Matematica este peste tot în jurul nostru, o folosim în mod uzual, în diverse situații cotidiene. Lumea tehnologizată în care trăim, inteligența artificială, care revoluționează toate industriile fix în momentul în care vorbim, nu ar fi posibile fără matematică la nivel foarte avansat. Și cu toate acestea, paradoxal, matematica este percepută ca o disciplină abstractă de unii dintre noi, fiind văzută ca o înșiruire de formule, învățate adesea pe de rost și prea puțin aplicabile în viața reală.

Această perspectivă este împărtășită de mulți elevi români, care consideră că Matematică este grea, plictisitoare și, deși sunt conștienți că le-ar putea fi utilă în viața de zi cu zi, nu reușesc să facă legăturile între noțiunile predate și situații concrete de viață.

Aceste afirmații sunt susținute și de rezultatele testelor PISA din 2015 la Matematică și Științe care situează România sub media europeană și indică un nivel scăzut al competențelor elevilor români de a adapta cunoștințele acumulate la viața reală, lipsa motivației de a studia aceste discipline și dezamăgirea față de școală și educație.

Rezultatele simulării examenului de Evaluare Națională 2019 pentru disciplina Matematică arată că doar 39,4% dintre elevii participanți au obținut note mai mari sau egale cu 5 (Sursa: Ministerul Educației Naționale) spre deosebire de disciplina Limba și Literatura Română unde procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 69,1%.

Totodată, trăim timpurile în care o bună parte din zi o petrecem în online, căutând o informație, răspunzând unor e-mailuri, mesaje, citind o carte sau urmărind un tutorial. Conform studiilor, în 2019, în 60 de secunde, cam cât ai tu de când ai început să citești acest articol, pe YouTube sunt vizionate nu mai puțin de 4,5 milioane de video-uri, iar pe Netflix sunt vizionate 694.444 ore de filme. E mult, e puțin? Depinde la ce și cum raportăm, dar un lucru e cert: de când se fac măsurători, interesul pentru conținutul de tip video „à la carte” a crescut spectaculos. Putem afirma, fără să greșim prea mult, că generația milenialilor și cea care vine după ea petrec mult timp pe YouTube, urmărind vloggeri, filme, ascultând muzică.

Poate că cele scrise mai sus, la o primă lectură, pot transmite o stare de neputință, pot induce ideea că nu se mai poate face nimic în sistemul nostru de învățământ, că uite, după atâția ani și după atâta dezvoltare a tehnologiei, matematica încă reprezintă o problemă pentru elevii noștri, copiii noștri. Daaar, orice problemă este de fapt o oportunitate. Așa am ales noi să tratăm aceste realități din sistemul nostru de educație, dar nu numai al nostru. Când scriu noi, mă refer aici la o echipă de experți, profesori de matematică din trei țări: România, Marea Britanie și Grecia.

Plecând de la realitățile prezentate mai sus, de la realitățile existente în cadrul celor două școli implicate în proiect (”Video-learning for education”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus +), soluția găsită a fost crearea și realizarea unui curs de matematică online, alcătuit din 40 de video-tutoriale.

Ce-am făcut?

Profesori de matematică de la Liceul Teoretic ”Marin Preda” București, Sunderland College – Marea Britanie, European Animation Center – Grecia și-au dat mâna și, împreună, au conceput lecții de matematică pentru tematici din programa pentru Evaluarea Națională, lecții care să fie transpuse în animații și care să capete forma de tutoriale educaționale. Toate informațiile prevăzute în aceste tutoriale sunt raportate la situații din viața reală (ex: când și cum te poate ajuta formula Ariei pătratului; în ce situații concrete de viață Teorema lui Pitagora are utilitate; la ce m-ar ajuta să cunosc noțiuni de Probabilitate, etc).

Lecțiile realizate în acest mod de către profesorii de matematică au fost preluate de către experți din cadrul Asociației ”EXE – Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere” și adaptate în așa manieră încât să devină tutoriale, care să conțină informații corecte din punct de vedere științific, noțiuni de matematică corelate cu situații din viața de zi cu zi, o poveste, umor. Fiecare video-tutorial a fost supus unei sesiuni de feedback, în care elevi din grupul țintă al proiectului au evaluat munca experților din proiect și au acordat punctaje, în așa fel încât tutorialele să fie cât mai adaptate cerințelor și nevoilor lor. Și nu ne-am oprit aici, am alăturat fiecărui tutorial exerciții ce pot fi rezolvate tot online, astfel încât elevii să poată verifica dacă și cât au înțeles din cele prezentate în video-tutoriale.

