descopere propria sa cale, el nu va fi învăţat, chiar dacă poate recita câteva răspunsuri corecte”. Și Aristotel a spus acum multă vreme că  „Ceea ce avem de învăţat să facem, învăţăm făcând.”

Un exemplu foarte simplu este să aplicăm cele 4 etape ale ciclului de învățare pentru experiența de a saluta vecinii: copilul trăiește experiența spunând “bună ziua”, mama îl ajută să-și observe reacțiile și emoțiile trăite, apoi îl încurajează să se gândească la o nouă situație unde l-ar ajuta această experiență urmând, în cele din urmă, să își pună în practică propria idee. Pentru fiul meu experiența a fost diferită față de cea trăită de mine în timpul copilăriei când mama mi-a spus că salutăm oamenii “pentru că așa e frumos și bine”.

Învățarea prin experiență nu înseamnă doar experiența oferită copiilor ci, mai important decât orice, ocazia de a reflecta asupra ei și a înțelege emoțiile și semnificațiile.

 

Referințe:

Goleman, D. (2018). Inteligența emoțională. Editura: Curtea Veche Publishing, București

Kolb, D. A. (1984). Învățarea experiențială: experiența ca sursă de învățare și dezvoltare (Vol. 1). Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall.

Stern, D. (1998). The Birth of a Mother. Editura: Basic Books

https://www.noi-orizonturi.ro/wp-content/uploads/2022/02/Facut-si-invatat_2017.pdf (accesat la data de 22.09.2022).

https://koaha.org/wiki/Apprendimento_esperienziale#David_A._Kolb:_l’apprendimento_come_processo_fondato_sull’esperienza ( accesat la data de 22.09.2022)

 

Autor: Ana Moisei, studentă, Master Învățare, inovare și coaching în educație, FPSE

Sursa foto: pixabay.com

Stimate domnule profesor, cum este școala românească de azi? Cum o evaluați din punctul de vedere al nivelului, al calității și eficienței? Care sunt, în opinia dvs., principalele probleme ale educației?

După o îndelungă perioadă de așezări și reașezări (legislative, structurale, curriculare etc.), cu urcușuri și coborâșuri, școala românească se află într-un declin evident pe multiple planuri. Pentru a înțelege mai bine această situație, să încercăm să menționăm, măcar în parte, cele mai semnificative probleme cu care se confruntă școala noastră (menționez că unele dintre aceste probleme afectează școala și pe plan internațional, ca efect al globalizării).

Recent, publicul larg a putut să urmărească, în cadrul producției Netflix „Ascensiunea imperiilor: Otomanii“, episoadele destinate confruntării dintre sultanul turc, Mahomed al II-lea, și Vlad Țepeș. Desigur, includerea figurii voievodului muntean în această docu-dramă istorică este un element de atractivitate pentru publicul autohton, producția ajungând rapid în topul celor mai vizionate seriale din România. Având în vedere acest impact, echipa Sucitoruluideminți.ro încearcă să construiască și o dezbatere educațională în jurul acestui proiect cinematografic. Ca atare, am inițiat un dialog pe această temă cu doi redutabili profesori de istorie, cărora le mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre.