O mică parte dintre conceptele, elementele de teorie literară, formulele matematice sau cele din fizică pe care le-am înmagazinat de-a lungul educației mele, mai ales formale, are ca punct de susținere o experiență care mi-a lăsat gustul madlenei ce se activează în momentele în care sunt invocate. Acesta este motivul pentru care îmi propun în majoritatea activităților mele de la clasă să creez elevilor mei experiențe de învățare care să trezească o amintire peste ani. Mă bucură, de pildă, când elevii știu ce este ritmul sau piciorul metric, pentru că ,,l-am tropăit” la școală sau l-am stabilit, sărind într-un șotron.

Plecând de la aceste premise, una dintre activitățile propuse elevilor mei a fost o plimbare …poetică. Activitatea s-a desfășurat la debutul unității Estetica toposului natal și a avut ca subiect Pastelul. Mi-am invitat elevii la o plimbare într-un parc din apropierea școlii. Am plecat pe jos, rugându-i să observe cu atenție împrejurimile și să fie atenți la ceea ce simt. Elevii clasei a VI-a au avut de completat la intrarea în parc toate aceste impresii și trăiri în fișa de activitate (ce se regăsește ca anexă a acestui articolul) pe care le-am dat-o la intrarea în parc. Activitatea desfășurată în parc a avut ca punct de plecare observarea naturii, notarea a ceea ce vedem, ce auzim, ce simțim la atingere sau ce mirosim. În ceea ce privește gustul, am apelat la un artificiu, rugându-i pe copii să îmi spună dacă peisajul sau un element al acestuia le aduce aminte de vreun eveniment din copilăria lor mică. Apoi i-am rugat să asocieze acest eveniment unui gust. Am notat tot ceea ce am simțit, am văzut și am auzit, apoi le-am transformat poetic cu ajutorul sensului conotativ al cuvântului. Astfel, au luat naștere diverse imagini artistice și inedite figuri de stil.

Am transformat apoi totul, prin joc, într-un diamant de poem, scriindu-l pe asfalt. În drumul spre școală, am reflectat și am concluzionat asupra activității.

Activitatea a continuat a doua zi cu punerea în culoare a ceea ce am experimentat în parc. Am intrat în atelierul de arte și, alături de colega mea de educație plastică, am vorbit despre perspectiva din care privim un peisaj, despre tehnica pastelului, despre pigmenți puri și nuanțe. Apoi am aplicat, ne-am jucat cu nuanțele și am pus în imagine figurile de stil pe care le-am creat cu o zi înainte în fișa de observație.

Jocul cu nuanțele și observarea pigmentului: Creion pastel, pastel uleios, pastel cretos.

Aplicații- perspectivă și culoare

Și pentru că emoția creează amintiri, la următoarea oră de literatură, am asociat lecturii unor pasteluri din lirica lui Alecsandri, Pillat și Coșbuc arii celebre precum Anotimpurile lui Vivaldi sau Morning Mood a lui Edvard Grieg. La final, am realizat o hartă conceptuală, având în centru cuvântul pastel. Ca temă, elevii au ales un pastel din literatura română și au demonstrat, pe baza cunoștințelor dobândite, că aparține speciei pastel. Le-am mai lansat și o altă provocare pentru ora de creație literară: scrierea propriului pastel.

Cu ce cred că au rămas elevii mei în urma acestei experiențe de învățare? Cu durere de picioare, căci drumul a fost mai lung decât credeam noi, parcurgându-l de obicei doar cu mașina. Având această experiență, am învățat să apreciem distanțele, să știm de câte minute vom avea nevoie data viitoare când vom mai pleca în aventură. Cu mâinile murdare, în urma jocului cu pastelurile din parc și din sala de arte, cu sufletul plin de zâmbete, râsete și frumos. Vor ști ce este pastelul? Vor putea demonstra la evaluare că un text la prima vedere este pastel? Sigur vor recunoaște trăsăturile acestui tip de text mai ușor decât dacă le-ar fi învățat de la tablă, în clasă.

