Sunt, de ceva timp, profesor universitar. Lucrez, așadar, cu studenți. Țin la ei, vreau să descoperim împreună multe lucruri, îi respect și încerc să le arăt asta prin modul în care mă pregătesc pentru întâlnirile noastre, prin încrederea pe care o am în ei, prin libertatea pe care le-o ofer spre gestionare cu folos. Mă încântă întâlnirile noastre de calitate, mă entuziasmează creșterea lor! Trăiesc cu bucurie toate bucuriile profesiei mele, le consider sincer un mare privilegiu.

Dar cum sunt ei, studenții mei? Firește, mereu alții, în timp ce noi, profesorii lor, rămânem statornici în aceleași spații cu miros de universitate. Firește, mereu altfel, cu participări și performanțe inegale, cu visuri, atitudini, implicări de toate felurile. Și totuși, în această varietate de fețe și povești academice, câteva direcții pot să fie descrise mai detaliat; nu e vorba de categorii, căci refuz etichetările cu toate forțele, ci doar de superficiale observații de început de toamnă:

Bobocii

Îi recunoști ușor: cu urme adolescentine încă pe frunte, pas mai timid, tentația de a se ridica în fața oricui li se adresează. La întrebarea ”De ce ai venit la această facultate?”, răspund de multe ori cu greutate și forțări intelectuale vizibile. Nu știu de ce au făcut asta sau nu știu să exprime clar, concis, acest lucru. Sau se emoționează în fața unei autorități academice percepute hiperbolizat. Mulți sunt convinși că au făcut alegerea potrivită și savurează fiecare secundă a acestui proaspăt început. Alții doar au dat curs gândurilor părinților, s-au contaminat cu opțiunile colegilor sau au ajuns într-o școală pentru că nu credeau că au șanse în altele. Indiferent însă de motivații, începutul lui octombrie se umple de emoția lor, de năzuințe, promisiuni de creștere, de clasice anxietăți asociate debuturilor.

Bobocii cu repetiție

Alături de ei, de proaspeții absolvenți de liceu, stau colegii lor mai experimentați. Aceștia au făcut un an la altă facultate, sau o jumătate de an, sau o lună. Nu s-au regăsit, nu ”s-a legat”; s-au mai odihnit, speră că acum o să le placă și că o să termine studiile. Sunt, sau nu, convinși că lucrul acesta se va întâmpla. Nu sunt împovărați de această căutare de drumuri. Propria nehotărâre, alimentată de diversitatea amețitoare de opțiuni și posibile cariere, nediminuată de servicii de suport și consiliere adecvate, își găsește multiple justificări. E considerată o etapă firească, naturală de lămurire a unui parcurs de viață.

”Non-tradiționalii”

Din ce în ce mai mulți sunt și studenții care au adunat un număr semnificativ de ani și de experiențe de la momentul în care dădeau examenul de bacalaureat. Au familie, poate, copii, serviciu, jonglează cu greu printre obligațiile profesionale asumate, în timp ce se bucură de porția oarecum întârziată de școală. Vorbesc în fraze complexe, cu exemple din propria activitate, trăiesc încântarea seducerii unor audiențe mai tinere. Experiența de viață își spune cuvântul, sunt fermi în alegeri, în opinii. Uneori au atitudini protective față de colegii mai mici, alteori nu sesizează că viteza lor mai mare de reacție le răpește acestora accesul la cuvânt. Sunt un veritabil sprijin pentru orice conversație inițiată de profesor, pot să fie, atunci când au timpul necesar, o mare resursă didactică.

Cei care renunță

Rata de abandon în învățământul superior e mare, mulți dintre bobocii de octombrie nu ajung în ipostaza de a arunca în aer pălării occidentale, simbol al absolvirii. Și asta nu din cauza pretențiilor exagerate ale profesorilor. Obligațiile profesionale, nevoia de a se întreține, posibile inabilități pedagogice, parcursuri academice care nu le satisfac așteptările, lipsa de motivație, nepăsarea, dezinteresul, diminuarea dorinței de implicare se adună și îi determină să se oprească la jumătatea drumului. Sau chiar foarte aproape de finalul său.

