5 octombrie 2018, Ziua Internațională a Profesorului, o zi frumoasă ca de vară târzie. În anumite școli din București și din alte orașe, cursurile au fost suspendate. Cu toate acestea, au existat și instituții de învățământ care și-au ținut porțile deschise, copiii și profesorii sărbătorind această zi prin liber la…EDUCAȚIE. Acesta a fost și cazul școlii în care activez. S-a întâmplat ca în această zi să fiu și profesorul de serviciu. Așadar, au trecut pe la urechile mele anumite comentarii prin care câțiva elevi își exprimau nemulțumirile referitoare la faptul că ei învață, în timp ce alte școli nu. Ele nu au făcut însă decât să-mi întărească convingerea că ceea ce le pregătisem elevilor mei meritase fiecare efort…5 octombrie se impunea a fi o zi puțin… ALTFEL.

La clasa a 7-a, așadar, am marcat evenimentul prin organizarea unei vânători de “comori”, comorile fiind anumite citate despre educație/învățare. Elevii și-au început căutările în curtea școlii unde, sub ghiveciul unei plante, au făcut prima descoperire. Au găsit o fâșie de hârtie pe a cărei față puteau citi faptul că “Learning never exhausts the mind” („Învățarea nu epuizează niciodată mintea”), în timp ce, de pe verso, aflau indiciile care aveau să-i conducă spre următorul mesaj. În mare fugă și tot timpul supravegheați, elevii acestei clase, împărțiți în două grupe, au trecut pe rând prin vestiarul sălii de sport, prin cabinetul de geografie, unde colega mea îi aștepta pentru a le înmâna bucățile de hărtie, pe la secretariat și portar, pentru a ajunge, în cele din urmă, în clasa unde ne desfășuram ora de limba engleză. Aici, cu ultimul mesaj în mână-„The roots of education are bitter, but the fruit is sweet”/„Rădăcinile educației sunt amare, dar fructul său este dulce”-, am încercat să demonstrez că, într-adevăr, așa stau lucrurile. Prin urmare, pornind de la acel citat, am vorbit, atât eu, cât și ei, despre educație, despre efortul constant pe care îl depun ei pentru atingerea obiectivelor academice, timpul îndelungat petrecut în școală, orele destinate studiului individual, despre rădăcinile educației, așadar. Discuția a culminat cu păreri împărtășite referitoare la roadele acestei așa-zise plante care se întinde pe cel puțin 13 ani, acele fructe dulci care nu sunt altceva decât încununarea muncii depuse, a timpului alocat propriei desăvârșiri intelectuale. Bineînțeles, echipele, atât cea câștigătoare, cât și cea care s-a clasat pe locul al II-lea, au fost recompensate cu ceva dulce, aceasta și pentru a arăta, încă o dată, că „fructul educație nu este deloc AMAR”.

Lecția a continuat cu vizionarea unui scurt reportaj despre Malala Yousafzai, realizat de către cei de la BBC (accesibil aici https://www.youtube.com/watch?v=FnloKzEAX7o&nohtml5=False) și, bineînțeles, cu relatarea celor văzute și predarea vocabularului din materialul video. Ceea ce am încercat însă cel mai mult să fac a fost să-i ajut pe elevi să conștientizeze că ceea ce noi luăm de bun-DREPTUL la EDUCAȚIE-altora le este refuzat. De asemenea, activitatea a fost menită să le arate că există oameni, copii chiar, care sunt capabili să lupte pentru drepturile lor (unii chiar cu sacrificiul propriei vieți), iar Malala este, după părerea mea, un astfel de exemplu care ar trebui să fie dus în clase pentru a fi făcut cunoscut cât mai multor copii.

Educația a fost și subiectul uneia dintre lecțiile pe care le-am avut pe 5 octombrie la o altă clasă, o clasa de-a 5-a, de data aceasta. Astfel, după anunțarea temei și prezentarea sumară a acesteia, i-am invitat pe copii în curtea școlii pentru a-și imprima pe asfalt impresiile referitoare la școală. Cu mici bucăți de cretă în mână, ei au desenat aripi, inimi, fețe zâmbitoare și mâine aduse împreună pentru a susține mesaje de tipul: „School is cool”, „School is the best” („Școala este cea mai bună”), „School helps us” (“Școala ne ajută”), „Education makes us smarter” („Educația ne face mai deștepți”), „School is magic” („Școala este magie/magică”), „All we need at school is fun and a little bit of attention.” („La școală, avem nevoie doar de amuzament și de puțină atenție.”)

                                      

Cunoscându-i pe acești copii și având de-a face, în ultima lună, cu asaltul lor de întrebări referitoare la cele predate, observându-le entuziasmul cu care se implică în rezolvarea activităților și punctualitatea cu care se prezintă în clasă, de multe ori, venind să-și ocupe locurile chiar din timpul pauzelor, am ferma convingere că toate cele scrise de către ei au fost simțite, reprezentând o reflectare a trăirilor lor referitoare la școala în care învață. Iar când ție, profesorului, îți este oferit acest dar, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să cauți permanent să le menții această iubire de școală trează, să reflectezi permanent la tine și la ei, la relațiile sănătoase pe care se impune să le construiești și reconstruiești cu propriii elevi. Ah, și încă ceva: să nu uiți să le mulțumești! Da, să le mulțumești lor, acestor copii minunați care te fac, în fiecare zi, nu doar de 5 octombrie, PROFESOR. Am făcut și acest lucru vineri, după întoarcerea în sala de clasă. Credeți-mă, erau încântați și primeau cu priviri luminoase și zâmbete până la urechi mesajul meu adresat fiecăruia în parte. Am mers, așadar, la fiecare bancă, l-am privit pe fiecare copil în ochi și i-am spus „Thank you for being my student!” („Mulțumesc pentru că-mi ești elev/ă!”)

Am citit recent că 80% din conversațiile pe care le aveam zilnic constau în aspecte de care ne plângem. Da, știu…sunt multe lucruri care nu merg în direcția bună în învățământul din România, care ne dau bătăi de cap și, respectiv, suficiente motive de nemulțumire. Sunt însă, în activitatea noastră, și multe astfel de momente minunate… le-aș spune chiar magice. Acestea sunt, de fapt, cele care contează cu adevărat, cele pentru care ar trebui să simțim recunoștintă. Mai mult decât atât, este foarte important să ne-o exprimăm direct sau indirect, să le-o arătăm lor, elevilor noștri, celor care contează cu adevărat. Aceasta are un dublu beneficiu: creează cadrul optim privind relaționarea dintre profesor și elevi și contribuie la fericirea noastră… da, vom fi mult mai fericiți dacă vom fi dispuși să ne exprimăm recunoștința. Nu, nu o spun eu, o confirmă studiile despre fericire despre care ne vorbește Sonja Lyubomirsky, în cartea sa “Cum să fii fericit. O abordare științifică pentru a avea viața pe care ți-o dorești”. “Recunoștința”, scrie autoarea, “este un antidot pentru emoțiile negative, care neutralizează invidia, avariția, ostilitatea, îngrijorarea și iritarea.” (pag.109)

Recunoștința poate fi, așadar, tradusă în cuvinte. Este nevoie însă ca noi, profesorii, s-o transpunem și în fapte. Cum putem face asta? Demonstrându-le elevilor noștri că ne pasă de ei, că vrem să-i ajutăm, pregătind lecții care să-i atragă către școală, personalizând învățarea care are loc în funcție și de nevoile lor, strecurând și scurte momente de “aha”, de “altfel” sau “altceva”, chiar dacă asta înseamnă să uităm, pentru câteva minute, de manual și programă.

Foarte importantă este, după cum am menționat deja, relația pe care o costruim cu elevii.

Am participat de curând la o prezentare susținută de către directorul Institutului “Emotionally Intelligent Learning”, Ed Dunkelblau, care sublinia exact această idee. Ed Dunkelblau este, pe bună dreptate, de părere că inteligența emoțională este cea care poate face diferența și care reprezintă ingredientul principal în rețeta succesului copiilor noștri. Este nevoie, așadar, să le oferim acestora mediul în care să se poată dezvolta din acest punct de vedere. Să-i conducem pe drumul spre autoreglare (verbalizarea și controlul impulsurilor, anxietății, furiei, depresiei, recunoașterea punctelor tari și mobilizarea sentimentelor pozitive în legătură cu sine și munca depusă), către empatie și înțelegerea punctului de vedere al celuilalt și, bineînțeles, către gestionarea relațiilor (asertivitate, armonizarea emoțiilor și a punctelor de vedere diverse, lucrul în echipă)

A fost adusă în discuție și învățarea socio-emoțională care nu ar trebui să lipsească din școli. Pornind de la ideea conform căreia “noi îi pregătim în prezent pe copii pentru un viitor incert, dar a cărui constantă va fi importanța acordată relațiilor interpersonale sănătoase”, expertul american ne oferă și câteva linii directoare în ceea ce privește acest tip de învățare de care copiii noștri ar trebui să aibă parte. Printre acestea, se numără următoarele sfaturi:

  1. Stârniți-le curiozitatea!
  2. Folosiți material vizual! (Nu uitați de ecran!)
  3. Provocați-i! (competiții, impunerea unui timp limită etc.)
  4. Îndemnați-i să se miște! (Noi chiar am făcut mișcare de 5 octombrie.)
  5. Evitați lucrurile evidente!
  6. Transformați-i pe elevi în experți în anumite domenii și dați-le șansa să vă învețe ce știu!
  7. Pemiteți-le să-și folosească cunoștințele tehnice! (Folosiți telefoanele mobile și pregătiți așa numitele momente Google!)
  8. Luați-i parteneri în predare și încurajați învățarea colaborativă!
  9. Apelați constant la imaginația lor! (“Ce-ai face dacă ai câștiga la Loto?” “Dacă nu ar mai exista forța gravitațională?”)
  10. Nu uitați să recurgeți la propria învățare socio-emoțională!

Dacă aceste rânduri nu v-au convins de importanța laturii socio-emoționale în activitatea de predare-învățare, poate o va face James P. Comer (expert american, profesor la Yale Child Study Center). El este cel care a afirmat că “No significant learning can occur without a significant relationship”.

 

Nicoleta Călinoiu, absolventă master, FPSE

Foto: arhivă personală