Într-una din clasele primare, după o vizită în clasa noastră, un inspector mi-a adresat celebra întrebare care a bântuit multe copilării: ”Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. ”Învățătoare”, a venit prompt, fără ezitare și cu mult entuziasm, răspunsul. Bucuria unei astfel de perspective mi-a fost domolită de intervenția ”doamnei”: ”…aaa, nu, să știți, spune ea așa, dar e copil foarte bun…” Nu mai descriu momentul de disonanță cognitivă care s-a strecurat în mine. Nici nu mai comentez pe marginea imaginii autopercepute cu privire la statutul cadrului didactic existentă în mintea învățătoarei mele. Cert este că tocmai asta m-am făcut: profesor.