Citirea, scrierea și comunicarea orală sunt practici de alfabetizare care permit oricărui individ să înțeleagă idei, să își împărtășească gândurile, să îmbogățească înțelegerea și să rezolve probleme. Aspectele asupra cărora îmi voi opri atenția se referă la alfabetizarea științifică, o prioritate educațională care are rolul de a dezvolta acele abilități pe care elevul le va folosi în lumea minunată a științei, tehnologiei, ingineriei, matematicii și nu numai. Deși este crucial pentru copii să-și dezvolte abilitățile în cadrul disciplinelor STEM, ei trebuie să-și perfecționeze abilitățile de alfabetizare în primul rând. Abilitățile de alfabetizare sunt esențiale pentru înțelegerea conceptelor STEM și vor duce la succesul la toate disciplinele.

Alfabetizarea STEM nu trebuie privită ca un domeniu de conținut, ci ca un mijloc compus din abilități, cunoștințe faptice, proceduri, concepte și capacități metacognitive pentru a obține învățare ulterioară.

Trăim într-o lume care se află într-o schimbare rapidă, cu o evoluție tehnologică la care trebuie să ne adaptăm și pentru care noi, profesorii, trebuie să găsim abordări educaționale prin care sa le dezvoltăm elevilor noștri responsabilitatea și capacitatea de implicarea activă în clasă, familie, în grupul de prieteni într-o perspectivă care să continue pe tot parcursul vieții.

Este foarte adevărat că am pornit pe acest drum al învățării STEM acum 4 ani, odată cu implementarea unui proiect Erasmus, care a adus cu el multe necunoscute, întrebări, ore de studiu, dar și multe schimbări în practica mea educațională. Abordarea STEM include o învățarea experiențială, practică și totodată logică, pe care am înțeles-o în timp, în urma multor cursuri de formare internaționale, participarea la Conferințe Scientix și eTwinning și interacțiunea cu experți în domeniu, dar mai mult prin aplicare la clasă.

În cadrul primului proiect Erasmus, STEM „Energy for life”, am studiat cele patru elemente (pământ, apă, aer, foc_ cu beneficiile naturale și dezastrele pe care ni le aduc fiecare. Am descoperit, în decursul celor trei ani, cât de importantă este experimentarea, înțelegerea conceptelor științifice, a relațiilor dintre elemente și fenomene. Alfabetizarea STEM și înțelegerea conceptelor științifice se fac cu răbdare, cu o foarte bună planificare a conținuturilor, căci nu este suficient o lecție de științe pentru a-l ajuta pe copil să înțeleagă ce este electricitatea, de exemplu. Demersul didactic pe care îl impune abordarea STEM este mai amplu, vizează mai mult timp, dar și conținuturi abordate într-un mod complex. Impactul pe care îl are însă asupra copiilor își merită efortul.

Am studiat cu elevii de clasă pregătitoare Delta Dunării în cadrul lecțiilor despre beneficiile apei. Poate părea dificil, nu? Dar nu a fost. Activitățile practice pe care le-am desfășurat m-au asigurat că informațiile simple pe care am vrut să le transmit elevilor au ajuns acolo unde trebuie deoarece abordarea practică și experiențială a fost cea care ne-a facilitat învățarea. În clasă am urmărit diverse documentare, am desenat, am modelat din plastilină, mai apoi în groapa de nisip a școlii, am construit cursul Dunării, de la izvor la vărsare, prin cele 3 brațe. Folosindu-ne de nisip, o folie, pietre, pietriș și, desigur, un furtun cu apă am descoperit împreună cum s-a format Delta. Cu ce am rămas științific din această abordare –  concepte și cuvinte pe care nu le aveau copiii în vocabular la acea vârstă, pe care fără partea practică nu le-ar fi înțeles și asimilat.

Același demers l-am urmat și în lecții în care elevii au învățat despre Avalanșă- un dezastru natural care uneori face și victime umane. Plecând de la circuitul apei în natură, stările de agregare, formarea fulgilor, simetria fulgilor, factorii și cauzele unei avalanșe – cu activități desfășurate în aer liber- elevii au descoperit cum și de ce se produc astfel de accidente. Vocabularul științific cu care elevii au luat contact a fost asimilat mult mai ușor decât dacă activitățile s-ar fi desfășurat pur teoretic.

Demersul didactic în cadrul acestor lecții depășește intervalul orar al lecțiilor clasice, eu obișnuiesc să creez un plan pe 2-3 săptămâni, în care toate activitățile să integreze aceste noțiunile abordate, dar să implic și activități de după ore, cele din familie. Colaborarea cu familia are un rol foarte important, căci, de cele mai multe ori, este necesară o punere în practică a noțiunilor, o descoperire a lor în mediul lor, dar și mai mult de atât să descopere ce rol au acele informații în viața reală, dincolo de școală, la ce le vor folosi acele informații.

Elevii mei sunt acum în clasa a doua și sunt familiarizați cu aceste activități transdisciplinare, cu lucrul pe grupe, discuții, realizarea planului de lucru, desene și scheme, cu aplicarea lor în practică, prezentarea ideilor și feedback-ul oferit colegilor. Recunosc, în cadrul acestor activități, nu este întotdeauna liniște, nu toate merg cum plănuiesc eu anterior, dar de foarte multe ori am fost foarte surprinsă de ideile pe care le au, de felul cum se mobilizează să lucreze, caută – încearcă-testează-îmbunătățesc și învață cu plăcere.