Cu ce am rămas eu în urma activității? Am exersat și înțeles conștientizarea situațională despre care scria Claudia Chiru, căci aleea de lângă pădurea Băneasa către parc tocmai fusese  blocată de trunchiuri de copaci și am fost puși în situația de a găsi un alt drum, am descoperit printre colegii mei un profesor cu care pot construi multe activități în continuare, am învățat, alături de elevi, multe lucruri despre culoare, pigmenți și punerea lor pe foaia de desen. Dar cel mai important, am descoperit ce simt, ce gândesc, cum interacționează și cum acționează niște preadolescenți, construind și deconstruind împreună o realitate și un text literar.

Foto: arhivă personală

Desene realizate de către elevii Little London Academy: Grigore Macrina, Anghel Sonia și Kehaiyan Sarkis

Adriana Iancu, absolventă master Invățare, Inovare și Coaching în Educație; Profesor de Limba și Literatura Română

Învățarea prin joc și explorare în natură este o modalitate simplă și agreabilă pentru mine de a interacționa cu copiii din grupa mea. Așa le pot explica, dincolo de cărți, enciclopedii, planșe, jocuri cu jetoane și filme documentare, natura autentică, tradiții și schimbări de mediu autentice, sunete autentice, ajutându-i pe ei să se poată orienta și să se implice în sarcini datorită plăcerii de a se juca.

Învățarea prin joc și explorare a mediului în educaţia timpurie este cea mai simplă, firească şi benefică modalitate prin care am reușit să aduc schimbări în dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară (3-6 ani), în plan acţional, atitudinal, cognitiv; acest lucru înseamnă acte de înțelegere, scheme logice de formare a deprinderilor, autonomie, apartenenţă la un grup social, strategii de gândire, motivație intrinsecă, stil creativ în abordarea sarcinilor de joc şi explorare, stare de bine, plăcerea de a se juca şi a-şi împărtăşi propriile păreri celorlalţi despre ceea ce au văzut, auzit sau simţit.

Prin valorificarea situațiilor propice „învăţării prin joc şi explorare”, copiii trec cu destulă uşurinţă de la cunoaşterea  senzorio-motorie la cea raţională.  Astfel, „ne jucăm de-adevăratelea” și împreună facem trecerea la capacitatea de a descoperi relaţii cauzale. Pasul următor este dat de „curiozitatea vie a de ce-urilor” care va constitui baza interpretărilor ştiinţifice formulate adecvat, potrivit nivelului lor de înţelegere. Copilul de 5-6 ani înţelege şi poate explica de ce au nevoie plantele de pământ, apă şi lumină, insecte şi vânt, de ce barza şi rândunica se întorc în acelaşi loc, de ce putem scoate pui din incubator, de ce facem pâine cu roboţi, etc.

Azi vă propun să citiți despre o întâmplare petrecută la locul meu de muncă care m-a ajutat să  conștientizez câteva aspecte legate de banalul salut.

Făcând uz de conștientizarea situațională, o abilitate care pare a fi rar exersată pentru că nu prea se învață la școală, iar copiii rar intră în contact cu istorisiri legate de folosirea ei sau rar sunt expuși chiar unei demonstrații comportamentale în care un adult folosește conștientizarea situațională/situational awareness, am reușit să vin în întâmpinarea nevoilor elevilor mei.

Încep prin a vă descrie o parte din trecutul meu profesional care are legătură cu ceea ce urmează să vă povestesc. Promit să ajung la partea interesantă repede.

