Școlaritatea aduce schimbări importante în viața unui copil, atât în planul dezvoltării somatice, cât şi a celei psihice. De asemenea, planul relațional cunoaște și el modificări în timpul acesteia. Este o perioadă complexă, în care micul școlar se confruntă cu cerințe noi, deosebite de cele din etapa precedentă.

De-a lungul timpului, jocul a fost văzut ca o activitate fără prea mare însemnătate în plan educațional, iar valoarea jocului pentru învățare scade pe măsură ce copilul crește. ”De la joc la învățare” este o carte în care jocul este văzut ca una dintre căile naturale prin care omul învață. Prin urmare, păstrarea jocului ca instrument de lucru pe parcursul întregii vieți aduce un plus pentru dezvoltarea afectivă și menține active atât curiozitatea pentru învățare, cât și creativitatea.

Prima parte a acestui articol s-a încheiat cu întrebări referitoare la modalitățile concrete în care copiii pot fi învățați să-și conștientizeze propria gândire, să-și formeze abilități de monitorizare și control al propriei gândiri, să dezvolte strategii metacognitive în scopul autoreglării învățării, adaptării eficiente la cerințe, la mediu etc.

Ca profesori, suntem preocupați să livrăm conținuturi în forme cât mai atractive și accesibile, să facilităm demersuri de învățare, să evaluăm stadiul de formare a unei competențe. Presupunem, de multe ori, în mod eronat, că elevul vine la școală înzestrat în mod natural cu abilitatea de a învăța, că a-l învăța să scrie, să citească, să calculeze și a-i transmite seturi de cunoștințe din diverse domenii ale cunoașterii îl învață, în mod automat, să și gândească. Uneori se întâmplă asta, copilul descoperind singur, exersând, care sunt cele mai bune strategii de învățare pentru el, cum să folosească ceea ce știe pentru a rezolva diverse probleme și sarcini de lucru.