Anul acesta școlar, continuând experiența Erasmus alături de unii dintre partenerii proiectului anterior, am mers mai departe în abordarea STEM în proiectul Soft skills for a better life, folosind  povești și basme din  literatura cunoscută pentru copii. Astfel, le vom oferi elevilor posibilitatea de a-și dezvolta gândirea critică, creativitatea și capacitatea de colaborare, poveștile inspirând, de asemenea, curiozitate, creativitate și rezolvarea problemelor, făcându-le o un instrument perfect pentru STEAM (STEM + arte) și Storytelling. Când îi ajutăm pe copii să facă conexiuni, le consolidăm experiența de învățare. Integrarea mai multor discipline atunci când studiem un subiect sau o temă este o modalitate de a ajuta la construirea acestor conexiuni. Activitățile STEM (care se referă la științe, tehnologie, inginerie și matematică) oferă un vehicul fabulos pentru învățarea integrată.

Cercetările au descoperit că cel mai puternic factor care influențează rezultatele științifice ale elevilor este nivelul lor de alfabetizare. Abilitățile slabe de alfabetizare pot afecta capacitatea elevului de a înțelege vocabularul științific. Lectura este o parte esențială a educației științifice, dar ce, când și cum putem încorpora lectura în ora de științe sau domeniul științe într-o oră de lectură? Bazându-mă pe manual sau nu, am implicat de foarte multe ori elevii în activități practice, în demonstrații, în experimente care vizează lumea naturală plecând de la fascinanta lume a poveștilor.

Folosind cartea Lars și cățelușul husky din colecția Hans de Bear, am abordat cu elevii conținuturi privind Universul, Spațiul, Planeta Pământ, Continentele, Polul Nord și Polul Sud, animale și locuitori de la Poli, adaptarea animalelor la condițiile de viața de la Poli. Toată abordarea se încheagă în jurul textului propus, copiii pun întrebări sau îi conduc prin întrebări către noi conținuturi care vizează noțiuni noi. Cuvintele care vizează noțiunile noi din textul abordat sunt subliniate și explicate cât mai practic și concret posibil. Și tehnologia are rolul ei, fiind foarte importantă în acest demers, folosind instrumente cât mai atractive, realitatea augmentată,  site-uri special concepute cu informații și adaptate copiilor fac învățarea cât mai completă și eficientă.

Din colecția The Lighthouse Keeper am lecturat 3 cărți, și pentru fiecare am vizat și conținut științific. Investigarea unui text poate pleca în foarte multe direcții și depinde de timpul pe care îl putem acorda textului. Ce am adus nou acestor texte este o lectură cu predicții. Textul se citește până la punctul culminant, moment similar cu apariția unei situații problemă, când copiii sunt solicitați să identifice soluții în mod individual. Soluțiile le-am colectat și le-am grupat pe cele asemănătoare. Astfel, din acest moment elevii lucrează pe grupe, schimbă impresii și caută să-ți îmbunătățească soluția. Soluțiile vizează o abordare STEM, elevii caută informații științifice, folosesc tehnologia, desenează, construiesc, testează, îmbunătățesc.

De exemplu, The lighthouse keeper`s rescue – elevii trebuie să găsească cea mai eficientă soluție să ducă balena aflată pe plajă, în apă. S-au documentat despre viața balenelor, cât timp pot supraviețui în afara apei, de ce s-a întâmplat asta? Cât de grea este o balenă? Au început să deseneze și să inventeze mașinării pe care să le folosească în acest scop. Unii au hotărât să adune multi oameni să o împingă, alții au construit din Lego We.Do și au programat o macara, un elicopter care să o ridice și să o aducă cât mai aproape de apă.

Textul The Lighthouse keeper`s lunch a fost abordat acum, în aceste vremuri noi de învățare online, după același demers didactic STEM, lectură cu predicții în cadrul întâlnirilor online, timp de documentare și informare despre pescăruși, în acest caz, dezbateri și discuții pe grupe tot online, identificarea de soluții cat mai creative și originale. Textul acesta a fost suportul privind conținutul științific al lecțiilor despre electricitate și circuitul electric simplu. Dacă am făcut o incursiune istorică și geografică asupra farurilor din lume, și a rolului iluminatului farurilor marine, am deschis apoi tema despre electricitate și circuitul electric. Ca de fiecare dată, au avut ca sarcină să discute în familie cu părinții și bunicii  despre electricitate, despre cum se alcătuiește un circuit electric și cum putem construi un far funcțional din aluat din faină și sare. Apoi au construit mici machete prin care și-au prezentat soluțiile găsite pentru a transporta mâncarea de la casa Dlui Gringling, îngrijitorul farului, către farul său, fără ca pescărușii sa îi mănânce mâncarea din coș.

Alte câteva cărți și texte  pe care le recomand a fi utilizate în demersul de alfabetizare în domeniul științelor sunt:

Rapunzel

PROBLEMA-Elevii au fost provocați să își imagineze că prințul le cere să îl ajute ca să o salveze pe Rapunzel din turn înainte ca vrăjitoarea să le descopere planul de a pleca împreună.