Prima dată când am aflat despre această abilitate eram cabin crew (stewardesă) la Air Nostrum, o companie din Spania cu baza principală în Valencia unde am și făcut instructajul inițial. Profesorii mei vorbeau constant despre conștientizare situațională, însă eu nu auzisem până atunci despre așa ceva și nu prea înțelegeam clar despre ce este vorba. După muuulte ore de teorie și practică, mai ales după cele de practică care mi-au permis realmente să leg și să aplic teoría, să o conștientizez în forma ei aplicată și să o internalizez în funcție de emoțiile mele, de atitudinea mea, de dispoziția și disponibilitatea mea, am înțeles. Conștientizarea situațională este acea abilitate care îți permite să reacționezi în funcție de conjunctura în care te afli luând în calcul timpul și progresul pe care urmează să-l înregistreze situația respectivă. În pus, îți  înlesnește luarea deciziilor și îți permite o îmbunătățire continuă pentru că, odată ce devii conștient de ea, ești și obișnuit să reflectezi pentru a schimba ceea ce a mers diferit față de așteptările tale. Această abilitate m-a ajutat să trec cu brio prin simulările de bomba/foc în avion în timpul antrenamentelor obligatorii, mi-a permis să înțeleg  cum funcționează conștientizarea situațională pentru a nu-mi fi frică, dar mi-a și permis să fiu suficient de serioasă și scufundată în rol în timpul exercițiilor de aterizare forțată în caz de urgență. Conștientizarea situațională mă obligă să fiu un profesor reflexiv, empatic și altruist și să fiu sigură de importanța înțelegerii și interiorizării acestei abilități care nu mai poate lipsi din obiectivele de atins în anii formării copiilor noștri.

Pentru cei curioși, iată definiția în limba engleză:

Situational awareness or situation awareness (SA) is the perception of environmental elements and events with respect to time or space, the comprehension of their meaning, and the projection of their future status. Situation awareness has been recognized as a critical, yet often elusive, foundation for successful decision-making across a broad range of situations, including aviation, air traffic control, ship navigation, health care, emergency response, military command and control operations, and management. Lacking or inadequate situation awareness has been identified as one of the primary factors in accidents.

Deși este o abilitate care se exersa în medii restrânse pentru că însăși esența ei  a făcut-o inițial să fie folosită doar în mediile tehnice, a devenit din ce în ce mai folositoare, iar persoanele  care i-au simțit puterea au început să o ajute să migreze și să-și revendice locul de frunte în dezvoltarea personală, în timp ce eu am adus-o în clasa mea și le-am arătat-o elevilor cât de bine am putut. Mi se pare că îi ajută fantastic în multe împrejurări, le dezvoltă inteligența anticipativă, îi determină să fie mai empatici și mai conștienți de propriile emoții, le permite o relaționare bazată pe înțelegere profundă și întrajutorare.

Astfel, elevii mei au aflat importanța și au experimentat puterea banalului salut din prisma conștientizării situaționale la școală. Salutul este întâlnit în școlile românești în diferite ipostaze:

1. Saluți în incinta instituției datorită solemnității acesteia orice adult cu care te intersectezi în timpul orelor sau al pauzelor, în clasă sau în afara ei, în curte, la secretariat, bibliotecă, cantină etc;
2. Saluți doar persoanele pe care le cunoști și aici sunt două tipuri de salut: saluți pentru că admiri persoana respectivă și atunci ți se luminează ochii și chipul sau saluți pentru că ești politicos;
3. Nu saluți pe nimeni-aici pot descrie încă o variantă, nu saluți pe nimeni în afara profesorilor de la clasă, însă este ca și cum nu ai saluta pe nimeni. Pot da aici clasicul exemplu care se întinde dincolo de familie, cu familia și cu educația primită, acela în care te așezi la o masă împărțită cu alte persoane în food court-ul unui mall aglomerat și niciun membru al familiei nu-i salută pe cei deja așezați la masă. Mi s-a întâmplat mie săptămâna trecută într-un centru comercial în care  am împărțit masa cu doi adulți și doi copii. Niciunul nu m-a salutat, însă eu m-am ridicat la plecare și le-am spus: “Poftă bună și la revedere!”

