Partea I – Mediul de învățare, autonomia elevilor
Pentru cine nu a ajuns în America, perspectiva asupra școlii de acolo este formată din cumulul de impresii din mai multe surse: lecturi – beletristică sau texte de specialitate, tipărite sau digitale, povestiri de la prieteni sau din conferințe online, filme, mai noi sau mai vechi, de la ”Domnului profesor, cu dragoste”, la ”Minți periculoase” și multe altele.
Mai jos, o perspectivă asupra școlii americane, văzută de aproape, prin ochii unui profesor român de pedagogie și psihologie. Doamna Elena Corbu, fost cadru didactic al Liceului Pedagogic Ploiești, stabilită de mai mult timp în Statele Unite ale Americii, a avut amabilitatea de a face pentru cititorii blogului nostru o descriere a școlilor americane pe care le-a cunoscut.
Sucitorul de minți (SdM): Ne bucură foarte mult disponibilitatea dumneavoastră de a vă împărtăși impresiile de pedagog și de bunică despre sistemul educațional din Statele Unite. Așadar, cum arată o școală în America?
Elena Corbu (EC): Arată bine, impresionant chiar. Încă de la început, de când am ajuns în America, m-au impresionat construcțiile destinate școlilor și grădinițelor. Toate clădirile pentru clasele mici văzute până acum au un singur nivel, cu uși paralele, astfel încât copiii să poată să iasă repede în pauze sau să evacueze rapid clădirea în cazuri de urgență (incendiu sau cutremur). Clădirile pentru gimnaziu și liceu au mai multe etaje.
Însă, indiferent de nivel, școlile sunt bine organizate pentru scopul pentru care au fost create. În fiecare sală de clasă există echipamente funcționale desfășurării lecțiilor; toate clasele sunt dotate cu materialele necesare activităților, asigurate de sponsori, guvern și, nu în ultim rând, de profesori. Școlile sunt prevăzute cu unele camere de depozitare a materialelor auxiliare și tehnice utilizate de profesori.
Părinții sponsorizează suplimentar școala, unii cu sume foarte mari, cum e școala unde învață Alex, nepotul meu. Aceasta are o dotare specială, e o școală bună, una din cele 4 școli foarte bune din cele 50 de state. Secretul lor e că lucrează cu copiii la un nivel mai înalt, cam cu două clase mai sus comparativ cu alte școli, dovedind că se poate, dacă știi cum să ”prelucrezi” materialul.
Revenind la întrebarea despre școală, trebuie spus că, în incinta instituției respective, nu intră nimeni fără să poarte un ecuson de vizitator. Acesta este obținut de la secretariat, pe baza datelor personale înscrise în computer, menționându-se numele elevului pentru care se face vizita. Însă, în același timp, este o practică obișnuită să existe părinți, în special mame și bunici, care să desfășoare ore de voluntariat în școală, astfel încât să se asigure o mai bună activitate la clasă și o atentă supraveghere a elevilor.
În școală, nu se aud voci ridicate, țipete de copii și nici gălăgie nejustificată în timpul orelor. Pauzele nu se iau după fiecare obiect de studiu, se face trecerea treptată de la o materie la alta; copiii au un ceas în clasă și știu când trebuie să se alinieze lângă ușă pentru a se îndrepta către o altă sală, unde-i așteaptă alt profesor.
SdM: Așa cum îi descrieți, copiii sunt autonomi, se gestionează singuri…
EC: Da, copiii au multă autonomie. Sunt instruiți cu privire la obligațiile și drepturile lor. Copiii se ocupă de aranjatul mobilierului, format din mese și scaune așezate în mod diferit, în funcție de activitatea desfășurată; sunt responsabili și de gestionarea materialelor, a temelor care se depozitează la intrarea în clasă într-o cutie (fiind luate la plecare din cutia în care le plasează profesorul după ce le-a corectat).
În felul acesta, elevii devin rapid independenți, astfel încât nici părinții, nici bunicii nu simt presiunea legată de activitatea școlară a copiilor. De obicei, în România, părinții sunt sacrificați să-și facă programul în funcție de tezele/testele date de copiii lor în școală. Aici, în America, nu e așa! Părinții nepotului meu aflau ca avea teste speciale doar atunci când era nevoie să-l ducă la altă școală. Eu, ca bunică și fost profesor din România, aveam grijă să-i amintesc sau să-l întreb pe Alex dacă și-a făcut temele. Ai lui m-au apostrofat, zicându-mi ca nu procedez bine, îndemnându-mă să-l las să meargă cu tema nefăcută, să se rușineze de asta, ca să se străduiască singur, să nu uite că are această datorie. Și așa am făcut, iar el acum se descurcă singur.
În plus, aici e o mândrie ca elevul să lucreze ceva, să demonstreze că se poate descurca singur, indiferent ce fel de muncă desfășoară. Este și mai bine dacă reușesc să găsească o muncă în domeniul în care ar vrea să studieze mai târziu. Sunt foarte apreciați cei care au în CV-ul lor experiențe de muncă avute la vârste cât mai mici. Pe lângă faptul că sunt încurajați să muncească de mici, ei învață în școală să se descurce în administrarea finanțelor, să cumpere benzină sau să achiziționeze produse online, să folosească un card și să facă economii. Pe scurt, învață comportamentul social modern, să-i respecte pe semeni și să se raporteze adecvat la autorități.
