Am participat în luna februarie la Conferința Internațională „Rolul consilierului în comunitatea locală și globală”. Deși nu sunt consilier școlar și mă aflam pe un teren ușor nesigur, am avut parte de o experiență de învățare de mare calitate. Conferința, organizată de NBCC România și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, a depășit nivelul așteptărilor, participanții bucurându-se de o organizare ireproșabilă, cu voluntari amabili, prezentabili și extrem de implicați în munca de organizare, colegul nostru, Paul Lungeanu, aflându-se printre ei. Am avut astfel impresia că mă aflam la un eveniment educațional de mare anvergură, de genul celor naționale și internaționale destinate profesorilor de limba engleză la care participasem anterior.
Am avut, de asemenea, plăcerea de a asista la o prelegere a unui profesor român pe o temă de mare interes, una tare dragă mie, care a reprezentat un prilej de introspecție. La finalul prelegerilor de sâmbătă, am avut un singur regret, acela că nu am putut asista și la cele care au fost susținute în ziua deschiderii conferinței, la Facultatea de Drept. Cu siguranță, intervențiile unor specialiști precum Ronald G. Sultana și Melissa Luke ar fi fost, de asemenea, pline de învățăminte.
Revenind la cea la care am putut asista, încep prin a vă relata impresiile mele. Astfel, profesorul Lucian Ciolan, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, și-a fascinat auditoriul prin patosul cu care a vorbit despre învățarea autentică și rolul său în evoluția elevilor noștri. Filtrând procesul învățării prin sita amintirilor din copilăria proprie și referindu-se la discuțiile cu tatăl său despre acest subiect fierbinte în cazul oricărui copil, Lucian Ciolan și-a organizat discursul în jurul acelor întrebări pe care fiecare cadru didactic ar trebui să și le pună în predare: De ce învățăm? Ce și cum învățăm?
Au fost aduse în discuție dimensiunile multiple ale învățării, căci ea reprezintă într-adevăr un proces multidimensional, redus adesea, din păcate, la o singură dimensiune de către profesori. Există, așadar, o atenție deosebită acordată dimensiunii cognitive a învățării. Nu, nu spun că aceasta nu este importantă, este foarte importantă! Dar nu este singura! Alături de componenta cognitivă a învățării, un rol la fel de important îl joacă celelalte 3 dimensiuni: cea socială, dimensiunea emoțională și, bineînțeles, componenta acțională. Prin urmare, este necesar să ne raportăm la învățare ca la un proces extrem de complex, acordând atenție celor patru dimensiuni în egală măsură. Pentru a vă convinge de importanța abordării procesului de predare-învățare în această manieră holistică, voi continua prin a vă oferi argumentele ce au făcut parte din prelegerea mai sus menționată.
Vorbind despre latura socială a învățării, profesorul Lucian Ciolan ne atrage atenția asupra faptului că “ învățarea este o stare de spirit, strâns legată de calitatea interacțiunilor cu ceilalți” și ne invită să reflectăm la tipul de interacțiune pe care îl oferim elevilor noștri.
Pentru a sublinia latura socială a învățării, Cozolino, invocat de profesorul Ciolan, recurge la neuroștiințe. Astfel, el afirmă faptul că dezvoltarea noastră se produce atunci când interacționăm cu ceilalți. Creierul uman depinde de interacțiunile noastre cu semenii pentru a supraviețui, fiind un organ adaptabil care este modificat în urma acestor relaționări.
Abordând latura emoțională a învățării, ne este amintit faptul că, pentru a ne angaja în procesul de învățare, recurgem permanent la emoții. Tocmai de aceea, avem tot timpul în memorie acele experiențe care ne-au marcat, fie în mod pozitiv, fie negativ. Același Louis Cozolino vorbește despre o așa-numită pregătire emoțională pentru învățare, despre “o stare de alertă relaxată” care trebuie să-l caracterizeze pe elev și care conduce la o învățare eficientă. Este deja binecunoscut faptul că învățarea nu se produce în condiții de stres, ea fiind mult mai mult decât transferul de cunoaștere de la un expert la un novice. Învățarea este despre dispoziție, despre acea stare de spirit propice în care elevul se află în momentul în care învață. În aceste condiții, cadrul didactic are nevoie de un al șaselea simț, acela care să-i permită să citească mintea și starea de spirit a elevului său, pentru a putea să-l pregătească pentru învățare. “Relațiile sociale sănătoase, cu accent pe sentimentul apartenenței, certitudinea că ești recunoscut, ascultat, observat contribuie împreună la acea stare de alertă relaxată”¹ la care făceam referire anterior.
În fine, dimensiunea acțională a învățării este și ea luată în considerare, fiind extrem de importantă. După cum afirmă Peter Senge, „experiențele de învățare cu adevărat profunde sunt cele care ne modifică-noi ne schimbăm în urma acestui proces. Toată învățarea noastră se concretizează prin gândire și acțiune, activitate și reflecție. Învățarea modifică ceea ce putem face-este mereu activă-nu am învățat să mergem până ce nu am mers.”