SOLUȚII:

S-au realizat parașute, scări din frânghie, lână, șipci, tiroliene din cabluri subțiri, tobogane din suluri de hârtie, scripete, avioane din piese Lego.

Jack și vrejul de fasole

Problema: Uriașul si-a dat seama ca Jack a luat ouăle de aur, de aceea  a treia oara când a vrut sa plece, băiatul a descoperit ca nu mai poate folosi calea de acces spre casa, pe vrej. Cum îl putem ajuta sa plece? Soluții: parașuta, balon cu aer cald, o scară lungă împletită din vrejuri de fasole, un planor cu pene de pasări uriașe din împărăția uriașului, un zmeu.

Cei trei purceluși – construcția unei case rezistente – proprietățile materialelor, desenarea unei schițe a casei , acoperișul.

Robin Hood – construirea de arme

Hansel și Gretel – construirea unei capcane

,,Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi” de Nikolai Nosov-Sub îndrumarea lui Știetot,  prichindeii au construit un balon cu care intenționează să călătorească. Deoarece la construcția balonului a contribuit și Habarnam (prichindelul caraghios care nu știe nimic), este posibil ca balonul să nu poată fi lansat.

Elevii trebuie să-i ajute pe prichindei în lansarea balonului, construind propriile baloane cu aer cald, experimentând modul de înălțare, luând în considerare condițiile meteo din ziua lansării.

Rosie Rovere, engineer-Rosie Revere era o fetiță care născocea tot felul de aparate trăznite: pantaloni cu heliu, pălăria de alungat pitoni, aparat de făcut hot dogi. Într-o vara, vine în vizită mătușa Rose, inginer de aviație. Aceasta ii spune lui Rosie ca are o dorință neîmplinită: nu reușise să zboare niciodată. Fetița începe sa se gândească la ce aparat de zbor să-i construiască mătușii. Elevii trebuie să ghicească și  proiecteze aparatul de zbor pe care cred ei ca l-a inventat Rosie.

Iggy Peck, Architect – Problema-Elevii au fost provocați să își imagineze ce s-a întâmplat cu Iggy și colegii săi atunci când au rămas izolați pe insulă, iar învățătoarea leșinase.

SOLUȚII:

-au rămas peste noapte pe insulă – copiii au realizat adăposturi,

-au făcut plute ca să ajungă pe malul celalalt,

-au construit un pod.

Ada Twist, scientist  – pentru informațiile despre experimente și oameni de știință.

Colecția The Lighthouse Keeper – Ronda & David Armitage, o colecție de texte cu un bogat conținut care poate fi abordat STEM, plăcute și atrăgătoare pentru elevii din ciclul preșcolar și primar.

În timp ce există o recunoaștere din ce în ce mai mare a modului în care abilitățile STEM sunt foarte importante în pregătirea tinerilor pentru viitor, este important să ne amintim că alfabetizarea este esențială pentru cei 4C identificați pentru învățarea secolului XXI: comunicare, colaborare, creativitate și gândire critică.

Alfabetizarea și STEM trebuie îmbinate în învățare, la fel cum se întâmplă și în viața reală, căci „viața nu este împărțită pe discipline” J. MOFFETT.

Adriana Lefter-cadru didactic

Foto credit-arhivă personală

Într-o dimineață din luna mai, probabil în momentul în care deja mirosea a vacanță, fiul meu m-a întrebat: „Oare cum vor ști oamenii că eu am terminat clasa a V-a dacă nu se face festivitate de sfârșit de an? Dacă vor crede că am sărit peste prima mea clasă din gimnaziu?”

Îmi aduc aminte de cursul Managementul instituțiilor de învățământ, coordonat de prof. univ. dr. Anca Nedelcu, la care am avut de reflectat dacă festivitățile de început de an școlar pot fi altfel decât așa cum ne-am obișnuit: flori în poleială, mulțime de copii și părinți într-un careu mai mult sau mai puțin aliniat, discursuri pe care, poate, doar primii din rând le ascultă etc. Am descoperit atunci că prima zi de școală ar însemna mai mult pentru fiecare copil dacă s-ar simți văzut și apreciat de către profesorul său, iar fiecare început înseamnă întâi stabilirea unei relații între profesor și elev, crearea unei stări de bine ce va activa creierul pentru învățare, îl va stimula prin reglarea anxietăților, prin întărirea motivației și facilitarea neuroplasticității.

Ei bine, dar sfârșitul anului școlar poate fi diferit? Este momentul în care se primește „răsplata muncii” de un an. În curtea școlii sau în afara ei, cu toți elevii din școală sau doar cu clasa ta, cu doamna, părinții și chiar bunicii, are aceeași finalitate: bucuria. Este o sărbătoare a întregii comunități, un ritual de trecere dintr-o etapă spre alta mai bună (dorința fiecăruia). Bucuria de vacanță!

Fără să ne propunem și să avem timp de a planifica sau de aștepta ce ne propune ministerul, sfârșitul de an școlar a fost diferit anul acesta.

