Lumea în care trăim, una extrem de dinamică și diversă, este pe cât de interesantă, pe atât de provocatoare. Cei care trec în prezent prin școli, prin “mâinile” profesorilor de azi, au nevoie de anumite instrumente, sub forma competențelor și atitudinilor, care să-i ajute să se adapteze, să reacționeze și să se implice, putând da, în acest mod, un răspuns potrivit provocărilor viitorului. „Civilizația reprezintă cursa dintre educație și catastrofă” (“Civilization is a race between education and catastrophe.”), afirma H. G. Wells, iar în aceste vremuri ale înarmărilor nucleare, ale naționalismului care pare să-și arunce umbrele din Europa până pe pământul făgăduinței și al democrației, SUA, educația ne este singurul scut în fața unor astfel de pericole. Fără a se dori a fi o pledoarie pentru acest program educațional, ci mai degrabă una pentru educația care are la bază internaționalismul, respectul pentru OM, cultura, etnia sa și tot ce acestea presupun, vom trece în revistă câteva idei pe care le putem împrumuta din filozofia de la care pleacă Programul de Diplomă/Bacalaureatul Internațional oferit de IBO (International Baccalaureate Organization).
Prin modul în care este structurat, prin conținuturile predate, Bac-ul Internațional reușește, în mare parte, să trezească în tineri conștiința apartenenței, dar nu la o anume națiune/rasă, ci la “clasa”, mult mai largă, a speciei umane. Însăși misiunea lor conține acest deziderat: “Bacalaureatul Internațional are ca scop dezvoltarea tinerilor curioși, informați și preocupați de bunăstarea semenilor, care contribuie la crearea unei lumi mai bune și mai pașnice prin înțelegere și respect intercultural. În acest scop, organizația lucrează cu școli, guverne și organizații internaționale pentru a dezvolta programe competitive de educație internațională și o evaluare riguroasă. Aceste programe încurajează elevii din întreaga lume să devină cursanți activi, plini de compasiune, preocupați de învățarea pe tot parcursul vieții și care înțeleg că alți oameni, deși sunt diferiți, pot avea, de asemenea, dreptate.” (https://www.ibo.org/about-the-ib/mission/)
Ce putem reține din această misiune este exact deschiderea către universalitate de care școala are nevoie și pe care se impune s-o promoveze. Invitația la toleranță și acceptare este una care nu trebuie să lipsească din discursul profesorilor, asta dacă ne dorim să ne bucurăm, în viitor, de o lume mai pașnică, mai sigură, mai…bună.
Auzim adesea expresia “mândru că sunt român” sau “mândria de a fi român”. Nu, nu ne este doar nouă specifică. Francezii sunt “fiers d’être français”, alții sunt “proud to be Americans”, iar lista poate, bineînțeles, continua. Ce-ar fi însă dacă, pe lângă faptul că ne mândrim cu apartenența la națiunea din care facem parte, am fi mândri și de calitatea de oameni? Mai mult decât atât, i-am putea învăța pe copiii noștri că nu este suficient să fii mândru că ești om, ci că este nevoie să și acționezi pentru a fi demn de acest nume.
Acesta este și îndemnul pe care Erich Fromm, renumit sociolog și psihanalist german, îl oferă educatorilor din toată lumea în cea mai recentă lucrare a sa, apărută la Editura Trei.
Astfel, în cartea “Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului”, Fromm le vorbește cititorilor despre narcisism și formele sale, despre latura sa benignă și cea malignă, ultima fiind cea care i-a mânat pe dictatori renumiți precum Adolf Hitler și Stalin în lupta pentru supremație, îndemnându-i să zguduie întreg continentul european și nu numai, să atenteze la viețile celor dispăruți în lagărele de concentrare și camerele de gazare. Soluția pentru a preîntâmpina astfel de răbufniri ale narcisismului malign, ale acestui “caracter necrofil”, ascuns sub masca unor atitudini protectoare, salvatoare, cu care cei enumerați mai sus au reușit să preia puterea și, mai mult decât atât, să determine masele să se lase conduse de către ei, pozând în făuritori, vine, așadar, tot de la EDUCAȚIE.