Invizibilii

Sunt studenții prezenți, cei așezați cuminți în bănci, dar care parcă nu se văd, nu se aud. Nedrept puși la periferia atenției profesorilor, aceștia sunt tăcuți, neconflictuali, ”fără sonor”, nu ies în evidență, nu fac nimic ieșit din comun. Se pierd într-o mare de tricouri și de blugi, într-o mare de idei, similare cu ideile lor rar exprimate.

Căutătorii de atenție

În timp ce unii studenți ies tăcut și liber consimțit din radarul de atenție al profesorilor, colegi de-ai lor țin morțiș și încearcă cu orice preț și cu orice prilej să strălucească vizibil în centru. Sunt hotărâți să se afirme, să-și taie un drum clar spre succes, cât mai devreme și cât mai ferm. Uneori fac eforturi considerabile, citesc în plus, sunt extra conștiincioși; alteori vor doar să-și audă propriile întrebări și comentarii aclamate în liniștea amfiteatrului. Sau vor doar să măgulească orgolii profesorale prin complimente umflate, prin zâmbete pline de bunăvoință la glumele didactice șchioape.

 ”Necitiții”

Când un student vine la admitere la master după ce a absolvit o facultate care poartă numele unei personalități – să zicem Dimitrie Cantemir – și nu știe nimic despre personajul în cauză (pe care jură că l-a văzut la știri, în Parlament, de curând) e trist. Când întrebări de minimă cultură generală nu primesc decât câteva răspunsuri ferme și sunt întâmpinate de prea puține mâini ridicate, e iarăși foarte trist. La fel este și când neologismele simple încruntă frunți, când numele străine ale autorilor de bază ai unui domeniu rămân… străine. Antidotul pentru asta? Lectură, multă lectură.

 Superficialii

Da, există și studenții care bifează formal trecerea prin lumea academică, prea permisivă uneori cu dezinteresul; ajung rar la școală, se pregătesc și mai rar, se trec pe liste de prezențe imaginare, plimbă referate de la un profesor la altul, de la un semestru la altul, cu minime modificări,  livrează texte preluate de pe Internet, fără jena plagiatului evident. Știu că orice termen poate să fie negociat, orice examen poate să fie repetat până la epuizarea răbdării profesorului. Și ajung la final. Dar cu ce achiziții?

 Ei, studenții-bucurie!

Dar mai presus de toate acestea, există un număr mare, covârșitor, de studenți care sunt așa cum trebuie să fie! Pur și simplu studenți buni! Sunt mai mulți și mai vizibili decât tot ce a fost deja povestit mai sus! Sunt creativi, inventivi, conștiincioși, atenți, cu mințile luminate și pline de dorință de cunoaștere, cu energie, entuziasm, dedicare. Sunt cei care preiau o idee și o înfloresc, preiau o temă și o abordează cu prea plin de disponibilitate. Cei care dau mai mult decât ți-ai imaginat, care studiază, inovează, interacționează, colaborează! Sunt cei care, deși ocupați, au timp să ajungă la școală, fie că vin de departe, schimbând șiruri de mijloace de transport, fie că e iarna, plouă sau e prea cald. Sunt cei care adaugă creativitate în orice, care te emoționează prin propria emoție; sunt cei care pregătesc referate, portofolii sau proiecte cu responsabilitate, care pun întrebări deștepte, dovada unui proces reflexiv intens, asumat, și care le răspund pe măsură. Sunt cei care trăiesc plenar o vârstă frumoasă plină de oportunități, care împărtășesc, cresc, înfloresc!

Sunt cei care ne fac să mergem mai departe, cei care, alături de toți colegii lor, dau sens fiecărui început de octombrie! Așadar, să ne bucurăm! Gaudeamus igitur!

Anca Nedelcu, profesor universitar doctor, Prodecan, Facultatea de Psihologie și Științele Educației