Întrebarea fiului meu m-a făcut să reflectez. Ce am simțit eu când eram copil și ce simte el față de această festivitate? –  Nevoia (comună) de a fi văzut și apreciat. Toate pregătirile care aveau loc (vorbim deja la trecut…) pentru festivitate: ținuta, florile, fotografiile, coronițele, diplomele aveau momentul lor de expunere. Pentru generația de azi- fotografii pe rețele de socializare, pentru timpul meu – drumul dinspre școală spre casă. Fiecare pas îl făceam cu așa mândrie și cu așteptarea ca toți cei care trec pe lângă mine (cunoscuți sau nu) să mă aprecieze.

Cred că la acest sfârșit de an școlar copiii s-au simțit văzuți prin gesturile simple de apreciere ale profesorilor. Sau, cel puțin, așa ar fi trebuit!

Și pentru că orice moment de reflecție trebuie să conducă spre schimbarea și găsirea soluțiilor, iată ce și cum am gândit eu:

1. Ceremonia de premiere virtuală (înregistrată)

Ideea mi-a venit după ce am descoperit screencastify. Ce putem face? O prezentare cu fotografii din activitatea anului școlar (înainte și după COVID 19). Activități din online sau offline. Unii elevi au fost creativi cu numele „declarate” online la început. Unul era „șeful profesorului”, altul „dumnezeu”. Nu vă fie teamă să le amintiți. Nu pentru apostrofare, ci pentru că, „evident, râsul stimulează legăturile emoționale și ne sincronizează emoțional.” (Cozolino, p.103). După momentul de amplificare a conexiunii sociale și atenția va fi mărită, prilej tocmai bun pentru un discurs de premiere. Vor fi doar premii de excelență pentru toți copiii vizând personalitatea, creativitatea și poate chiar pentru comportamentul elevilor. În videoclipul de prezentare am descoperit că în timpul discursului poți pune „reflectorul” pe copilul despre care vorbești.

2. Un tabel cu note personalizat 😊

A fost o întreagă poveste cu notele din acest semestru. Acordul părinților și al copiilor… Ce ar fi dacă, în dreptul tabelului cu note, profesorul ar adăuga o amintire specială, un cuvânt de suflet sau un motiv pentru care acesta este mândru de elevul său. Și să fie adăugate aprecieri despre cum a „crescut” din punct de vedere cognitiv, comportamental, social etc. Și, de ce nu?, pe margine, să fie și o rubrică de aprecieri ale părinților.

3. Ceremonie în mașină

Ce ar fi dacă am marca trecerea spre vacanță organizând evenimentul într-un loc în afara orașului, unde familiile să vină cu mașina și fiecare copil să poată avea un moment de claxon și primirea diplomei în mașină, apoi de făcut la revedere! Las ca imaginația să vă dea cele mai interesante idei potrivite contextului.

5. Spectacolul virtual de talente pe TikTok

Această aplicație este foarte folosită de copii și se bucură de NEprezența adulților acolo. Vor să fie văzuți și apreciați de cei care îi înțeleg. Ce ar fi dacă le-am propune să participe la spectacol cu un clip TikTok!

Profesoara de limba franceză a fiului meu a cerut copiilor un clip TikTok ca temă. Au fost rugați să cânte o strofă a unui cântec în limba franceză. A fost cea mai iubită temă de către fiul meu. Și apoi a îndrăznit să îi propună doamnei activități pe care ar vrea să le facă el la oră. Si asta doar pentru că profesorul „a vorbit” pe limba lor.

6. Colaj de cuvinte de bun rămas la sfârșit de an

Fiecare profesor și fiecare elev poate înregistra câteva cuvinte de bun rămas. Ele pot fi făcute colaj. Nu este poate mare lucru, dar contribuie la crearea amintirilor și stabilirea unor legături de suflet pentru fiecare clasă/grup.

7. Carte poștală

Da, știu. În era digitală, carte poștală nu mai găsești nici la poștă să cumperi. Dar, tocmai prin acest gest, îi poți surprinde pe elevii tăi. Nu cred că au primit vreodată așa ceva. Felicitarea, cartea poștală sau scrisoarea, mai ales dacă are ceva personal în ea sau poate doar câteva confetti în interior, produce elementul surpriză.

Cei mai mici pot descoperi în plic semințe de flori pe care, împreună cu părinții, să le planteze. Și apoi să le urmărească creșterea. Ce ați spune de semințe de floare de nu-mă-uita?

8. Momente de strâns în suflet (expresie preluată de la Dorina Opran)

În ultima oră online, profesorul se poate adresa fiecărui student individual și să îi aprecieze punctele forte și darurile/talentele din perspectiva sa. Poate fi extins printr-un joc de predare a ștafetei, în care fiecare să își exprime aprecierile față de colegul sau profesorul său.

Cred că tot la momentele de suflet pot avea loc discuții transformatoare. Putem vorbi despre „arta eșecului”. Ideea de a vedea fiecare eșec ca pe o oportunitate valoroasă de învățare. Eșecul, atât în ​​mediile educaționale, cât și la locul de muncă, poate fi un lucru bun pentru că ne educă rezistența. Ne sporește cunoștințele și, ca urmare, capacitatea noastră de a lua decizii mai eficiente în viitor. De asemenea, ne crește motivația – dacă încercăm să facem ceva o dată și nu reușim, putem și trebuie să ne întoarcem și să încercăm mai mult data viitoare.

