În calitate de profesoară de educație civică, aflată la început de drum, am început semestrul al doilea la clasa a IV a cu mari emoții pentru că îmi doream să supun atenției elevilor subiecte relevante și interesante. Îmi doream ca achizițiile de la această materie să determine un comportament și o gândire asupra cărora să reflecteze și la care să se raporteze în experiențele lor zilnice ca viitori cetățeni responsabili; deci clar un obiectiv pe termen lung.

Însă din experiența semestrului trecut, mi-am dat seama că e nepotrivit să îmi propun asimilări conceptuale (din educație civică) imediate, mai ales că raportările lor la lumea exterioară sunt foarte dinamice și continue.

Totuși, am început semestrul prin a clarifica unele instrumente de lucru. În acest mod, mi s-a confirmat din nou că putem descoperi împreună informații, așa că am conceput, printre altele, o lecție despre căutarea pe Google cu tot ce presupune aceasta – cum se aleg cuvintele cheie despre un subiect anume, care este logica returnării rezultatelor pe Google, care sunt sursele credibile, cum încadrăm informația în context larg.

Apoi, am trecut la sarcini de lucru efective și curiozități care au reieșit prin aplicarea exercițiului descris aici. Stimularea adresării de întrebări este o metodă care mie și copiilor ne place foarte mult și care ni se potrivește ca stil. Ba chiar am construit pentru ei un caiet de notițe cu rubrici care să îi ajute să își organizeze învățarea.

Așadar, pornind de la curiozitățile lor și de la instrumentele de lucru agreate, am avut o lecție în care am discutat despre sălbăticie, natură și cum ne raportăm la mediul înconjurător. Structura lecției: pornind de la un film documentar din România, care se va lansa în 13 aprilie, elevii au fost rugați să răspundă la următoarele:

  • Care e numele filmului documentar?
  • Care e numele naratorului?
  • Ce învățăm din astfel de filme? Care este plus valoarea lor?

Premiul consta într-o ieșire la cinema pentru a viziona filmul împreună.

Răspunsul corect era: “România neîmblânzită”, narator Victor Rebengiuc, iar răspunsul colectiv dat m-a ajutat să construiesc multe bucle de învățare pentru ei. Am putut să îi plimb, conceptual, prin foarte multe lucruri, iar la finalul orei am încercat să aflu dacă acestă metodă a fost valoroasă pentru ei. Când spun bucle de învățare, mă refer la acele ancore pe care le fac eu ca profesor în timpul lecției prin abordarea de subiecte distincte și oferirea de exemple și explicații în vederea clarificării conceptelor pe care ei le-au adus în discuție.

Ca să vă explic: am pornit de la situația defrișărilor (ideea de păduri tăiate era un rău luat ca atare, fără să și-l fi explicat înainte), la cum produc efectiv aer copacii, la circuitul apei în natură (puțină biologie), la cum zăpada ajunge să conțină noxe (exemple de studii de laborator), la smogul din China (via Google), cine produce smog-ul, de ce am ajuns în situația asta, ce este un narator (puțină limbă), la cum poate cineva să devină narator pentru un film, ce înseamnă să faci asta pentru ceilalți. Am finalizat prin a-l asculta pe Ceaușescu vorbind de la balcon în Piața Revoluției, pentru că voiau să compare, discursiv și lingvistic, cele două voci. M-am dat un pas înapoi pentru a observa dacă s-a legat ceva din acele bucle create din exemplificări și detalii, dar am remarcat mai mult cum săreau ei de la una la alta, și nevoia lor de conceptualizare interconectată și explicații.

Sunt sigură că multe ore ale profesorilor cu mai multă experiență se desfășoară și mai bine, iar eu punctez ceva natural. Însă, sucitorul din mintea mea m-a făcut să raportez arhitectura unei lecții la un ciclu de învățare, dar unul cu multe bucle. Și, ca să fiu împăcată cu acest lucru, eu, ca profesor, am învățat că procesul este unul în derulare și pot să mă aștept ca abia peste un an elevii mei să înțeleagă cum funcționează lumea descrisă prin educația civică. Nu peste o lecție, ci peste un ciclu cu multe bucle.

Acum, uitându-mă la ce spun teoriile despre învățare, am selectat următoarea poză a articolului care oferă o compilație a 3 diagrame ciclice de învățare și 3 autori diferiți, inclusiv din punct de vedere al perioadei în care au analizat în cercetările lor acest ciclu.

Îmi dau seama că acele bucle conceptuale sunt foarte importante pentru că determină o cursivitate a de ce-ului din mintea mereu activă a copilului. Și îmi doream mult să le păstrez mintea activă. Am trecut prin relatarea experiențelor lor în raport cu natura, am lansat o întrebare (sau mai multe) care i-a făcut să reflecteze asupra comportamentului lor. În baza răspunsurilor și poziționărilor în raport cu întrebarea, au ajuns să își explice fenomene. Asumarea și aplicarea valabile în schema de mai sus vin pe parcurs. Chiar cred că ultima dimensiune din acest ciclu de învățare, în unele domenii, la unele lecții, poate și trebuie să fie continuă și, mai ales, înțeleasă ca atare. Înțelegerea prin experiența proprie și folosirea propriul raționament sunt elementele care sigură fixarea învățării. Iar în ceea ce privește materia pe care o predau, am realizat că uneori chiar dacă nu ating acest prag imediat (al aplicării conceptelor învățate la oră), dar construiesc bucle conceptuale și am răbdare cu asimilarea informației, rezultatele se pot vedea în timp. Voi ce părere aveți?

În loc de PS, aș spune că, în momentul în care am realizat importanța maturizării intelectuale a elevului, notarea, raportarea mea ca profesor la elev a devenit total diferită. Evoluția de la ce știu la ce am aflat în plus este o lentilă prin care aleg să mă uit mereu, și nu voi raporta o achiziție de tip check-list a competențelor materiei predate atunci când nu este cazul.

 

Carmen Proteasa, absolventă masterat Strategii Inovative ale Învățării în 2015

 

Sursa foto:  aici

Grafic al ciclurilor de învățare: aici