Într-un clip devenit viral la începutul acestui an, Jack Ma, fondatorul Alibaba, sublinia la Forumul Economic de la Davos că în educație accentul nu mai trebuie pus pe cunoștințe, ci trebuie să le transmitem elevilor valori, credințe, competențe ale gândirii independente, să le dezvoltăm abilitatea de a lucra în echipă și grija/înțelegerea celorlalți.
Pedagogiile actuale promovează integrarea acestor competențe de ceva vreme, iar practicienii caută soluții de fiecare dată când intră în clasă. Drept dovadă stau exemplele de bune practici mediatizate, ca de pildă cea pe care am aflat-o de curând din spațiul online, și anume, un proiect ce are ca obiectiv dezvoltarea empatiei. Asupra acestei competențe îmi opresc atenția în cele ce urmează. Termenul își găsește originile în conceptualizări diferite apărute de-a lungul istoriei filozofiei și a pedagogiei, dar în zilele noastre devine aproape un must al competențelor sociale pe care omul actual le trece în prezentarea sa, cu atât mai mult, cu cât mai noua generației, ,,a fulgilor de nea” este descrisă ca fiind lipsită de empatie ( Claire Fox, I find that Offensive!)
Ce este empatia? Este doar un termen la modă pe care noi profesorii îl preluăm sau este un concept care trebuie înțeles și dezvoltat în mod conștient copiilor cu care lucrăm oră de oră? Este necesară cultivarea empatiei sau, dimpotrivă, nu ar trebui să dezvoltăm această competență?
Termenul a fost suprapus de-a lungul secolelor unor sfere semantice diferite. Plecând de la simpla atenție față de altul, trecând prin compassionate thinking ( gândirea de tip compasiune), rezumându-se la înțelegerea de tip cognitiv a poziției celuilalt sau, mai mult decât atât, la încălțarea papucilor acestuia, conceptul are la bază ideea înțelegerii celui la care ne raportăm, conform definiției lui J.D. Trout (Why Empathy Matters). Având în vedere această dimensiune a conceptului, îl putem integra în procesul de învățare pe care îl desfășurăm cu elevii noștri.
Astfel, în cadrul orelor de literatură care vizează materia pentru examenele naționale, devine din ce în ce mai greu să îi motivăm pe elevi să citească textele autorilor canonici. Acest lucru este pus adesea pe seama faptului că lectura nu mai este o preocupare a elevilor generației actuale. Poate fi o realitate, dar cred că misiunea noastră este să ne întrebăm de ce nu mai sunt interesați ei de textele acestor autori și, mai mult, cum să le trezim interesul, măcar pentru aceste texte. Din experiența de la clasă, pot spune că motivul pentru care elevii nu mai citesc astfel de texte este acela că ei nu-și pot reprezenta realitatea acelor ființe de hârtie ale căror destine le sunt dezvăluite. Lipsa reprezentării duce la neînțelegere, iar finalitatea constă, firesc, în refuzul cunoașterii. Provocarea pentru profesor este aceea de a-i transmite elevului valorile și credințele acelui univers reprezentat de lumea cărții astfel încât, purtând papucii realității personajului, să fie capabil să îl apropie sau să îl îndepărteze prin oglindirea propriei personalități.
Cum putem face acest lucru? Un instrument pe care îl folosesc adesea la clasă deoarece generează aha-uri, dezbateri aprinse și sclipiri în ochi este harta empatiei. După discutarea contextelor literare și istorice ale lumii textului, printr-o documentare care poate avea surse diferite- istorii literare, internet, cunoscători ai epocii (de la profesori de istorie, la părinți și bunici) ne întoarcem la personaj pentru a-i înțelege poziția. Punându-l în centru și lucrând cu textul încercăm să aflăm: Ce gândește? Ce vede? Ce face? Ce spune? Ce simte? Ce aude?
Plecând de la aceste elemente care reprezintă suma trăsăturilor personajului, putem cere apoi elevului să aplice elementele de teorie literară, de tipul procedeelor de caracterizare. Astfel, elevul se apropie de personaj, punându-se în ipostazele în care acesta este surprins. Putem folosi această metodă în cazul tuturor personajelor literare studiate la clasă, iar pentru elevii de vârstă mai mică putem apela la o variantă mai prietenoasă și mult mai vizibilă (pe linia lui John Hattie), cum ar fi tricoul personajului.
Acestă reprezentare a personajului poate sta la baza unei discuții care are ca scop antrenarea gândirii critice, căci elevul este pus în situația de a analiza faptele personajului, iar calea către aceasta se parcurge fiind încălțat cu papucii celuilalt. Pe lângă aceste două instrumente putem folosi simple întrebări prin care elevul poate transpune personajul în lumea lui, ca mai apoi să îi înțeleagă reacțiile celui creionat de cuvintele alese ale unui scriitor. Astfel, adesea, după o primă lectură a textului, mai ales la clasele începutului de gimnaziu, îi întreb: Cine este personajul? Ți-ar plăcea să fie prietenul tău? Aceste două întrebări generează întotdeauna discuții aprinse care conturează portretul personajului în funcție de faptele, atitudinea, vorbele, gândurile sau oglindirea lui în ochii altor personaje sau în propriile-i cuvinte, ceea ce în final duce la caracterizarea personajului prin procedee directe și indirecte, dar nu într-o formă șablonată, ci într-o formă analizată, înțeleasă și autentică.
Dacă empatia este o însușire de bază în actul creației, așa cum o arată studiile de specialitate (exemplu, Empatia și literatura, S. Marcus și Doina Săucan, 1994), cred că în apropierea elevului de textul literar devine cheia decriptării acestuia. Ajutându-ne elevii să înțeleagă contextul existenței personajelor, să se situeze pe sine în el și apoi să analizeze faptele personajului, vom putea să le prezentăm personaje și universuri literare, care să nu le rămână în memorie ca Ion, țăranul însetat până la patimă de pământ sau Ștefan Gheorghidiu tipul intelectualului inadaptat.
Adriana Iancu, masterand anul II, profesor de Limba și Literatura Română
Resurse:
- Fox, Claire, I Find That Offensive! (Provocations), Biteback Publishing, 2016;
- Marcus Stroe, Doina Ștefana Săucan, Empatia și Literatura, Editura Academiei Române, București, 1994;
- Trout, J.D, Why Empathy Matters: The Science and Psychology of Better Judgment, Penguin Books, 2010
Sursa foto: arhiva personală
Desen de Ania Ziemba, elevă clasa a VII-a, Liceul Teoretic Little London