Aceste discuții de final oferă o bază solidă copiilor pe care vor construi încet ceea ce vor deveni în viață. De asemenea, reprezintă un important beneficiu al tuturor în ceea ce privește relația profesor – elev. Le oferiți instrumentele necesare pentru a crede în ei înșiși, lăsându-i să se bucure de succes în lumea de după școală în anii următori. Elevii au nevoie să știe că sunt văzuți și iubiți de către profesorii lor.

Și la începutul și la sfârșitul anului școlar, este nevoie de reglarea relației afective dintre profesor și elev. Louis Cozolino afirmă că profesorii care reușesc să stabilească relații de atașament securizant cu elevii lor au succes în situații educaționale aparent imposibile. Începând de la psihologul german Hermann Ebbinghaus și continuând cu cercetările de azi, specialiștii  în neuroștiință atrag atenția asupra impactului pe care îl au experiențele în procesul de învățare. Stolovitch și Keeps: „Putem renunța la practicile plicticoase și neproductive, dacă ne vedem cursanții (…) cu același gen de nevoi, preocupări, dorințe, temeri, frustrări, ciudățenii, ambiții, aptitudini și priorități personale ca și noi” (Stolovitch & Keeps, 2017, p.85).

Puterea atașamentului învinge digitalul, învinge izolarea, iar emoțiile pozitive experimentate vor duce spre o stare de bine ce va motiva învățarea și va produce transformări în procesul educativ al elevilor, dar și al profesorilor.

Bibliografie:

Cozolino, L. (2017). Predarea bazată pe atașament. București: Editura TREI

Stolovitch, H. & Keeps, E. (2017). Formarea prin transformare: dincolo de prelegeri. București: Editura TREI

Mihaela Colesnic, absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației

Foto credit: pixabay

Omul este o fiinţă care funcţionează având întotdeauna un scop.

(Pentru cine vrea detalii, recomand „opiniile” cu privire la conceptul de imperiu al scopurilor care reprezintă o stare de existență derivată din imperativul categoric. Se găsesc în filosofia morală a lui Immanuel Kant.)

Pentru cei ca mine (mai pământeni şi care avem nevoie de suport intuitiv) vă propun următoarele exemple.

1. Imaginati-vă câteva minute că sunteţi elevi, intră profesorul în clasă şi, la un moment dat, în activitatea sa de susţinere a învăţării copiilor, le cere următoarele:

• Formulaţi două idei, pe care le consideraţi esenţiale şi care rezultă din enunţul următor: Suntem conştienţi de obiecţiile instructive şi proeminente ale importanţei teoretice şi individuale, ale sistemului impunerii aplicării cunoştinţelor perspicace şi intuitive ale igienei personale?

Dacă v-aţi aventurat să rezolvaţi cerinţa şi aţi ajuns la sertarul cu pastile, vă rog, stăpâniţi-vă implsurile competitive şi haideţi înapoi la text.

Ce face profesorul care primeşte răspunsuri asemănătoare, în ebrietate lingvistică, enunţului sau, mai probabil, ridicări de umeri şi zâmbete înţelegătoare/crispate/dispreţuitoare (alegeţi dumneavoastră varianta de zâmbet care vi se potriveşte acum)? În mod normal, evaluarea răspunsurilor şi a reacţiilor ar trebui să ducă la reglarea activităţii de proiectare didactică. Acesta este unul dintre scopurile pentru care, în educaţie, se face evaluare.

În acelaşi context se află şi ceea ce este cunoscut sub numele de „evaluare iniţială.” Profesorul identifică nevoile complexe ale copilului (de natură academică, emoţională, morală etc) şi îşi adaptează demersul didactic astfel încât să se încredinţeze că oferă suport elevului şi că realizează o construcţie de cunoaştere (competenţe, abilităţi, atitudini, cunoştinţe) pe un fundament solid.

2. Alt exemplu intuitiv!

Profesorul: „Răspundeţi la cele două cerinţe:

1. Analizaţi informaţiile oferite în link-ul următor (https://legalup.ro/directiva-copyright/) şi precizaţi dacă utilizarea conţinuturilor protejate de drepturi de autor ESTE PERMISĂ sau NU ESTE PERMISĂ în educaţie fără acordul prealabil al autorului.
2. Formulaţi două (2) argumente împotriva încălcării dreptului de proprietate.”

(Cerinţele sunt reale, formulate pentru elevii clasei a VIII-a – 2020 – la cursul de Educaţie civică)

Ce face elevul? Cercetează conţinutul informaţional la care are acces şi:  înţelege (semantic) textele, apoi analizează, compară, sintetizează, generalizează, se raportează la realitate şi, în final, ia o decizie cu privire la răspunsurile pe care le oferă. Adică, trece informaţia prin aproape toate operaţiile gândirii, demonstrând că mintea lui lucrează cu fundamentele gândirii critice. Popular vorbind: elevul gândeşte! Nu doar reproduce informaţie! Este capabil de transfer, de operare cu concepte, de aplicare în viaţa reală.

