Pentru a construi cunoaştere este nevoie mai întâi să „construim relaţii”, să stabilim legături bazate pe respect şi înţelegere cu elevii noştri.

Acesta este şi mesajul pe care ni-l transmite psihologul Louis J. Cozolino, în cartea sa „Predarea bazată pe ataşament. Cum să creezi o clasă tribală”.

Lucrarea se deschide cu deja binecunoscutele cuvinte ale Ritei Pierson (1): „Fiecare copil are nevoie de un campion!”

Campionii copiilor pot fi profesorii lor, cei care cred în ei şi îi motivează să se dezvolte, îi atrag către învăţare şi-i conving să continue „lupta”, în ciuda „înfrângerilor” ce şi-au pus amprenta asupra lor.

Referindu-se la aceste „înfrângeri”, psihologul american face trimitere la „fricile” cu care ne păşesc elevii pragul clasei, fie că vorbim despre cele din mediul familial, fie despre cele cauzate de experienţe de învăţare anterioare negative sau chiar traumatizante. Este util și important ca profesorii să ajungă să le cunoască elevilor „poveştile” şi acele frământări care le pot obstrucționa dezvoltarea,  întinzându-le apoi mâna pentru a se putea ridica şi a ţinti către culmile unei vieţi frumos trăite.

Cozolino ne aminteşte că elevii noştri nu sunt „materiale brute uniforme, ci o colecţie diversă de fiinţe umane vii, care respiră, au personalităţi şi poveşti de viaţă complexe”. (pag. 17)

Ei au astfel nevoie de profesori dispuşi „să-şi pună umanitatea la bătaie”, care învaţă lecţia ataşamentului şi reuşesc să creeze „clasa tribală”.

Nu, nu vă imaginaţi că ne îndeamnă să ne pictăm pe faţă şi să ne lansăm în incantaţii! Nu la aceste aspecte ale vieţii tribale face referire autorul când ne recomandă să punem bazele „clasei tribale”.

Tribul din şcolile noastre trebuie înţeles exact aşa cum îl defineşte Cozolino: „un grup de indivizi legaţi laolaltă de timpul pe care-l împart, de familiaritate, afecţiune şi scop comun.” (pag. 15)

În vederea atingerii acestui obiectiv, suntem sfătuiţi să recurgem la „leadershipul cooperativ”, în locul celui coercitiv care este în contrast cu organizarea tribală, dar, din păcate, atât de caracteristic societăților industriale şi, bineînțeles, sistemelor de educaţie bazate pe competiție, obediență şi puterea autorităţii.

Cartea cuprinde numeroase referiri la neuro-plasticitatea creierului, la rolul jucat de hipocamp în reglarea memoriei explicite, la amigdală, partea creierului  care este menită să evalueze rapid experienţele avute ca fiind pozitive sau negative, la cortizol şi stresul care inhibă învăţarea.

Pe lângă aceste aspecte ce ţin de domeniul neuroştiinţelor, extrem de utile pentru orice educator, ne sunt făcute cunoscute şi cadre didactice care au învins în lupta cu fricile şi nesiguranţele propriilor elevi. O veţi „cunoaşte” astfel pe Marva Collins (2) care, asemenea Ritei Pierson, a devenit eroina copiilor în care nu mai credea nimeni. Potrivit spuselor ei, redate de către Cozolino, „în educaţia de succes nu există miracole; este nevoie doar de dedicare şi hotărâre fără limite, care îşi au rădăcinile în iubire şi siguranţă”. (pag. 119)

Deşi ceea ce afirmă Cozolino nu reprezintă o nouă roată inventată în educaţie, cartea sa însă ne invită la reflecţie, ne plasează mental în clasa în care activăm şi ne determină să ne punem întrebări, să ne privim critic predarea şi relaționarea cu cei pe care îi educăm. Ea  ne provoacă să ne întoarcem la „instinctele sociale primare”, acele impulsuri ce există în mod natural în oameni şi animale și care îi ajută să trăiască împreună, să se ataşeze unii de alţii, să se dăruiască şi să se protejeze.

Autorul le vorbește profesorilor din paginile acestei lucrări, sfătuindu-i să înveţe lecţia ataşamentului, a dăruirii şi pe cea  a recunoștinței faţă de copii.

Pe lângă toate aceste „ingrediente”, atât de necesare în reţeta succesului școlar, Cozolino ne amintește şi de propria stare de bine, ajutându-ne să devenim conștienți de fenomene nocive precum burnout-ul sau bullying-ul de la locul de muncă.

În rândul profesorilor, există în limba engleză o sintagmă pe care nu ar trebui s-o uităm: „You can’t pour from an empty cup!”

Aşadar, să nu uităm de noi, să ne ajutăm pe noi înşine pentru a îi putea ajuta pe ceilalţi, pe elevii noştri!

Pentru sporirea stării de bine şi dezvoltarea profesională, aveţi la dispoziţie această carte minunată, pe care v-o recomand cu drag!

Nicoleta Călinoiu, absolventă masterat FPSE, 2017

Note de subsol:

  1. Rita Pierson-pedagog şi consilier şcolar din SUA, al cărei mesaj a devenit viral pe internet, fiind transmis în cadrul unei prelegeri TEDtalk.
  2. Marva Collins –educator din SUA care a lucrat în zonele sărace unde i-a ajutat pe elevi să progreseze prin metodele ei de predare.

Fotografia este preluată de pe site-ul Editurii Trei.