Toată lumea vrea să audă o poveste. De aceea poveştile sunt atât de importante pentru noi. Elevii intră în sălile de curs nu doar să înveţe o limba străină, ei sunt oameni care au în spate propriile poveşti şi sunt dornici să le afle şi pe ale altora.
Am mulţi prieteni pe care îi invit să mă însoţească în timpul orelor de limba engleză. Sunt foarte diferiţi unii faţă de ceilalţi. Sunt personaje reale, eroi ai unor poveşti, jucării, marionete sau personaje imaginare.
Înainte de a le prezenta elevilor un nou invitat, le dau un indiciu despre el, iar ei lansează o serie de ipoteze cu privire la identitatea personajului. „Cine este invitatul de azi?” Jocul este antrenant şi le captează atenţia, fiind dornici să-şi împărtăşească părerile. Când se adună câteva idei despre cine poate fi personajul zilei, acesta le este prezentat şi deschidem o nouă serie de discuţii despre cum arată, cine este şi care ar putea fi istoria lui.
Urmează să aflăm povestea din spatele invitatului, iar o carte ne ajută, de cele mai multe ori, să ne satisfacem curiozitatea. Elevii sunt întrebaţi care cred că este semnificaţia titlului şi sunt rugaţi să privească imaginea de pe copertă şi, căutând indicii să-şi exprime părerea despre conţinut, motivând totodată răspunsurile date. Rolul lor se transformă din acela de ascultători pasivi în acela de participanţi activi la desfăşurarea acţiunii.
Pe măsură ce povestea înaintează, ne oprim pentru a discuta despre ceea ce simt personajele şi despre cum ne-am simţi noi într-o situaţie similară. În momentele cheie elevii sunt întrebaţi ce ar face ei, copiii confruntându-se astfel cu provocările prin care trec eroii.
Finalul oferă subiect de discuţii referitoare la alte posibilităţi de a încheia povestea. Astfel, având şi alte variante de sfârşit în vedere, elevii îşi exersează imaginaţia.
Ceea ce s-a întâmplat în poveste se poate întâmpla şi în realitate? Fiecare va motiva răspunsul şi apoi va încerca să construiască propria poveste în care să fie personaj principal şi să se confrunte cu provocări similare personajului prezentat.
Unul din primii invitaţi ai acestui început de an şcolar a fost o… găletuşă. Discuţia a fost purtată iniţial în legatură cu utilitatea unui astfel de obiect, apoi ne-am întrebat dacă este plină sau goală, grea sau uşoară. Pentru că nu se vedea nimic în ea, elevii au presupus că este goală şi uşoară. Au luat-o în mânuţe pentru a se convinge, apoi au fost invitaţi să asculte povestea.
Have you Filled a Bucket Today? A Guide to Daily Happiness for Kids de Carol McCloud, carte apărută şi în limba română cu titlul Ai umplut găletuşa azi? Un ghid pentru fericirea cotidiană a copiilor este un foarte bun instrument de a încuraja comportamentul pozitiv pe masură ce copiii văd că sunt răsplătiţi să-şi exprime zilnic bunătatea, empatia, iubirea şi, de asemenea, îi ajută să se cunoască între ei, să-şi înţeleagă nevoile şi să relaţioneze.
Cartea porneşte de la ideea că noi toţi purtăm o găleată invizibilă care conţine sentimentele noastre. Când găleata noastră este plină, ne simţim minunat. Când găleata noastră este goală, ne simţim trişti. O persoană poate umple o găleata dacă spune ceva frumos sau face un bine cuiva. Făcând acest lucru, umple recipientele celorlalţi şi în acelaşi timp umple şi propria găletuşă.
Am vorbit despre ce înseamnă să fim amabili cu ceilalţi şi cum atunci când spunem lucruri dureroase îi rănim pe cei din jur şi, astfel le golim găletuşa. Am dat exemple despre ceea ce putem face ca să umplem găletuşele celor din jur, cum se văd faptele noastre din afară, ce aud ceilalţi şi ce simt. O parte din idei au fost notate pe tablă.
La sfârşitul orei am dat găletuşa unuia dintre elevi, rugându-l să îi facă colegului de bancă un compliment, apoi să-i înmâneze găletuşa. La rândul său, elevul care a primit găletuşa a complimentat pe următorul coleg, până când toţi au transmis câte un mesaj pozitiv cuiva. Când găletuşa a ajuns înapoi la mine, i-am întrebat cum cred că este ea acum. Şi, deşi încă părea goală, noi toţi ştiam că devenise plină şi grea.
Viaţă reală este o poveste în care noi nu putem controla ceea ce ni se întâmplă, dar putem să ne controlăm reacţiile la ceea ce se întâmplă.
Simona Rădulescu, masterand anul II, profesor de Limba şi Literatura Engleză
Sursa foto: arhiva personală