Pentru că am vrut să le arăt conștientizarea situațională elevilor mei în diferite contexte, aplicat, legat de viața reală, mi-am structurat comportamentul astfel încât să schimb apa peștilor pe care îi îngrijim ori de câte ori aceștia au nevoie. Azi a fost una din zilele în care peștii aveau nevoie de curățenie, pentru că în momentul în care am intrat în clasă am realizat că apa lor miroase și în acest context ar trebui să acționăm imediat, contrar planului pe care îl făcusem, așa că i-am invitat pe elevii mei la lucru individual și eu m-am apucat de lucru.  Fac în medie 10 – 12 drumuri coborând un rând de scări până la etajul inferior și înapoi și 10-12 drumuri în clasă până la dulap și înapoi și apoi până la fiecare echipă și înapoi, în fața clasei unde se desfășoară activitatea de igienizare, spăl bine bolul și toate obiectele din interior, las să picure soluția specială, mut peștii, șterg încălzitorul, așez peștii la locul lor, curăț găleata, minciocul, buretele și dezinfectez cu spirt masa pe care am lucrat. Repet cam de 3 ori pe lună și ei văd perseverența, dedicarea și determinarea. Ceasul îmi arăta la final, la ora 09:10, 980 de pași, iar într-o zi obișnuită de luni în care nu schimb apa peștilor fac 3163 de pași până la 20:30 seara.

In timpul drumurilor pe care vi le-am detaliat mai sus m-am intersectat cu câțiva elevi ieșiți la toaletă în timpul orelor și cu foarte mulți elevi în timpul pauzei. Azi m-am întâlnit cu 12 elevi în timpul orei, dintre ei m-au salutat 2, unul m-a salutat cu chipul luminat pentru că bănuiesc că mă știe de undeva, eu nu-l cunosc, altul m-a salutat din politețe pentru că nu m-a privit. Ceilalți au trecut pe lângă mine ca și cum nu ne-am fi intersectat. M-am gândit la posibilul “de ce” din spatele salutului elevului căruia i s-a luminat fața și pe care eu nu îl cunosc. Pentru că nu m-a întrebat nimic despre acvariul pe care îl aveam în mână, înteleg că știa că fac asta, deci este posibil ca la el în casă să se vorbească frumos despre mine, deci înțeleg că provine dintr-o familie educată care admiră persoanele muncitoare și astfel îi transmit copilului o energie sănătoasă, iar acesta merge prin viață fericit, cu concepte înțelese și interacțiune socială sănătoasă. Celălalt elev care m-a salutat din politețe este, prin urmare, și el într-o situație fericită pentru că de acasă primește politețea și nevoia de a o arăta în societate. Cei doi copii merg prin viață cu aceeași aură protectoare deasupra capului deoarece niciodată nu vor începe  cu stângul.

Apoi nu m-am putut abține să nu mă gândesc la ceilalți 10 care nu m-au salutat, însă vă las vouă această bucată pentru a reflecta asupra ei și poate doriți să-mi scrieți mesaje.

Le-am împărtășit elevilor gândurile mele legate de cei 12 elevi cu care m-am intersectat pe hol și am devenit conștienți împreună. Am dezbătut despre cum ne poate influența viața de școlar, parcursul educațional și viața de adult banalul salut adresat din prisma conștientizării situaționale și a progresului viitor.

Pentru mine, este important momentul de reflecție și de folosire a conștientizării situaționale cu proiecția anticipativă a evenimentelor. Sunt preocupată de exersarea inteligenței emoționale la școală deoarece este un fapt deja demonstrat – nevoia acestor copii de ceva mai mult decât adunarea numerelor. Dacă îi învățăm doar să adune, vor ști să facă asta, însă nu vor ști să poarte adunarea, fiind posibilă imposibilitatea  de a aplica noțiunile înmagazinate la școală într-o societate construită fără EQ care se va dovedi disfuncțională din punct de vedere al relațiilor și emoțiilor.