Unde și cum poate fi accesat cursul online?

Cursul online de matematică este gratuit și accesibil publicului larg pe platforma e-learning: www.tutoriale-video.ro, pe această pagină. Elevi, profesori de matematică și orice altă persoană interesată de subiect pot accesa cursul de oriunde și de pe orice dispozitiv.

Pentru a accesa resursele suplimentare (testele online) este nevoie să vă creați un cont. Dacă nu reușiți să răspundeți corect la cel puțin 50% din testele propuse, atunci platforma vă va permite să reluați testul.

Cele 40 de video-tutoriale, disponibile atât în limba română, cât și în limba engleză, pot fi accesate și de pe canalul de YouTube Tutoriale-video.

 Cum poate fi folosit în cadrul orelor de matematică?

Profesorii de matematică implicați în proiect utilizează cursul online de matematică atât în etape de predare, cât și în etapa de consolidare sau recapitulare a cunoștințelor predate. Spre exemplu, dacă următoarea lecție este ”Pătratul”, profesorul anunță elevii că pentru a doua zi au ca temă vizionarea tutorialului ”Pătratul” de pe canalul de YouTube sau din contul lor de pe platformă. În urma vizionării, aceștia sunt rugați să își noteze noțiunile pe care nu le-au înțeles, întrebări, formule, etc. În următoarea oră, se proiectează tutorialul și se răspunde tuturor întrebărilor elevilor, nelămuririlor lor, economisindu-se astfel timpul ce ar fi trebuit alocat predării noțiunilor noi și notării informațiilor în caiete (aceasta etapă făcându-se acasă individual și explicată, lămurită, în clasă, a doua zi). Se trece mult mai repede la probleme, exerciții, accentul fiind pus pe lucrul individualizat, pe aplicarea concretă a noțiunilor în diverse contexte.

 Ce spun elevii?

Elevii implicați în proiect, care au făcut ore de matematică pe baza video-tutorialelor și au urmat cursul online, sunt încântați de modul în care se derulează acum orele: folosesc tehnologia (telefonul, tableta, smartboard-ul), pot învăța noțiuni noi folosind YouTube și platforma e-learning, pot pune pauză, reveni la noțiunile pe care nu le-au înțeles din prima, fără a le fi jenă să întrebe sau să fie, eventual, ironizați de către ceilalți colegi.

Astfel, in timpul orei de matematică, realizată pe baza cursului online, accentul cade cu predilecție pe rezolvarea de probleme, exerciții. Faptul că pot folosi tutoriale la matematică este un soi de minune devenită acum realitate și normalitate. Iar plus valoarea vine și din existența testelor adiționale pe platformă.

Și pentru că punctul lor de vedere este cel mai grăitor, lăsăm aici opinia unei eleve care a urmat cursul online de matematică: ”Nu-mi vine să cred că folosesc telefonul la ora de matematică și că pot învăța în acest mod”. (Alessia Dinu, cls. a VIII-a B)

Vă invităm să accesați și să folosiți cursul online de matematica la orele dumneavoastră și, mai ales, să ne trimiteți feedback-ul dvs! Doar așa putem face lucrurile și mai bine!

Emilia ILIE, Manager dezvoltare curs online, Asociația ”EXE – Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere”

 

Precizări:

Cursul online de matematica a fost creat și dezvoltat  în cadrul proiectului ”Video-learning for education”, implementat în parteneriat de către Liceul Teoretic ”Marin Preda” București (beneficiar), Asociatia ”EXE – Expertiză pentru o societate bazată pe cunoaștere” (Partener 2), Sunderland College din Regatul Unit al Marii Britanii (Partener 3) și European Animation Center din Grecia (Partener 4) și este cofinanțat de către Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Erasmus +, Acțiunea Cheie 2, program gestionat în România de către ANPCDEFP.

„Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.”

Surse:

https://www.edu.ro/rezultatele-finale-%C3%AEnregistrate-la-simularea-evalu%C4%83rii-na%C5%A3ionale-%C3%AEn-anul-%C8%99colar-2018-2019

Foto credit: arhivă personală