Sunt aproximativ trei săptamâni de când sălile de clasă sunt goale și ușile școlilor au lacătul pus din cauza pandemiei. Da, școala s-a mutat acasă, dar totuși cum continuăm activitatea, cum desfășurăm lecții, cum reușim să-i ținem aproape pe elevi în aceste condiții? Soluția către care ne trimit inspectoratele școlare este lucrul online. Într-adevăr, lucrul online este o variantă, însă nu cea mai fericită pentru toți. Ne-am pus întrebarea câți elevi din mediul rural nu au acces la internet? Sau câți dintre ei știu să lucreze pe o platformă? Vorbim de copii din ciclul primar. Nu toți au cunoștințe digitale, deși poate vor fi voci care vor spune că știu să folosească foarte bine un smartphone. Aici nu este vorba însă despre cât de bine știu să folosească un telefon, ci despre cât de bine știu să folosească o platformă educațională, pe un calculator sau laptop, astfel încât să rezolve cu ușurință cerințele create de profesor. Nici nu mai vorbim de cei care nici măcar nu au așa ceva sau, cel puțin, nu într-o variantă modernă.
Dar să ne întrebăm și câți dintre profesorii din mediul rural sunt formați să lucreze online. Oare nu ne gândim că, în sistemul de învățământ, mai sunt și profesori în vârstă, chiar și pensionari, care nu mai participă la cursuri de formare, din diverse cauze, multe dintre acestea, poate, care nu depind de voința lor? În aceste condiții, cum să țină pasul cu vremurile, cum să dețină cunoștințe de folosire a unui calculator? Cu ei ce facem? Cum îi ajutăm să nu întrerupă activitatea? Cu siguranță, au recurs la exerciții din culegeri sau din caiete speciale. E ceva și așa, mai bine oricum decât nimic, cum spun unii. Ații, mai tineri, s-au încumetat să folosească platforme educaționale, însă nu toți elevii clasei s-au conectat. Chiar dacă acestea nu sunt folosite în toate cazurile, deși reprezintă moda acestei perioade mai mult ca oricând, într-un fel, se poate spune că este folosit online-ul în anumite cazuri, atâta timp cât sunt folosite mijloace online de diseminare a unor lecții, teme, sinteze, explicații, exemple, materiale video.
Și totuși fiecare a găsit o anume variantă, potrivită sau mai puțin potrivită, de a lucra cu elevii, însă nu sunt de condamnat, într-o astfel de situație, nici profesorii și nici elevii care nu se lansează cu avânt în lumea educațională virtuală. De ce? Deoarece, în cele mai multe cazuri, nu putem vorbi de lipsa interesului, ci de lipsa cunoștințelor digitale, de lipsa resurselor de care nu dispun unii dintre aceștia.
Matei Lavinia, absolventă FPSE
Fot credit: pixabay
Am 42 de ani de invatamant, am intrat in al 43-lea an de munca cu copiii, este extrem de greu sa fac lectii on liune pe zoom…nu are cine sa ma invete, deoarece stau izolata in casa si ies doar la aprozarul de langa bloc care nu imi ofera lectii virtuale, trebuie sa stapanesti o gramada de abilitati care sa te faca compentent intr-o virtualitate periculoasa pentru copii si pentru sanatatea mea. nIMIC NU SE COMPARA CU CLASA, CU SOCIALIZAREA, CU EXERCITIILE PE GRUPE, CU RECREATIILE EUFORICE, CAND COPIII sunt impreuna si vorbesc unii cu altii,zambesc unii altora.
Nu pot concepe o scoala virtuala intr-o singuratate a copilului. nu e posibil, mai cercetati, mai inspirati-va, mai documentati-va din punct de vedere psihic si psihologic.