În esenţă, scopul acestei activităţi de învăţare a fost educarea gândirii critice. Evaluarea răspunsurilor de către profesor este urmată de feedback-ul acordat copiilor. Se validează astfel atingerea de  către elev a scopului activităţii de învăţare. Sau, în situaţia în care răspunsurile au fost doar parţial corecte, este continuată activitatea de învăţare. Toţi oamenii au nevoie de validare şi caută să o obţină. Copiii, poate mai mult şi mai nuanţat decât adulţii, primesc astfel certificarea muncii lor, confirmarea potenţialului personal, încredere în sine. Asta îi motivează, le conferă vizibilitate şi acceptare în grup, siguranţă, confort, echilibru emoţional. Acesta este un alt motiv pentru care profesorul face (sau ar trebui să facă) constant evaluare.

Se întâmplă adesea ca nevoia de validare permanentă a unui copil să fie transformată în dependenţă faţă de adult, în nesiguranţă şi neîncredere. E aproape mers pe sârmă pentru un profesor să păstreze echilibrul feedback-ului pe care îl acordă. Diferenţa între rezultat şi proces este la fel de mare ca aceea între un dribling frumos urmat de o mare ratare. Ceea ce contează în activitatea de învăţare este procesul, aici e spectacolul. (Pentru detalii şi nuanţe vezi: https://www.sucitoruldeminti.ro/atelier-didactic/feedback-ul-in-clasa-de-elevi/ sau John Hattie, Învăţarea vizibilă).

3. Când dăm totuşi note? Răspuns: Când ne propunem, prin proiectarea didactică, să cuantificăm învăţarea în raport cu o grilă de evaluare. Profesorul ar trebui să alcătuiască această grilă: a. în raport cu competenţele (adică, abilităţi, atitudini, informaţii) propuse spre învăţare/evaluare; b. în relaţie cu activităţile de învăţare pe care le-a iniţiat şi desfăşurat; c. ţinând cont de particularităţile individuale şi ale grupului de copii care învaţă. Generic, această grilă se numeşte standard de evaluare. Din păcate, aceste standarde nu există în programele şcolare. Sunt destul de complicat de realizat şi nu s-a aventurat nimeni să facă asta pentru fiecare disciplină şcolară, pentru toţi anii de studiu.

Cum dau profesorii note (în ansamblul sistemului de învăţământ)? Din inerţie, verificând aproape exculsiv memorarea de informaţii: când a avut loc cutare eveniment? unde se află cutare loc? care este formula? Care este definiţia? etc.  Apoi, sunt părţi de subiecte de examene naţionale care sunt profesionist realizate, dar cea mai mare parte a cerinţelor sunt „clasice.”

La ce ne ajută notele? În general, să facem clasamente, ierarhii, statistici şi altele asemenea. Pentru elevi, clase, şcoli. Ce obţinem? Pentru cei din fruntea clasamentului – adică 1, 2, 3 – 10: confirmare publică, prestigiu social, gâdilare de orgoliu, ştire de presă. Pentru ceilalţi 99%, marea masă de elevi, profesori (chiar şi cei mai mulţi dintre părinţi pot fi incluşi aici): frustrare, neîncredere, demotivare, lipsă de interes, atitudini defetiste, renunţare.

Concluzie: E de reflectat serios asupra scopului (că de aici plecasem!): dacă schimbăm modul în care facem evaluarea, s-ar putea să obţinem o altă calitate a învăţării şi mai mult progres social.  Şi un spectacol al gândirii în educaţie care să fie vizibil în viaţa publică.

Mihai Stamatescu, Director Educațional Ciclul Gimnazial, Aletheea

Foto credit: pixabay

În articolul-interviu de mai jos, vom discuta cu Monica Diaconu, învățătoare și coordonatorul proiectului Școala Babel.

Cum a fost această perioadă pentru tine? Ce a adus nou și valoros? Cum te-a provocat?

La început a fost o perioadă intensă, cu dezorientare, dar și cu regăsirea clarității printr-un proces de reflecție absolut necesar și care acum a avut spațiu și timp să se desfășoare. A fost ca o cafea tare care te tulbură la prima degustare, dar care, cu puțin lapte, devine ceea ce aveai nevoie după un somn lung.

A fost provocator să fiu în contact cu emoțiile unei comunități întregi (copii, profesori, părinți) în fața unei situații cu totul neobișnuite.

În primele zile, aveam o nevoie foarte mare să fim în contact, să ne auzim, să știm că suntem încă împreună. Am început activitatea online la două zile după închiderea școlilor și a durat ceva timp până am ajuns la o soluție comună care să fie sustenabilă pentru toți cei implicați. A fost frustrare, neputință, dar și multă învățare. Provocarea a fost să ne asigurăm că putem recrea ideea de comunitate, chiar dacă nu ne vedeam fizic. A fost mult dialog online, ședințe cu părinții, ședinte cu profesorii, care au ajutat la crearea acestei siguranțe. Acum o simțim și asta ne ajută să ne orientăm către viitor, să continuăm să visăm împreună.

Valoros a fost și procesul de dezorientare și reorientare. La început era greu să trăiești fără o perspectivă clară către viitorul planificat la care construiam pas cu pas. Am combătut această confuzie, prin a mă ocupa de grădina mea interioară și a-mi găsi propria busolă: intenția mea mai presus de obiective, planuri, deadline-uri.