Așa cum ne gândim în acest moment, la finalul articolului, școala, prin profesorii pe care îi pune la dispoziția copiilor români, are un rol complex în creșterea acestora, însă un rol la fel de important îl are și familia și mai departe comunitatea care include școala și familia… toți putem ști cum ne ajută conștientizarea situațională și banalul salut.

Prof.Înv.Primar Claudia Chiru

Foto credit: pixabay

În cadrul programului de master Învățare, Inovare și Coaching în Educație, am primit din partea domnului profesor Romiță Iucu provocarea de a ne imagina cum ,,va arăta” profesorul român în anul 2035. Ca prim pas, mi-am îndreptat atenția către programele existente la nivel național și internațional. La nivel internațional, există programe ce proiectează rolul cadrului didactic în 2030, ca de pildă, TeachersSolutions 2030- SUA și The International Task Force on Teachers for Education 2030- patronat de UNESCO. La nivel național, programul girat de administrația prezidențială și conceput de Academia Română, ce poartă titlul ,,România Educată”, oferă un portret al cadrului didactic, în cel de al patrulea dintre cele ,,douăsprezece deziderate pentru România educată, la orizontul 2030”, creionându-l ca: ,,mentor și facilitator, veritabil profesionist în educație.”

La nivel internațional, accentul cade pe schimbările pe care evoluția tehnologică le  impune și pe faptul că profesorul acestor vremuri trebuie să-și adapteze modul de a preda și să aibă ca focus, să înțeleagă și să dobândească dezvoltarea competențelor cerute pentru o lume din ce în ce mai mai conectată.

La nivel național, deși există o preocupare din partea unor cadre didactice pentru integrarea tehnologiei în cadrul lecțiilor de la clasă, în realitate, abordarea conținuturilor educaționale cu mijloace moderne se face, realist vorbind, într-o măsură destul de mică.

Menținându-ne totuși cu picioarele pe pământ și ducând la bun sfârșit acest exercițiu de imaginație, dincolo de strategiile de pe hârtia unor proiecte propuse de guvernările ce se perindă prin fața cetățeanului inert, putem face o radiografie a realității carierei didactice a prezentului, pentru a găsi semințele roditoare ale anului 2030-2035.

Dacă am rămâne în scenariul negativist sau realist, în funcție de perspectivă, am reitera părerea conform căreia tinerii absolvenți nu mai sunt atrași de cariera didactică, iar cei care își încearcă norocul nu rezistă în cadrul sistemului. Nu putem infirma această părere, dar o putem analiza pentru a găsi soluții. Care sunt realitățile din sistem care duc la această lipsă de motivație? O mare responsabilitate o are, pe de o parte, sistemul de formare a cadrelor didactice  și, pe de altă parte, sistemul școlar în care tinerii absolvenți se integrează. Formarea studentului se face mai ales în cadrul disciplinei pe care urmează să o predea. La nivelul formării competențelor necesare managementului clasei, ale comunicării eficiente și ale celor psihopedagogice, tânărul absolvent resimte golul practicii care se efectuează în grup, căci profesorii metodiști au multe alte sarcini, pe lângă aceasta. Odată ajunși la catedră, nu devin stăpâni pe situație, căci, de cele mai multe ori, lipsește profesorul mentor și perioada de inducție. Aceasta din urmă, deși este stipulată prin lege, absolventul având condiția de a se înscrie la examenul de definitivat abia după primul an de experiență, în realitate, nu este una productivă, căci profesorul repartizat, prin concurs, într-o școală nu beneficiază de ore de mentorat reale. Astfel, profesorul debutant din România nu se formează în urma unui stagiu de practică consistent, acesta reprezentând 18% din formarea sa inițială, în timp ce, în țări ca Marea Britanie, procentul pregătirii practice a tânărului absolvent reprezintă 40% din formarea sa inițială. În acest cadru, dezideratul enunțat de Strategia amintită, conform căruia ,,formarea inițială a tuturor cadrelor didactice include etape de mentorat, o perioadă de practică de minimum șase luni și un proces riguros de selecție”, poate părea încă o înșiruire de speranțe închise în registrele unei politici educaționale.

