De curând, a fost marcată la nivel mondial „Ziua Internațională a Diversității Culturale”. De fapt, în fiecare an, pe 21 mai, Națiunile Unite ne lansează o invitație la dialog. Nu degeaba denumirea exactă a acestei zile este aceea de „World Day for Cultural Diversity for Dialogue and Development”. Deși școala în care predau nu este una extrem de diversă din punct de vedere etnic, adică elevii noștri sunt în mare parte români, promovăm deschiderea către alte culturi și încurajăm dialogul dintre oameni de diferite naționalități și etnii. Mai mult decât atât, ea este și o instituție de învățământ care le oferă elevilor posibilitatea ca, în clasa a 11-a, să opteze pentru programul IB (International Baccalaureate). Prin urmare, își crește copiii în spiritul dialogului și al cooperării dintre oameni cu diferite istorii culturale, aspecte care sunt cuprinse atât în viziunea școlii, cât și în declarația de principii IB la care a aderat. Oricum, cred că suntem cu toții de acord că această deschidere către celălalt, cel care e diferit din punctul de vedere al rasei, culturii, religiei, ar trebui să fie unul dintre obiectivele pe care orice școală din lume ar fi bine să și-l propună.
Revenind la ziua de 21 mai, mai exact, la zilele de 21 și 22 mai. Acestea s-au remarcat în școala noastră prin două evenimente speciale. Mai precis, elevele clasei a XI-a IB le-au lansat o invitație la dialog colegilor mai mici. Ele și-au luat în serios rolul de „profesor” și au mers în clase cu activități atent pregătite.
Împărțite în două grupe, cele 7 liceene s-au angajat într-un proces de planificare în colaborare. Astfel, ele și-au împărțit rolurile, și-au stabilit obiectivele, au gândit sarcinile de lucru menite să le ajute în atingerea obiectivelor, au creat materialele necesare și s-au prezentat în fața colegilor, cu scopul de a-i provoca la descoperirea unor realități de care ei trebuie să fie conștienți. La ce ne referim mai exact? La cele două ore în limba engleză susținute de către ele: una la clasa a VII-a, cealaltă la o clasă de a V-a.
La clasa a VII-a, „profesoarele” noastre le-au vorbit colegilor mai mici despre diversitate, stereotipuri, prejudecăți și discriminare, iar scopul lor a fost acela de a promova toleranța și deschiderea către alte culturi. Au început prin a-i ruga pe elevi să numească cât mai multe cuvinte pe care le-ar asocia conceptului de diversitate. Au fost astfel vehiculați termeni precum: „varietate”, „culoare”, „specii”, „mâncare” etc. Apoi, a urmat schimbul de idei, iar profesoarele le-au explicat elevilor diferențele notabile dintre stereotip, prejudecată și discriminare, informându-i în legătură cu efectele lor negative, îndemnându-i să fie cât mai receptivi la alte culturi și concluzionând că o „lume mai diversă este, de fapt, o lume mai frumoasă”.
La un moment dat, copiilor li s-a propus să deseneze o floare. Florile lor sunt ilustrate în imaginile de mai jos:
Vă întrebați poate, așa cum am făcut și eu în acele momente, căci am avut bucuria de a fi martoră la acest schimb informațional și de energie între generații, care a fost scopul acestei activități. Ei bine, el a fost acela de a-i ajuta să înțeleagă că ființele umane sunt asemenea florilor desenate de către ei: de culori și mărimi diferite, având denumiri diverse, dar fiind la fel de frumoase.
Ora s-a încheiat cu o altă provocare, anume un quiz menit să le lărgească copiilor orizontul cultural. În acest fel, ei au aflat despre „La Tomatina”, festivalul din Spania care implică o uriașă bătaia cu roșii, despre faptul că Libanul este țara cu cele cele mai multe religii prezente pe teritoriul ei și că, în mod surpinzător, 40% dintre libanezi sunt creștini. Au mai descoperit că imnul Africii de Sud este scris în 5 limbi și că, în Papua Noua Guinee, sunt vorbite nu mai puțin de 820 de limbi.
Elevele care i-au purtat pe cei mici, de la clasa a V-a, într-un periplu cultural similar, și-au adaptat discursul și cerințele pentru a putea ajunge la mințile și inimile lor. Și acești copii și-au testat cunoștințele despre culturi și monumente din toată lumea, în cadrul unui concurs pe echipe. Ceea ce a făcut diferența a fost activitatea pe care „profesoarele” lor au numit-o „Capsula Timpului”.
Practic, copiii au fost rugați să reflecteze la anumite aspecte cum ar fi: mâncăruri tradiționale din țara noastră și din bucătăria internațională, numele persoanelor din alte țări pe care le cunosc, felul în care cred ei că va arătă România peste 10 ani. Extrem de receptivi și ei, au ascuns aceste răspunsuri în capsula personală pe care au promis c-o vor deschide în… 2029. Însă, piesa de rezistență a orei a fost ceea ce a urmat, anume momentul în care au degustat feluri de mâncare din bucătăria internațională, ei fiind rugați să numească țara de proveniență. În timp ce simțurile lor erau răsfățate cu diverse arome, auzul nostru primea răsfățul răspunsurilor lor, căci știau foarte bine că japonezii mănâncă sushi, că la greci (aproape) toate mesele se deschid cu tzatziki, știau denumirea falafelului și a altor elemente culinare specifice altor țări.
Poate vă întrebați care a fost rolul meu în toată această „poveste culturală”. Ei bine, cu multă sinceritate, vă spun că a fost unul minor. Toate ideile au aparținut elevelor! Rolul meu a fost cel de facilitator al acestui proces de învățare. Da, vorbim despre un proces de învățare de ambele părți. Cei mici au învățat de la elevele de liceu, iar ele au învățat punând în practică cunoașterea deținută la nivel abstract și perfecționându-și abilitățile formate în toți anii de școală. Mai mult decât atât, au învățat una de la alta și au învățat…făcând. Vorbim, așadar, despre acel „learning by doing” care lipsește uneori din școli, despre crearea unor contexte practice de învățare. Vorbim despre învățarea autentică, despre „învățarea ca experiență trăită”.
Nicoleta Călinoiu, absolventă master FPSE
Foto credit: arhivă personală