Din această intenție s-au creat mici și mari proiecte realizabile în timp de pandemie. Așa s-au întâmplat: grădina școlii, SEED online, Online Pub Quiz pentru părinți, Magazinul de Învățare. Fiecare mic proiect (de exemplu să punem iarbă în curtea școlii) care se realiza, mă făcea să am încredere că intenția mea de a contribui la lume nu depinde de starea de urgență.

Ai menționat mai devreme, printre proiecte, SEED online. Știu că a fost vorba de un eveniment gratuit, dedicat educației, tema centrală fiind: “Cum sprijinim potențialul copiilor într-o lume în permanentă schimbare?”. Vorbește-ne puțin despre legăturile dintre potențialul copiilor, lumea pe care o vedem astăzi și cea pe care ne-o dorim? 

Da, cred că ceea ce spuneam, acum câteva momente, are mare legătură cu ce cred că ar trebui să facem pentru copiii noștri. Să-i ajutăm să își găsească busola interioară, să nu creadă în povești limitative și să încerce cât mai multe lucruri de care să fie mândri că le-au făcut. Eu am credința că ne naștem cu un potențial enorm, de a contribui la lume și de a fi fericiți. Din păcate, doar în anumite circumstanțe, acest potențial poate străluci la adevărata intensitate.

Copiii primesc din jurul lor o grămadă de povești limitative. Să ne gândim doar la cum ne sunt prezentate de la o vârstă foarte fragedă diferențele dintre fete și băieți. Apoi, comparațiile între copii, situațiile de competiție acerbă în care sunt puși le creează o poveste, de cele mai multe ori falsă, despre cine sunt ei. Se creează așa zis-ul “fixed mindset”, un cadru de gândire care este cel mai mare dușman al învățării și al dezvoltării potențialului minunat din fiecare din noi. Copiii ajung să se auto-convingă că nu mai e loc de creștere, fie fiindcă sunt cei mai buni, fie fiindcă sunt cei mai slabi dintr-o clasă.

Lumea de azi și de mâine are nevoie de adulți optimiști ce cred în propria capacitate de învățare, astfel putând fi flexibili și adaptabili lumii. Ei pot continua să-și facă drumul propriu, nu să aștepte ca cineva să creeze pentru ei o cale bine bătătorită.

Cum îi pregătește școala pe copii pentru viață, pentru această încredere și flexibilitate de care spui? 

Școala trebuie să fie acel mediu propice creșterii. Ce înseamnă asta? Ea trebuie să fie locul unde copilul experimentează în siguranță diferite variante ale sale, diferite căi de a contribui la lume și a fi fericit. Doar așa el ar putea să plece apoi în lumea largă cu o tolbă plină de visuri și competențe de viață care să susțină îndeplinirea visurilor.

Dacă școala își face treaba, vom avea la final un tânăr sau o tânără care cunoaște nevoile acestei lumi, e conștient de capacitățile sale și știe domeniile în care îi face plăcere să contribuie. Eu am întâlnit deja mulți astfel de tineri care mă impresionează foarte mult, dar trebuie să spun că am întâlnit și mulți la polul opus.

Cum facem loc pentru visurile și talentele copiilor în școală? Ne poți oferi câteva exemple practice? 

Da, cred că tema asta mă pasionează acum cel mai mult. Simt că cineva care e conștient de la o vârstă mică de faptul că are capacități în diferite arii, crește cu o anumită încredere sănătoasă în sine. Iar fiecare copil, strălucește într-un anumit domeniu. Asta e credința mea, și fără această credință, nu recomand nimănui să se apuce de treabă sau să intre în domeniul educației. Înainte de orice instrument pe care îl voi descrie cu drag, trebuie să vină această credință “oarbă” în faptul că fiecare copil are ceva de oferit pentru a îmbogăți viața.

Am să-ți povestesc despre ce îmi aduce cea mai mare bucurie zilele acestea în predarea online, și anume: Passion Time. Vinerea, de când a început pandemia și până acum, organizez Passion Time pe Zoom. Clasa mea făcea asta și offline de doi ani.

Passion Time înseamnă că îți alegi singur proiectul la care lucrezi, dar ești înconjurat de o comunitate de colegi care lucrează și ei la pasiunea lor. Ideea e ca până la finalul orei să realizezi ceva de care ești mândru. Ideile copiilor sunt mereu surprinzătoare, iar motivația lor de a face este molipsitoare. Abia așteptam și eu zilele de vineri de pe Zoom: să scriu o poveste, să pictez, să învăț un cântec nou la chitară, să-mi termin cartea. Vinerea cu 1 mai, când a fost zi liberă, iar eu participam la deschiderea SEED, copiii și-au organizat singuri întâlnirea Zoom pentru a lucra împreună.

În varianta offline, anul acesta am implementat Arhipelagul Talentelor, de la clasa a II-a la clasa a VI-a. Aceasta este o practică descrisă de către Ivan van Gucht, în cadrul ediției SEED din 2019, pe care noi am îmbrățișat-o și au ieșit lucruri extraordinare.

Pe scurt, în fiecare săptămână, timp de 90 de minute (vinerea ciclul primar și joia după-masa ciclul gimnazial), copiii lucrau pe o insulă a talentelor. Aceste insule erau coordonate de un adult pasionat de un domeniu de dezvoltare din cele 10 descrise în Învățarea Experiențială.