Prin urmare, învățarea este despre transformare, despre invitația pe care educatorul i-o lansează elevului de a se lăsa modelat și a parcurge drumul de la idee la acțiune. A pune în practică ideile, noțiunile teoretice, a le testa reprezintă marele pariu al învățării. Doar în acest mod, putem vorbi de autenticitate în activitatea de predare-învățare.
Ca orice expert, și profesorul poate suferi de sindromul unghiului mort. Cu cât acumulăm mai multă experiență, cu atât mai ușor putem deveni captivi în aceste unghiuri moarte, nemaifiind capabili să ne plasăm în locul beneficiarului actului educațional. A-l înțelege pe elev, prin raportare la învățarea care se produce din perspectiva celor patru dimensiuni (cognitivă, socială, emoțională și acțională), este șansa noastră de a ne trezi din amorțeala în care expertiza ne aruncă uneori. Expertul din educație nu este cel care este convins că nu poate greși căci folosește în predare rețeta succesului pe care nu a abandonat-o niciodată, ci acela care caută permanent să-l descopere pe elev, cunoscându-l la toate cele patru niveluri.
Afirmațiile de mai sus își găsesc o justificare de netăgăduit în faptul că generațiile se schimbă, evoluează. Tinerii de azi sunt mult mai inteligenți decât noi, cei din generațiile anterioare. O dovedesc testele de inteligență la care aceștia sunt supuși, iar tehnologia și accesul neîngrădit la informație vin să completeze lista elementelor care contribuie la această superioritate cognitivă.
Revenind la conferință, în ansamblul ei, acest eveniment a cuprins și numeroase ateliere extrem de interesante precum: „Minfulness pentru copii și adolescenți”, „Dezvoltarea succesului în carieră prin tehnici de well-being”, „Tehnologiile în consilierea carierei și educație”, „Storytelling/arta povestirii-tehnică de consiliere în carieră pentru adolescenți”, „Consilierea carierei în era roboților”, „SelfKit-facilitatorul învățării socio-emoționale”, „Scopurile comportamentelor neadecvate ale copiilor” etc.
Ultimul dintre ele, susținut de Ecaterina-Daniela Smâdu, specialistă în psihoterapia adleriană, a fost și unul dintre workshop-urile la care am participat. Printr-un joc de rol bine gândit, trainerul ne-a ghidat pașii spre descoperirea motivelor care se ascund în spatele comportamentelor neadecvate ale copiilor și elevilor noștri. Astfel, aceste manifestări nepotrivite se rezumă la următoarele aspecte: căutarea atenției necuvenite, lupta pentru putere, răzbunarea și neputința copilului de a face față provocărilor la care este supus, în special atunci când nu se bucură de sprijinul adulților din viața sa.
Lecția învățată este una simplă, dar foarte valoroasă, anume aceea că, pentru a-l ajuta pe copil să depășească aceste momente, adultul, părintele sau profesorul său, are nevoie să îi înțeleagă zbaterile și nevoile. Nevoile sale nesatisfăcute sunt cele care conduc la izbucnirile discutate în cadrul atelierului. Acestea pot fi identificate apelând la cei 4 C: nevoia de a fi Conectat, a Conta, a fi Capabil, a avea Curaj (the 4 Cs: CONNECT- COUNT-CAPABLE-COURAGE).
Doar cunoscând cauza, îl putem ajuta să găsească soluția la problema cu care se confruntă. Valorizarea este conceptul cheie atunci când încercăm să-l ajutăm pe copil să-și depășească neputințele și să-și învingă frustrările. Fiecare pas făcut de el pe calea progresului trebuie apreciat, pentru a îi da acestuia încrederea de care are nevoie pentru a persevera.
Un alt atelier la care am participat a fost cel susținut de Gergana Rakovska, din Bulgaria, președinta ONG-ului Business Foundation for Education². Aceasta a tras un semnal de alarmă în privința viitorului incert al unor profesii sau meserii. Având în vedere că noi, profesorii, îi pregătim pe tinerii de azi pentru o lume aflată într-o continuă și rapidă transformare, pentru un viitor incert, este nevoie să acordăm o atenție sporită creativității elevilor noștri, cea care îi poate face mai adaptabili. Bineînțeles, STEM este acronimul care surprinde esența sistemul de învățământ actual, dar oare nu ar fi util să ne raportăm mai mult la STEAM (Science, Technology, Engineering, the Arts and Mathematics)? Cu această întrebare ne-a provocat Gergana Rakovska, care ne-a vorbit și despre sistemul de învățământ din țara sa. De asemenea, ne-a făcut cunoscute platforme online precum Prometheus (prometheus-eu.net) și Velocity pe care le pot accesa consilierii școlari pentru a găsi resurse utile în consilierea carierei.
Le mulțumesc, așadar, organizatorilor pentru o experiență plină de satisfacții!
Dacă ați ratat evenimentul anul acesta, includeți-l în agenda lui 2019 și nu veți regreta!
¹Jones, T. (2013). Education for the human brain. A road map to natural learning in schools. Plymouth: Rowman and Littlefield Education
²https://www.fbo.bg/en/
Nicoleta Călinoiu, absolventă master FPSE, 2017
Foto credit-NBCC Romania
