În calitate de profesoară de educație civică, aflată la început de drum, am început semestrul al doilea la clasa a IV a cu mari emoții pentru că îmi doream să supun atenției elevilor subiecte relevante și interesante. Îmi doream ca achizițiile de la această materie să determine un comportament și o gândire asupra cărora să reflecteze și la care să se raporteze în experiențele lor zilnice ca viitori cetățeni responsabili; deci clar un obiectiv pe termen lung.

Am fost dată la sport încă din copilărie, probabil pe ideea de a nu pierde timpul sau “de a nu bate mingea pe maidan”. Mai întâi am încercat dansurile, loc în care chiar mă simțeam ca o balerină, iar mai apoi, pe la 8 ani, am mers la scrimă, o veche pasiune de-ale tatălui meu.

Când asociem cuvântul „primul” cu copiii noştri suntem adesea cuprinşi de melancolie, de mândrie, de satisfacţia trecerii la o altă etapă a dezvoltării lor. Părinţii păstrează cu drag amintirea primului zâmbet, a primului cuvânt sau a primului pas. O serie de „primul” care ne face să ne simţim împliniţi ca părinţi şi cu cât aceste momente se petrec la o vârstă mai fragedă, cu atât bucuria pe care o simţim este mai mare.

Când am auzit prima dată cuvântul „feedback”, m-am gândit că acesta trebuie să fie tradus, pentru a nu știrbi din frumusețea și muzicalitatea limbii materne. Încă mai cred că trebuie să traducem cuvintele „importate”, dar, pentru a reda în mod elocvent semnificația completă a unor concepte, putem accepta și forma lor originală, așa cum este și cazul feedback-ului.