SdM: Cum arată programul unui elev?
EC: Elevul petrece aproximativ 7 ore în școală, programul celor mici fiind de la 8.00 la 14.30, iar al celor mari de la 8.30 la 15.30, cu excepția unei zile din săptămână, când programul e mai scurt cu două ore. Disciplinele sunt împărțite pe trimestre, astfel încât într-un trimestru nu fac educație fizică, dar fac lucru manual, atelier sau alte materii. Pe parcursul unui trimestru, sunt studiate 7 materii, elevii având același program în fiecare zi.
Sunt alocate multe ore formării lor complexe: se face în prezent educație sexuală cu specialiști, sunt abordate multe probleme de viață, inclusiv politice, cu scopul de a forma atitudini, nu doar de a vehicula niște informații.
E bine de precizat în același timp că școlile americane sunt organizate pe clase cu puțini elevi; profesorii predau la toate clasele, fiecare fiind specializat într-o disciplină, în afară de cei de la clasele mici, care predau mai multe discipline.
Există câte doi profesori la clasă: unul principal și un asistent, care îl ajută pe primul atunci când se ivesc probleme sau în anumite situaţii (de ex., atunci când este nevoie de o atenție specială acordată unor copii, rezolvarea unor probleme tehnice, însoțirea copiilor în pauze și conducerea lor la mijloacele de transport-autobuze speciale- care-i duc în zone apropiate locuințelor lor). De fapt, doar asistentul este cel care îi supraveghează pe copii în timpul pauzelor.
Atât programul de studiu, cât și vacanțele diferă. Există flexibilitate în multe privințe. Pentru evitarea aglomerării la locurile de joacă și/sau prevenirea conflictelor, se iau pauze la ore diferite, iar copiii sunt supravegheați de profesorul lor, de profesorul care e de serviciu pe toată școala, plătit special pentru asta, dar și de părinți, bunici voluntari, programați pe zile și ore, la începutul fiecărei luni.
SdM: Sunt uniformele obligatorii în școli?
EC: Nu, copiii nu poartă uniforme. Ele sunt impuse doar dacă merg la spectacole și sunt coriști, instrumentiști, sportivi etc.
În rest, ei pot merge și în pijamale la școală. De fapt, sunt zile stabilite în care acest lucru se întâmplă. De asemenea, sunt și zile în care copiii se pictează pe față (mai ales la clasele mici), sau se costumează în funcție de evenimente.
SdM: Există festivitate de deschidere a cursurilor?
EC: De ce să existe? Se începe programul din prima zi, anunțându-se orarul, cunoscându-se sălile și profesorii.
SdM: Cum se desfășoară ședințele cu părinții?
EC: Părinții din toată școala se adună într-o sală mare, unde se anunță aspecte de interes general, iar apoi se organizează pe clase. De la început părinții sunt primiți cu cafele, prăjituri, pizza, sucuri și se discută deschis, ca într-o familie. În plus, există și ședințe programate individual, corespondența făcându-se prin scrisori și, mai ales, prin emailuri.
SdM: Se obișnuiește ca părinții să ofere cadouri profesorilor?
EC: Se permit într-o săptămână a recunoștinței față de profesori, dar nu trebuie să depășească o anumită valoare. Cu sau fără ele, elevii sunt tratați la fel. Nimeni n-o face cu scopul de a obține favoruri, ci din respect și recunoștință.
SdM: Când vorbim de bunăstarea elevului în școală, ne gândim și la siguranța și sănătatea sa…
EC: În școală există de toate; de exemplu, sunt și cabinete medicale funcționale, cu un minim de dotări pentru primul ajutor. Pentru accidente este chemată salvarea, care vine în mai puțin de 5 minute. Pe lângă școli, există stații de salvare și de poliție, care sunt solicitate în caz de urgență.
Apoi, la începutul anului școlar, se prezintă fișa cu vaccinurile. În cazul în care cineva refuză vaccinarea, din teama de efecte negative sau din motive religioase, este înregistrat motivul, iar dacă se declanșează o epidemie în școală, copilul e reținut acasă, fiind vulnerabil la îmbolnăviri.
Așa cum am mai spus, se acordă o mare atenție siguranței copiilor în școală. Copiii care nu au împlinit 12 ani sunt luați de la școală de către părinți, care semnează într-un tabel, pentru a consemna acest fapt. După 12 ani, ei pot pleca neînsoțiți de la școală. Sunt instruiți la școală și acasă să nu intre în vorbă cu persoane străine, să nu se urce în mașinile unor necunoscuți.
Secretariatele comunică directorilor și profesorilor absențele anunțate de părinți. Nu există noțiunea de „scutire medicală”! Părinții stabilesc dacă elevul rămâne acasă o zi sau mai multe, având grijă să nu depășească un anumit număr, pentru a evita repetarea clasei respective.
SdM: Vă mulțumim foarte mult. Vom continua discuția într-un articol viitor despre ceea ce se întâmplă în clasă, în procesul de învățare.
A consemnat: Anca Nedelcu, profesor, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Sursă fotografii: arhiva personală Ella Hopkins, părinte cu copii la o școală din sistemul american