Narcisismul, ne spune Fromm, este prezent în genele umane. Important este însă ca el să fie canalizat în direcția bună, transformat, prin educație, în creație, pentru a evita (auto)distrugerea/anihilarea. Pentru suprimarea narcisismului malign, este nevoie de “cultivarea iubirii pentru străin”. Tocmai de aceea, mândria de a aparține unei națiunii, etnii etc., eronat înțeleasă și exacerbată, poate duce la consecințe devastatoare precum cele deja cunoscute în istorie, devenind mijloc de manipulare a maselor. Lupta împotriva idolatriei și cultivarea respectului pentru celălalt trebuie începute în școli. Potrivit lui Freud, citat de Fromm, în fiecare individ există un “nucleu narcisic”, “pe care acesta nu-l va putea depăși niciodată”. Ieșirea pe care o întrevede Fromm, nedorind să accepte fatalitatea condiției umane despre care vorbea Freud, este schimbarea obiectului narcisismului uman.
“Dacă omenirea, întreaga familie umană, ar putea deveni obiectul narcisismului de grup, în loc ca obiectul să-l constituie o națiune, o rasă sau un sistem politic, ar fi multe de câștigat. Dacă individual s-ar putea trăi pe sine însuși în primul rând drept cetățean al lumii și dacă ar putea fi mândru de omenire și de realizările acesteia, narcisismul său s-ar redirecționa către rasa umană ca obiect, mai degrabă decât către componentele sale conflictuale. Dacă sistemele educaționale ale tuturor țărilor ar pune accent pe realizările umane și nu pe realizările unei națiuni individuale, s-ar putea susține într-o manieră mai convingătoare și mai de impact mândria de a fi om.” (Fromm, pp.111-112)
Am putea atunci să răspundem invitației lui Fromm și să stimulăm narcisismul benign – “cel centrat pe realizare”- în copiii și elevii noștri. Să le insuflăm mândria pentru creația universală, nu doar pentru cea națională și, bineînțeles, pentru cea personală! Să le vorbim, de exemplu, despre tradițiile și specificitățile diverselor popoare, despre invenții și descoperiri care au revoluționat știința, chiar dacă ele depășesc granițele țării noastre, despre geografia și istoria unor locuri îndepărtate, într-o încercare de a le conferi statutul de cetățeni ai lumii, crescându-i în orizontul toleranței, acceptării și respectului pentru tot ce respiră și creează! În plus, este important să le trezim interesul pentru găsirea soluțiilor, mai ales în contextul numeroaselor probleme cu care se confruntă omenirea în prezent. Poluarea, încălzirea globală, sărăcia, războaiele, cauzele și teribilele lor consecințe, dreptul/accesul la educație, refuzat, de exemplu, copiilor din zonele de conflict, situația refugiaților sunt doar câteva dintre aceste provocări majore cu care avem de-a face și care au nevoie urgentă de soluționări, iar totul începe cu procesul de conștientizare!
Toate acestea și pentru a contracara tendința mondială actuală către închiderea granițelor, populism și, de ce nu?, xenofobie. “Propria noastră conștiință este de obicei limitată la ceea ce ne permite să conștientizăm societatea ai cărei membri suntem.” (Fromm, pag. 115). Ori această limitare conduce la mândrii naționale, etnice sau rasiale care pot deveni instrumente de manevră, iar noi transformați în păpuși aflate în mâinile unor păpușari abili. Tocmai de aceea, unul dintre rolurile profesorului și al școlii este și acela de a înmâna copilului cheia care îi deschide ușa către universalitate și-l ajută să pășească în lumea largă, fără ca acesta să fie nevoit să părăsească sala de clasă. Profesorul îl însoțește pe copil într-o incursiune în diversitatea umană, făcându-i cunoscute și realizărilor OMULUI, neținând seama de diferențele legate de naționalitate, rasă, gen, religie sau etnie, totul sub imperiul obiectivității, al rațiunii și al unei orientări științifice.
Referințe
Organizația Bacalaureatului Internațional, detalii disponibile la https://www.ibo.org/
Fromm, E.(2018). Sufletul omului. Între geniul binelui și al răului. București: Editura Trei
Nicoleta Călinoiu, absolventă FPSE
Foto credit: https://pixabay.com și Editura Trei
