O mică parte dintre conceptele, elementele de teorie literară, formulele matematice sau cele din fizică pe care le-am înmagazinat de-a lungul educației mele, mai ales formale, are ca punct de susținere o experiență care mi-a lăsat gustul madlenei ce se activează în momentele în care sunt invocate. Acesta este motivul pentru care îmi propun în majoritatea activităților mele de la clasă să creez elevilor mei experiențe de învățare care să trezească o amintire peste ani. Mă bucură, de pildă, când elevii știu ce este ritmul sau piciorul metric, pentru că ,,l-am tropăit” la școală sau l-am stabilit, sărind într-un șotron.

Plecând de la aceste premise, una dintre activitățile propuse elevilor mei a fost o plimbare …poetică. Activitatea s-a desfășurat la debutul unității Estetica toposului natal și a avut ca subiect Pastelul. Mi-am invitat elevii la o plimbare într-un parc din apropierea școlii. Am plecat pe jos, rugându-i să observe cu atenție împrejurimile și să fie atenți la ceea ce simt. Elevii clasei a VI-a au avut de completat la intrarea în parc toate aceste impresii și trăiri în fișa de activitate (ce se regăsește ca anexă a acestui articolul) pe care le-am dat-o la intrarea în parc. Activitatea desfășurată în parc a avut ca punct de plecare observarea naturii, notarea a ceea ce vedem, ce auzim, ce simțim la atingere sau ce mirosim. În ceea ce privește gustul, am apelat la un artificiu, rugându-i pe copii să îmi spună dacă peisajul sau un element al acestuia le aduce aminte de vreun eveniment din copilăria lor mică. Apoi i-am rugat să asocieze acest eveniment unui gust. Am notat tot ceea ce am simțit, am văzut și am auzit, apoi le-am transformat poetic cu ajutorul sensului conotativ al cuvântului. Astfel, au luat naștere diverse imagini artistice și inedite figuri de stil.

Am transformat apoi totul, prin joc, într-un diamant de poem, scriindu-l pe asfalt. În drumul spre școală, am reflectat și am concluzionat asupra activității.

Activitatea a continuat a doua zi cu punerea în culoare a ceea ce am experimentat în parc. Am intrat în atelierul de arte și, alături de colega mea de educație plastică, am vorbit despre perspectiva din care privim un peisaj, despre tehnica pastelului, despre pigmenți puri și nuanțe. Apoi am aplicat, ne-am jucat cu nuanțele și am pus în imagine figurile de stil pe care le-am creat cu o zi înainte în fișa de observație.

Jocul cu nuanțele și observarea pigmentului: Creion pastel, pastel uleios, pastel cretos.

Aplicații- perspectivă și culoare

Și pentru că emoția creează amintiri, la următoarea oră de literatură, am asociat lecturii unor pasteluri din lirica lui Alecsandri, Pillat și Coșbuc arii celebre precum Anotimpurile lui Vivaldi sau Morning Mood a lui Edvard Grieg. La final, am realizat o hartă conceptuală, având în centru cuvântul pastel. Ca temă, elevii au ales un pastel din literatura română și au demonstrat, pe baza cunoștințelor dobândite, că aparține speciei pastel. Le-am mai lansat și o altă provocare pentru ora de creație literară: scrierea propriului pastel.

Cu ce cred că au rămas elevii mei în urma acestei experiențe de învățare? Cu durere de picioare, căci drumul a fost mai lung decât credeam noi, parcurgându-l de obicei doar cu mașina. Având această experiență, am învățat să apreciem distanțele, să știm de câte minute vom avea nevoie data viitoare când vom mai pleca în aventură. Cu mâinile murdare, în urma jocului cu pastelurile din parc și din sala de arte, cu sufletul plin de zâmbete, râsete și frumos. Vor ști ce este pastelul? Vor putea demonstra la evaluare că un text la prima vedere este pastel? Sigur vor recunoaște trăsăturile acestui tip de text mai ușor decât dacă le-ar fi învățat de la tablă, în clasă.

Cu ce am rămas eu în urma activității? Am exersat și înțeles conștientizarea situațională despre care scria Claudia Chiru, căci aleea de lângă pădurea Băneasa către parc tocmai fusese  blocată de trunchiuri de copaci și am fost puși în situația de a găsi un alt drum, am descoperit printre colegii mei un profesor cu care pot construi multe activități în continuare, am învățat, alături de elevi, multe lucruri despre culoare, pigmenți și punerea lor pe foaia de desen. Dar cel mai important, am descoperit ce simt, ce gândesc, cum interacționează și cum acționează niște preadolescenți, construind și deconstruind împreună o realitate și un text literar.

Foto: arhivă personală

Desene realizate de către elevii Little London Academy: Grigore Macrina, Anghel Sonia și Kehaiyan Sarkis

Adriana Iancu, absolventă master Invățare, Inovare și Coaching în Educație; Profesor de Limba și Literatura Română