Nu trebuia ca adulții să fie neapărat profesori cu diplomă (chiar dacă de multe ori erau, dar le ofereau copiilor o altă pasiune decât cea de la clasă). Am avut printre cei ce au oferit și persoane din echipa administrativă și părinți pasionați, care au vrut să exerseze pasiunea alături de copii.

Fiecare insulă își prezintă oferta, copiii merg în vizită, sunt curioși, văd ce pot face. Apoi, are loc momentul alegerii. Ei trebuie să aleagă unde vor lucra pentru următoarele două luni. Să fie oare lucru manual, croșetat, fotbal, circ, tehnologie, artă, muzică, antreprenoriat și evenimente, insula empatiei, teatru de improvizație?

Au fost o sumedenie de oferte extrem de atractive. La finalul celor două luni, copiii reflectează asupra experienței și prezintă celorlalți ce au realizat. Spre deosebire de Passion Time, aici este un proces mai lung și mai ghidat, dar scopul e același: să descoperi unde găsești bucurie lucrând și învățând.

Te-am auzit vorbind și despre onorarea copiilor în procesul lor de creștere. Cum vezi tu acest lucru din perspectiva de profesor? Dar din rolul de părinte?

Da, respectul pentru cine este copilul este esențial în orice relație. Cred că e necesar ca noi, adulții, să acceptăm alteritatea copilului și să încercăm să ne conectăm la ea prin a fi conectați cu propria copilărie. Mulți au uitat cum e să fii copil. Învățarea Experiențială este exact despre acest lucru: să fii în contact cu experiența reală a copilului, să-i înțelegi procesul de învățare, pentru a putea contribui cu adevărat la dezvoltarea sa.

Dă-ne câteva exemple de instrumente, metode sau abordări care crezi că ar fi de folos în acest sens.

Exemplele prin care ne conectăm la experiența copilului sunt mai multe, dar prioritatea este “ascultarea”. Să poți să asculți cu adevărat ce spune copilul, fără să vrei să intervii, să rezolvi, să salvezi sau pur și simplu să negi realitatea lui. Când putem face realmente asta, putem începe să folosim din instrumentele învățării experiențiale: discuția unu la unu despre implicare și stare de bine (la final de fiecare semestru), discuția de evaluare a competențelor și coaching (tot la final de semestru), medierea conflictelor folosind instrumentele Comunicării Nonviolente. Dar, cum spuneam, fără capacitatea de ascultare, nimic din ce-am exemplificat mai devreme nu e posibil.

La Școala Babel am văzut cum comunitatea are un rol foarte important. Din experiența ta, cum se creează o comunitate puternică și implicată în viața școlii? Ce ajută?

O comunitate puternică se formează în jurul unui scop relevant. “De ce ne-am adunat?”, asta trebuie să fie super clar fiecăruia, în orice moment. Noi ne-am adunat ca părinți care, în esență, ne doream aceleași lucruri pentru copiii noștri: să meargă cu bucurie la școală, să prindă drag de învățare într-un loc în care ființa lor e respectată. Când am văzut că aceste lucruri devin realitate, am devenit și mai puternici pentru că voiam să păstrăm o astfel de școală în viața copiilor noștri și, de ce nu?, chiar în viața noastră de adulți conectați acum la un scop mare. Implicarea vine din această dorință, de a susține un proiect drag.

Școala încearcă mereu să creeze spațiu de contribuție pentru părinți, spațiu în care ei pot alege să își exprime dorința de avea un impact în proiect. Implicarea părinților nu înseamnă că fiecare spune cum ar trebui să se facă educație, ci că fiecare își asumă un proiect drag cu un scop clar și, dacă dorește, dă o mână de ajutor atunci când i se cere.

Există percepția că ceea ce se poate face într-o școală privată nu se poate face și în sistemul de stat. Ce e mit și ce e adevăr, după părerea ta?

Mi-e foarte greu să mă pronunț. Cred că relația pe care alegi să o ai cu copilul ține 100% de tine ca persoană. Știu multe persoane în sistemul de stat care au ales să aibă o relație ce îi onorează pe copii și îi ajută să se dezvolte. Poate câteodată obosești și ai nevoie de o comunitate faină care să te susțină. Poate asta e mai greu de găsit într-o școală de stat, dar cu voință, se poate. Chiar și noi, Școala Babel, ne dorim să oferim pe viitor o astfel de plasă de susținere pentru profesorii din sistem care nu vor să renunțe la a pune copilul pe primul loc în educație.

Cum crezi că putem aduce o schimbare sănătoasă și sustenabilă în educația din România? Cum îți aduci contribuția în acest sens? 

Eu cred în schimbare și o văd întâmplându-se în fața ochilor mei. Timișoara e un loc unde oamenii se adună încet, încet în jurul unor scopuri și valori comune. Se creează comunități ce devin tot mai puternice. Orice schimbare are nevoie de forța unită a oamenilor. E nevoie și de un cadru creat poate “de sus”, acel cadru ce lasă comunitățile să își îndeplinească visurile. Dar la bază, sunt oamenii care se adună și spun cu o voce comună ce își doresc, găsesc soluții, fac proiecte, lărgesc limitele și arată că se poate. Altceva.

Ana Fiț-Coordonator de Comunicare, Școala Babel 

Foto credit: site-ul Școlii