Misiunea pedagogului este una dintre cele mai complexe din istoria umanității. Încă din antichitate, a reprezentat o provocare capacitatea nu doar de a sintetiza cunoștințe, ci și de a fi capabil să le împărtășești altora.
Astăzi, profesia se află într-o continuă schimbare și o ușoară incertitudine, în concordanță cu evoluția societății. Metode de predare aparținând generațiilor trecute aproape că nu mai pot fi considerate valabile, iar viitorul este construit, evident, pe idei și teorii ce încă așteaptă să fie cu adevărat confirmate.
Din punctul de vedere al unui practician la început de drum, situația poate fi puțin copleșitoare – diferențele dintre generații sunt evidente, practici ce în urmă și cu douăzeci de ani erau respectate sunt astăzi demontate și renegate. Modelele funcționale ale altor state sunt dificil de adaptat din cauza diferențelor istorice și culturale, viitorul se anunță a fi complet diferit din punct de vedere al cunoștințelor și abilităților necesare unei persoane pentru a funcționa eficient, atât din punct de vedere personal, cât și social, iar presiunea exercitată de comunitate asupra cadrelor didactice crește exponențial.
Astfel, ce are de făcut un proaspăt pedagog în aceste momente fascinante ce, cu siguranță, vor influența puternic evoluția societății?
În primul rând, ar fi bine să se calmeze puțin – sunt convinsă că au mai fost și alte momente în istoria omenirii în care profesioniștii au fost puși sub presiune și au reușit să exceleze.
Cel mai important mi se pare să ai încredere în intuiția ta de om format din pasiune pentru o profesie creatoare de personalități, deoarece orice se poate învăța, iar experiența își va spune cuvântul. Chiar dacă multe din practicile pedagogice din trecut nu mai sunt de actualitate, există, totuși, o multitudine de profesori excelenți, cu decenii de experiență în spate, de la care avem ce învăța, iar partea cea mai bună este că nu suntem singuri în asta! Am întâlnit mult prea mulți practicieni implicați cu tot sufletul în construirea unor contexte educaționale înfloritoare cât să nu îndrăznesc să îmi fac griji.
Pentru a ține pasul cu schimbările, încearcă în primul rând să te analizezi! Să te analizezi ca om deoarece ești, cel mai probabil, un model pentru cel puțin câteva zeci de alte minți, dar, mai mult decât atât, încercă să te analizezi pe tine ca practician! De multe ori, nu suntem conștienți de ceea ce limbajul nostru nonverbal și paraverbal comunică auditoriului sau de ceea ce transmitem atunci când suntem implicați în anumite sarcini. Este vorba de detalii, însă, în astfel de situații, este dificil să realizezi că faci sau că transmiți anumite informații despre tine fără să vrei și, mai ales, fără să fii conștient de ele. Partea cea mai bună este că, după ce le descoperi, nu trebuie decât să le gestionezi în așa fel încât acestea să vină în ajutorul tău și nu să te încurce. De asemenea, așa cum am menționat și mai devreme, știința educației este în continuă schimbare. Ar fi util, așadar, ca uneori să îți mai faci timp să reflectezi asupra propriilor practici pedagogice. Să încerci, de exemplu, să îți dai seama dacă, ipotetic vorbind, ar fi să fii unul din propriii tăi elevi, ți-ar plăcea felul în care ți se predă? Și, mai ales, ai avea încredere că ești ajutat să îți atingi propriul tău potențial?
O altă întrebare foarte bună ar fi: cum ajungi să știi cu adevărat cum ești perceput de cei din jurul tău? Ai putea să te înregistrezi, să te filmezi, să încerci să îți aduci aminte cum ai reacționat în anumite situații sau să te compari cu profesioniștii din domeniu pe care îi admiri, iar toate aceste soluții sunt cât se poate de viabile. Singurul minus comun în situațiile prezentate ar fi faptul că totul se va rezuma la o singură perspectivă, și anume a ta. Minusul bineînțeles că nu se referă la faptul că opinia este a ta, ci la lipsa de varietate a opiniilor deoarece, oricât de bine ar funcționa filtrul gândirii unui om, sunt slabe șanse ca rezultatul final să fie general valabil sau să ai parte de obiectivitate totală.
Astfel, pentru a ne putea completa perspectiva și pentru a evita să ne îndepărtăm de realitate, le putem cere celor din jurul nostru să ne ofere un feedback. Stilurile de oferire a unui feedback sunt diverse, însă ar fi bine ca cel care îl oferă să știe că este de preferat să își exprime emoțiile și opiniile punctuale cu privire doar la situația discutată. De asemenea, ar fi bine să nu uităm că feedback-ul este oferit unui om ce are trăiri și sentimente și căruia, cel mai probabil, nu i-ar prinde foarte bine să audă numai lucruri negative despre propria persoană. Prin urmare, este recomandat ca informațiile oferite să fie echilibrate între lucrurile apreciabile și cele despre care credem că ar trebui să fie schimbate/îmbunătățite.
Să oferi un feedback este echivalent cu oferirea unui cadou. Acesta necesită un anumit efort să fie creat. De obicei, este oferit cu emoție și cu speranța că va îmbunătăți viața individului ce îl primește. Consider că ar fi nepoliticos ca, atunci când primești un astfel de cadou, să începi să îl critici, spunându-i aceluia, care doar ce și-a formulat emoțiile în cuvinte și a sperat că acestea te vor ajuta, că opinia lui nu este corectă. Se pare că cea mai frumoasă reacție în momentul în care primim un feedback este să ne asigurăm că am înțeles în ce constă cadoul, eventual să formulăm câteva întrebări de verificare că am înțeles mesajul, și să mulțumim politicos pentru faptul că persoana din fața noastră a încercat să ne îmbunătățească viața. Mai departe, vedem noi cât de util ne va fi acel cadou!
Să avem în jurul nostru cât mai mulți oameni cu care să ne dorim să facem schimb de cadouri! De asemenea, să ne oprim, din când în când, din ceea ce facem, pentru a ne gândi la „cum” facem și, mai ales, „de ce” facem anumite lucruri!
Anfile Irina, masterandă, Învățare, inovare și coaching în educație, anul al II-lea
Foto credit: pixabay
