Eric Berne, un celebru psihiatru și terapeut, arată în cartea ”Ce spui după Bună ziua?” cum se scriu scenariile de viață și ajută cititorul să și-l descopere pe al său. În ultima perioadă îmi urmăresc remarcile, deciziile, emoțiile pentru a-mi observa scenariul de viață și a putea schimba ceea ce stă în puterea mea să schimb. Prin urmare m-am hotărât să și scriu observațiile ce mi-au rămas în minte după un exercițiu făcut la facultate acum o lună și trei săptămâni.

Strategii Inovative de Învăţare. Un masterat didactic, dar UNUL cu totul diferit. Noi, 13-14 studente… de fapt, ultima promoţie care l-a absolvit cu această denumire.

Astăzi… Învăţare, Inovare şi Coaching în Educaţie şi o RECOMANDARE, dacă vă gândiţi la formarea voastră profesională.

Marele câştig- profesori dedicaţi, câţiva cu o chemare aparte, adevăraţi mentori şi creatori ai unor situaţii de învăţare care te transformă şi conferă plusul de valoare ce te aduce cu un pas mai aproape de măiestria didactică.

A venit vremea acelei compuneri cu titlu impus: ,,Prima zi de școală”! Probabil am păcătuit și eu dându-le-o elevilor mei ☺ Dar nu despre prima zi de școală ca elev o să scriu, ci despre prima zi de școală ca profesor! Hm…de fapt nu e chiar prima zi de școală, este prima zi de școală ca profesor în București. Îmi alesesem o școală care se afla în cartierul în care locuiam. Măcar să fie aproape, mi-am spus…A venit și momentul primei ore de limba și literatura română la clasa a VII-a. Am intrat cu emoțiile acelea care îți înmoaie genunchii, dar am pășit hotărât pe tocuri (nu cea mai înțeleaptă alegere pentru mine) până la scaunul de la catedră. Nu m-am așezat, dar m-am sprijinit…le-am povestit despre mine, mi-au povestit despre ei..ne-am tatonat și dintr-o dată s-a deschis ușa sălii de clasă și a apărut cel care mi-a creat această amintire despre prima mea zi ca profesor în București. Vorbea tare, m-a sfidat și s-a adresat colegilor (mai mult a țipat la ei!)…eu am vorbit calm, m-am prezentat și l-am rugat să facă același lucru…a început să râdă.

Chiar așa: de ce facem ceea ce facem în școală? Pentru că așa ni s-a spus la facultatea de profesori, așa am moștenit, așa ne-au zis de la inspectorat. Sau cel mai frecvent pentru că așa am văzut în jur. O mare parte din ce se întâmplă în educație este în felul în care este pentru că așa fac și alții. Pentru că așa s-a făcut înaintea noastră, în jurul nostru și probabil și după noi. Pentru că pare simplu, sigur și validat. Și ușor de preluat.