Când asociem cuvântul „primul” cu copiii noştri suntem adesea cuprinşi de melancolie, de mândrie, de satisfacţia trecerii la o altă etapă a dezvoltării lor. Părinţii păstrează cu drag amintirea primului zâmbet, a primului cuvânt sau a primului pas. O serie de „primul” care ne face să ne simţim împliniţi ca părinţi şi cu cât aceste momente se petrec la o vârstă mai fragedă, cu atât bucuria pe care o simţim este mai mare.

Când am auzit prima dată cuvântul „feedback”, m-am gândit că acesta trebuie să fie tradus, pentru a nu știrbi din frumusețea și muzicalitatea limbii materne. Încă mai cred că trebuie să traducem cuvintele „importate”, dar, pentru a reda în mod elocvent semnificația completă a unor concepte, putem accepta și forma lor originală, așa cum este și cazul feedback-ului.

Școlaritatea aduce schimbări importante în viața unui copil, atât în planul dezvoltării somatice, cât şi a celei psihice. De asemenea, planul relațional cunoaște și el modificări în timpul acesteia. Este o perioadă complexă, în care micul școlar se confruntă cu cerințe noi, deosebite de cele din etapa precedentă.

De-a lungul timpului, jocul a fost văzut ca o activitate fără prea mare însemnătate în plan educațional, iar valoarea jocului pentru învățare scade pe măsură ce copilul crește. ”De la joc la învățare” este o carte în care jocul este văzut ca una dintre căile naturale prin care omul învață. Prin urmare, păstrarea jocului ca instrument de lucru pe parcursul întregii vieți aduce un plus pentru dezvoltarea afectivă și menține active atât curiozitatea pentru învățare, cât și creativitatea.