Mă minunez adesea de puterea pe care o au cuvintele, aceea de a schimba o stare de spirit în mai rău sau în mai bine, aceea de a ridica sau a doborî, fiind capabile să creeze realitatea și să dea direcție gândurilor și acțiunilor noastre. Devii ceea ce gândești despre tine, ceea ce îți spui tu ție în gând sau cu voce tare, iar ceilalți se transformă în ce tu crezi sau spui că sunt. Acest lucru este cu atât mai delicat în cazul copiilor, care nu se cunosc pe ei înșiși și încearcă să își construiască imaginea de sine pornind de la ceea ce li se spune despre ei. Părinții și ceilalți adulți din jur sunt ca o oglindă pentru ei. Dacă unui copil i se spune zilnic că este împiedicat, e posibil ca el să creadă despre sine că așa este și nu se va împotrivi acestei etichete, o va lua ca atare și o va transforma în realitate. Același lucru se întâmplă și în cazul adulților, dar ei pot să fie mai conștienți de discursul intern pe care îl au despre sine și să îl schimbe.
