În ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre coaching, în toate domeniile, chiar și în educație. Acest termen mi-a stârnit curiozitatea de a afla mai multe despre asta și, pentru că sunt un profesor interesat de starea de bine a elevilor, am decis să fac o schimbare. Dar ce schimbare? Cu ce să încep? Când se va întâmpla acest lucru? Aveam să aflu repede răspunsul la toate întrebările. Schimbarea trebuie să înceapă cu mine, aici și acum. Am căutat răspunsuri și, în acest moment, urmez cursurile programului de master “Învățare, Inovare și Coaching în Educație”, din cadrul Universității București. Am purtat multe discuții cu profesorii și colegii despre importanța unor schimbări de atitudine și de mentalitate, atât ale cadrelor didactice, cât și ale părinților, care ar fi bine să se preocupe mai mult de dezvoltarea emoțională și socială a elevilor, punând accent pe motivația acestora, pe dezvoltarea lor personală, toate în acord cu practicile ce țin cont de coaching pe care este necesar să îl aplicăm în educație. Dacă funcționează în organizații, de ce nu ar fi util și în școli? Paradigmele s-au schimbat ori încep să se schimbe, școala începe să se centreze pe elevi, lecțiile trebuie să fie interesante și interactive astfel încât să se ajungă la învățarea transformatoare.
Pentru inițierea și implementarea unei schimbări prin coaching, avem nevoie de oameni cu viziune, pasiune și curaj. Astfel, au fost dezvoltate programe pentru practicienii din educație, spre exemplu acest master. Holt afirma în 1999 (după Eric J. De Meulenaere, 2013) faptul că ”predarea și coaching-ul sunt două fețe ale aceleiași monede educaționale”. Ce înseamnă asta? Că noi, profesorii, trebuie să încurajăm elevii să creadă în ei înșiși, să îi însoțim în drumul lor către cunoaștere prin întrebări inteligente, care să îi încurajeze să vadă școala din altă perspectivă, să o simtă mai aproape de ei și de nevoile lor, legând, în felul acesta, școala de viață! Noi, cei care căutăm să ne sporim cunoașterea, suntem cei care nu ne ferim să aplicăm diferite metode stimulative și amuzante! Suntem cei care se raportează diferit la ideea de greșeală, ajutându-i pe elevi să o vadă ca pe un imbold către succes! Profesorul-coach nu numai că le indică greșelile, dar va însoți elevii în conștientizarea acestora și, prin întrebări transformatoare, aceștia își vor privi onest pierderea/greșeala pentru a-și prefigura următorul pas în povestea succesului.
Este foarte important să fim onești cu noi și cu elevii noștri, să le dăm acestora și părinților lor feedback atunci când sunt pregătiți să îl audă, iar feedback-ul să fie construit după niște criterii, să fie constructiv și autentic. Pentru rezultate de excepție atât pe plan cognitiv, cât și emoțional, ar fi de dorit ca treimea educației, părinte-copil-profesor, să stabilească o “contractare”, așa cum se procedează și în sesiunea de coaching. Astfel, se delimitează clar rolul fiecăruia și părțile conștientizează că sunt într-un parteneriat care vizează/pune în centru elevul. Cu obiectivele bine stabilite, cu acordul părților și prin monitorizarea rezultatelor, putem defini coaching-ul în educație ca fiind ciclul de intervenție educațională. Utilizând metodele din coaching putem contribui la optimizarea predării și la formarea competențelor. Coaching-ul în educație asigură tuturor celor implicați – părinți, elevi, profesori – varianta lor cea mai bună, ajutându-i să-și folosească propriile resurse interne și externe.
Ecaterina Ortansa Ioniță, masterandă FPSE, Învățare, Inovare și Coaching în Educație, anul I
Foto: Pixabay
