Aceasta ar fi fost reacția mea la orice discuție despre copii, până acum vreun an. Era mai degrabă o frică nejustificată de necunoscut, o lipsă de experiență în interacțiunea cu ei, eu neavând nici frați și nici copii. Nu aveam de fapt vreun motiv specific să nu-mi placă. Mi s-a dovedit între timp contrariul… În educație, avusesem până anul trecut experiență doar cu adulți, ca asistent universitar, și asta mă ținea în continuare departe de lucrul cu copii.

Online-ul are și el nevoie de pedagogia lui! Firește, principiile și valorile funcționale în educația față în față rămân în picioare și în școala de pandemie; însă, acestora li se adaugă multe alte nuanțe care necesită o analiză specială. Și asta pentru că învățarea se întâmplă în alt context, inedit, cu provocări diferite, și, ca urmare, are nevoie de reajustări de metode, de soluții proaspete, care își testează eficiența din mers.

Din nou septembrie,

și astăzi, pentru că, de regulă, la început de septembrie mă ocupam cu inserția și inducția studenților danezi în universitate, mi-am amintit de momentele când, sub soarele torid al verii neînchise, mă întâlneam pentru prima dată cu studenții danezi. E o sintagmă, o voi folosi ca atare. Au fost ani când au fost numai studente, dar au fost și ani cu grup mixt, de obicei fetele mai numeroase decât băieții – exact ca la noi, la Pedagogie.

“Copiii învaţă ceea ce trăiesc” (Dorothy Law Nolte, 1954) este poezia care a făcut înconjurul lumii şi a reprezentat un reper pentru părinţii de pretutindeni până în ziua de azi. Mi-am amintit de această poezie deoarece am citit-o prima dată de pe o planşă atunci când mă pregăteam pentru a deveni cadru didactic, chiar în timpul unui examen la disciplina pedagogie. Impactul acestor versuri a fost profund şi am preluat valorile transmise de autoare ca repere pentru a relaţiona cu elevii mei. Am considerat că sintetiza, într-o formă uşor de reţinut, toate principiile pe care le studiasem în timp în lucrările deja parcurse.