Nici la nivelul formării continue a cadrului didactic lucrurile nu stau mai bine, deoarece formarea la fiecare 5 ani prin adunarea de credite transferabile nu reprezintă o sursă de motivare a cadrului didactic, aceasta nerealizându-se în funcție de nevoile reale ale beneficiarului. Strategia propusă vine să ne liniștească în acest sens, așa cum reiese din: ,,În predare la clasă, cadrele didactice beneficiază de contribuția/ajutorul unor specialiști….și au acces la programe de formare continuă de calitate, adecvate nevoilor acestora și ale comunității educaționale.”

Acestea sunt tușele groase ale formării resursei umane din realitatea învățământului românesc care, de cele mai multe ori, estompează tușele fine, redând o imagine care nu este întotdeauna cea reală.

Imaginea reală, deși la scară foarte mică în relație cu nevoile de la nivel național, este dătătoare de speranță. Profesorul actual își înțelege diversitatea de roluri, este conștient de ele și este proactiv. Există comunități în mediul online care dezbat problemele reale de la clasă, care diseminează bunele practici. La nivelul școlilor, din ce în ce mai mulți profesori deschid larg ușa sălii de clasă, își invită colegii la ore interdisciplinare, învață de la ceilalți prin interasistențe, participă la conferințe, îți caută resurse pe diferite site-uri și le adaptează la nevoile reale de la clasă, acționează și interacționează, înțelegând că schimbarea vine dinspre ei.

Având deja semănate aceste semințe, pot duce mai departe exercițiul imaginației și contura, poate într-un ton optimist, portretul profesorului anului 2035. Profesorul acelor ani va fi facilitatorul unor experiențe de învățare ce acoperă mai multe arii de influență ale dezvoltării elevului, care rezidă în cei patru piloni importanți ai educației: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești împreună cu alții și a învăța să fii. Educatorul român va fi (sau este deja, așa cum reiese din exemplele de bune practici din mediul online) un practician reflexiv care nu se preocupă doar de ceea ce transmite și de cum transmite, ci și de antrenarea elevului în cadrul procesului, de transformarea acestuia din obiect asupra căruia se exercită actul educațional în participant activ și decizional al propriei reușite. Înţelegând şi asumând toate aceste roluri, cadrul didactic al României în anul 2035 va fi capabil să integreze tehnologia, îi va orienta pe elevi către selectarea informaţiilor, având ca principală sarcină medierea între tehnologiile noi ale învăţării și elevul de atunci. Doar astfel, obiectivul propus de cercetătorii Academiei Române în Strategia de Dezvoltare a României în următorii 20 de ani, şi anume ,,profesia didactică va deveni una dintre cele mai respectate şi căutate pe piaţa muncii şi se va situa în primele trei profesii ca atractivitate în sectorul public ̎, ar putea contrazice opinia enunțată încă de la început, conform căreia alegerea acestei cariere este fie conjuncturală, fie inconștientă.

Adriana Iancu, absolventă master Învățare, Inovare și Coaching în Educație, profesor de Limba și Literatura Română

Sursa foto: pixabay

Bibliografie:

1. http://www.acad.ro/bdar/strategiaAR/doc12/StrategiaII.pdf;
2. http://www.advanc-ed.org/source/teaching-future-creating-teaching-profession-21st-century-students-deserve-0;
3. http://www.teachersforefa.unesco.org/v2/index.php/en/newss/item/602-teacher-skills-in-a-connected-world-the-teacher-task-force-at-mobile-learning-week-2018;
4. https://www.tes.com/sponsored/a-teachers-vision-education-year-2030;
5. http://www.tribunainvatamantului.ro/personalitatea-si-rolurile-profesorului-modern/;

6. www.romaniaeducata.eu/wp-content/uploads/2019/01/Viziune-si-strategie-Romania-  Educata.pdf