Crescusem deja. Și, ca un copil silitor ce fusesem dintotdeauna, știam bine tabla înmulțirii. În afară de 7 x 8. Nu știu de ce. Tocmai fiindcă-mi încurca socotelile, la propriu și la figurat, o repetam adeseori: 7 x 8 = 56, 7 x 8 = 56, 7 x 8 = 56. Sau poate că de vină era unchiul meu care-și dorise în adolescență să devină profesor de matematică. De câte ori venea la noi, în loc de salut, întindea degetul arătător spre mine și, cu un zâmbet care arăta că se aștepta să mă încurc, întreba: