Primul contact cu educația la nivel academic, primul an de facultate în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, specializarea pedagogie. Întâlnirea cu pedagogi dedicați, primele emoții și primele confruntări cu relația teorie-practică… experiențe ce nu pot fi uitate, suficient de valoroase și demne de a fi împărtășite.
Primul an a fost provocator și a reprezentat un continuu proces de adaptare și modelare, un traseu transformațional pentru studentul “omidă” care a aterizat într-un cadru academic, diferit de ceea ce îi oferise sistemul educațional preuniversitar, având menirea clară de a deveni un “fluture” cu aripi din ce în ce mai mari și mai frumoase.
Îmi amintesc cu drag seminarul de Fundamentele Pedagogiei, unde una dintre activități a constat într-un “joc cu cărți“. Pentru că eram la început de drum, gândul meu era acela de a afla ce mă așteaptă…am extras două imagini, un cuvânt și o întrebare. Surprinzător, ele aveau să-mi clarifice ce va urma. Cărțile au intuit perfect, a urmat un an productiv.
Curios însă este faptul că, în calitate de beneficiar direct al educației, nu știam multe lucruri despre aceasta. Aici, la facultate, am găsit profesori și am luat parte la cursuri care m-au determinat să mă îndrăgostesc de domeniu. Am învățat că înțelegem învățarea, pe de o parte, prin clișeicul “succes în noul an școlar“ și aici ne gândim la o cursă cu obstacole, evaluări, programe și obiective prestabilite, examene, ierarhii, standarde, asigurarea calității etc. Pe de altă parte, ne putem raporta la învățare având în minte sensul redat de expresia: “descoperim lumea împreună“ și, în acest caz, ne gândim la bucuria de a învăța prin momente de reflecție care au loc atunci când ne oprim pentru a ne întreba: Cine sunt? Ce talent am? Ce îmi place? Ce pot învăța de la alții? Cum pot schimba lumea? ș.a.m.d. Cred că v-ați dat seama că prima variantă de învățare s-a aplicat în viața “omidei“ din liceu, iar a doua i-a fost destinată “fluturelui“ din facultate.
De asemenea, la fel de interesant consider faptul că majoritatea cursurilor au presupus și ținerea unui soi de “jurnal“ în care consemnam: ce știu, ce vreau să știu și ce am aflat. În plus, se practica un mod de recapitulare prin întrebări puse de studenți la începutul cursului. Tot aici se încadrează și aplicația cu “pânza de păianjen“, menită să ne ajute să identificăm cât de conștienți, informați, preocupați, clari, capabili, activi și responsabili suntem, un fel de analiză SWOT. Ultimul exercițiu antrenant pe care îl voi menționa este metoda RAFT (Rol, Auditoriu, Formă, Temă), metodă întâlnită în cadrul cursului de Teoria și Practica Educației Civice și care presupune angajarea studenților într-un proces de informare, analizare, structurare, prezentare și susținere a unui rol, în fața unui auditoriu, sub o anumită formă și pe o anumită temă.
Ar fi mult de scris despre toate cursurile, prin urmare, o să mai amintesc doar câteva aspecte importante de care ar trebui să ținem cont în educație: de diversitate, empatie şi afectivitate. În aceeași măsură, trebuie să ținem cont de modul în care îi determinăm pe elevi să se implice civic în comunitate, de filosofia educației, învățându-i să se întrebe cine sunt și cum pot ajunge la un echilibru interior. Toate acestea considerente sunt importante pentru a-l putea ajuta pe cel care învață să integreze gândirea, afectivitatea, intuiția și percepția propriei unicități, iar lista poate continua. Având în vedere aspectele enumerate, putem fi de acord cu afirmația domnului profesor Eugen Noveanu: “Cercetătoul este în permanență la începutul nesfârșit al cunoașterii.“
Ce mi s-a părut însă și mai important a fost momentul în care am avut curs de Teoria și Metodologia Curriculumului. Atunci am înțeles un concept important sub umbrela căruia putem include tot ce am menționat anterior. Mă refer aici la conceptul de curriculum integrat. Este relevant să vorbim despre acest subiect având în vedere că ne propunem, la nivel de finalități educaționale, să-i integrăm pe tinerii absolvenți în societate, le cerem astfel competențe transversale, iar “cel mai puternic argument pentru integrarea curriculumului este chiar faptul că viața nu este împărțită pe discipline.“ – J. Moffett
În final, aș dori să vă lansez o provocare, un subiect asupra căruia merită să reflectăm. Ne dorim prin educație să ajungem la nivelul în care elevii sau studenții să poată înțelege, aplice și analizeze conținuturi, să emită judecăți de valoare și să creeze lucruri. Dar în ce punct ne aflăm noi astăzi cu educația? Ne aflăm în stadiul de reproducere sau suntem capabili să emitem judecăți de valoare? Suntem consumatori avizați sau asimilăm tot ce ni se oferă fără filtru? Analizăm și cercetăm lucrurile sau ne învârtim doar în jurul luminii de la bec?
Pe mine primul an de facultate m-a învățat cum trebuie să facem lucrurile să se întâmple, ajutându-mă intens în acest proces de conștientizare și dezvoltare personală. Activitățile propuse mi-au oferit posibilitatea formării unor abilități (pe care nu am avut ocazia să mi le dezvolt suficient în liceu) precum: lucrul în echipă (dar în echipe formate din membri cu abilități, așteptări, resurse, nevoi diferite), management-ul timpului, public speaking, utilizarea corectă a resurselor. Da, sunt lucruri generale, dar concretizate în mediul academic și cu o necesitate majoră în viața socială și profesională. Nu spun acest lucru pentru a vă face să gândiți că folosesc un truism, ci pentru a vă determina să meditați asupra experiențelor din viață în care v-ați dezvoltat competențe. Ei bine, nu puține au fost contextele din anul I în care am avut ocazia să exersez ceea ce am precizat mai sus. Pentru a oferi un ultim exemplu, voi aminti activitatea de la cursul de Educație Interculturală în care, printr-un joc de rol, am aflat că, deși suntem adepții politicilor de non-discriminare, experiența culturală, socială și contextuală ne influențează deciziile.
Încercând să vă conving că așa stau lucrurile, că procesul de formare este unul personal și esențialmente reflexiv, voi apela la un fragment din “Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar”, Lucian Ciolan, 2008, și vă lansez invitația de a medita asupra lui:
“E noapte. Când ajunge în fața ușii de la intrare, A. își dă seama că nu are cheile… Se întoarce pe drumul pe care a venit spre casă și se oprește în dreptul primului felinar, căutând disperat pe trotuar. B., care era în trecere, îl întreabă: Ce s-a întâmplat? Pot să te ajut cu ceva?. A. răspunde: Mi-am pierdut cheile de la casă undeva pe drum și acum le caut… Mirat, B. întreabă: Și de ce le cauți tocmai aici, sub felinar?. A. răspunde cu calm: Pentru că e singurul loc în care e lumină…”
A venit momentul să ne facem curaj să ieșim din zona de confort și să plecăm de lângă felinar pentru a căuta “cheile” în alt loc. Să ne “scuturăm“ aripile de fluturi și să polenizăm cât mai multe flori.
Am întâlnit profesori diverși, am trecut prin multe stări, de la fluturi liberi și cercetători ai Sinelui la cercetători/specialiști calitativi sau cantitativi pragmatici care operau cu lucruri concrete. Așadar, în lumina acestor descoperiri, îmi exprim speranța că vom găsi puterea și inspirația pentru a ajunge la echilibrul dintre un fluture senzorial și un specialist pragmatic.
Paul Lungeanu, anul II – FPSE – Specializarea Pedagogie
Sursa foto: arhiva personală
Frumos spus Paul, succes în continuare!