De-a lungul timpului, educația a fost modelată de o multitudine de factori: cultură, politică și economie, precum și de tehnologie. Pentru sute de ani, tehnologia tipăririi a jucat un rol puternic în modelarea educației și diseminarea informațiilor. În ultimele două decenii, influențele tehnologiei informației și ale comunicării au fost suprapuse peste structura tradițională a educației. Școlile din multe părți ale lumii au integrat progresul tehnologic în mediul de învățare, iar multe săli de clasă s-au schimbat într-un mod fundamental. Însă nu peste tot: în foarte multe locuri, aparatele electronice sunt aduse în același mediu fizic, rămas neschimbat și neadaptat. De exemplu, computerele sunt plasate pe mesele și birourile deja aflate în încăpere, sunt adăugate câteodată artificial elementelor deja existente în clasă.
Odată cu introducerea acestor tehnologii în școli în anii ’80, temerile referitoare la sănătatea copiilor au început să apară din ce în ce mai frecvent. Cum calculatoarele au devenit răspândite chiar și în școlile din țările în curs de dezvoltare, ergonomii, cercetătorii și profesioniștii din domeniul sănătății au început să-și pună întrebări în legătură cu efectele lor asupra copiilor. Multe investigații s-au centrat asupra impactului asupra învățării, asupra creierului sau a relaționării dintre elevi; însă, nu au fost ignorate nici efectele pe care le au aceste echipamente asupra sănătății și dezvoltării fizice a copiilor (cum ar fi durerile de spate ale acestora).
Aceste efecte sunt extrem de importante; copiii nu sunt niște „mici adulți” și, ca atare, au nevoie de facilități special construite pentru ei. Cât de greu este să dezvoltăm aceste elemente, cât de des ținem cont de specificul vârstei lor când vorbim de designul de produse și spații? Cum îi putem ajuta să facă față provocărilor puse în calea lor de spațiile de învățare? Întrebările sunt simple, dar răspunsurile nu.
Fiind absolventă de liceu cu profil pedagogic am lucrat o perioadă de timp în sistemul de învățământ primar și preșcolar, atât de stat, cât și privat. M-a preocupat în această perioadă dezvoltarea copiilor din toate punctele de vedere: moral, intelectual, dar și fizic. Am constatat că de multe ori poziția copiilor în timpul activității era defectuoasă din cauza mobilierului neadecvat. Am început să studiez materiale care să mă ajute să-mi întregesc cunoștințele despre ergonomie. Ulterior, absolvind Facultatea de Psihologie și Științele Educației, mi-am aprofundat noțiunile despre dezvoltarea copilului. Pe parcursul programului masteral, mi-a atras atenția o parte din programa uneia dintre discipline, care făcea referire la ergonomia de la locul de muncă.
Am aprofundat subiectul și am aflat că ergonomia este știința care folosește date antropometrice și care modelează mediul de lucru pentru a-l face confortabil și eficient pentru a putea lucra. Un design ergonomic corect este necesar pentru prevenirea disfuncționalităților care se pot dezvolta de-a lungul timpului și care pot duce la o dizabilitate pe termen lung.
Această știință este din ce în ce mai necesară, deși frecvent ignorată. În trecut (înainte de aparația generației Net), copiii își ocupau o mare parte a zilei cu activități fizice în aer liber, iar timpul cât stăteau în sala de grupă, pe scaun sau la măsuță, era foarte redus. Poate acest lucru compensa efectele nerespectării principiilor ergonomiei asupra copiilor; prejudiciul era redus datorită timpului scurt în care (pre)școlarul era eventual afectat de un spațiu neadecvat sau un mobilier impropriu.
Însă, în epoca actuală, noile tehnologii au invadat toate domeniile de activitate inclusiv activitățile libere și de loisir. Astfel, și tânăra generație și-a schimbat preocupările concentrându-și atenția și activitățile din ce în ce mai mult spre mediul virtual care impune organismului o activitate statică.
Așa se face, de exemplu, că preșcolarii își petrec 30% din timpul cât rămân în instituțiile de învățământ stând. Iată deci una dintre cele mai sedentare ”activități” ale lumii, cea din școală!! Și acest lucru se întâmplă la o vârstă când corpul uman este încă în creștere. De aceea, scaunele, cele care-i susțin pe copii o perioadă atât de mare din timpul școlarității lor, sunt extrem de importante. Sigur, poate în comparație cu alte elemente existente în spațiul școlar – videoproiector, tablă, bănci etc – scaunul nu pare atât de semnificativ. Dar cum te poți concentra la o sarcină de lucru dacă stai inconfortabil, dacă nu ajungi la bancă sau, din contră, trebuie să te apleci? Scaunul contează, așadar, și acesta trebuie să fie conceput…ergonomic! Dacă acest lucru nu se întâmplă, pot să apară oboseala, durerile de gât, spate (dacă scaunele sunt prea joase pentru înălțimea copiilor) sau, mai grav, afecțiunile musculo-scheletice.
Există multe studii care demonstrează acest lucru, vorbind de importanța mobilierului conceput special pentru proporțiile corpului copilului (corelat cu măsurile antropometrice). Mandal, de exemplu, a recomandat diferite poziții de amplasament a mobilierului pentru diferite tipuri de activități. El a susținut că pentru unele activități poziția verticală ar fi mai potrivită, dar este nerealist să ne așteptăm ca un copil să stea astfel o perioadă lungă de timp, mai ales dacă masa este plasată la o înălțime necorespunzătoare înălțimii copilului. De asemenea, copiii trebuie să fie susținuți adecvat de scaune, pentru a preveni instalarea oboselii musculare sau a durerilor de spate.
Câteva studii au arătat recent că unele criterii de standardizare internațională a mobilierului școlar (de exemplu ISO, 1979) se bazează pe dimensiuni greșite ale corpului uman atunci când stabilesc dimensiunea potrivită a unui scaun. Cho (1994) a concluzionat că, pentru a îmbunătăți confortul elevilor, ar fi indicat să se ia în considerare pentru determinarea dimensiunilor optime ale unui scaun lungimea piciorului inferior, de la genunchi în jos, Un alt studiu, realizat de către Hibaru și Watanbe (1994), a arătat că standardele japoneze pentru determinarea înălțimii unui scaun pentru copii se bazează pe un calcul făcut între statura copilului și partea superioară a piciorului, de la genunchi în sus, ceea ce a dus la disconfort, iar plângerile de dureri de spate au crescut. Descoperirile lor au fost în acord cu Cho, care indică faptul că lungimea piciorului inferior este importantă în determinarea înălțimii corespunzătoare a scaunului pentru copil, pentru o postură bună.
În acest context, putem trage un semnal de alarmă în ceea ce privește dezvoltarea și evoluția copiilor întrucât preferința acestora pentru noile tehnologii le restrânge timpul alocat activităților fizice, atât de necesare unei dezvoltări armonioase. De aceea, timpul petrecut în unitățile de învățământ ar trebui să fie de calitate din toate punctele de vedere, începând cu postura (determinată în mare măsură de mobilierul utilizat), posibilitatea de mișcare și terminând cu conținutul activităților educative.
Liz Moldovan, absolventă FPSE, 2013
Sursa foto: freepik.com
Referințe:
Cho, A. (1994). Fitting the chair to the school child in Korea. In: Lueder, R., and K. Noro (Eds.), Hard Facts about Soft Machines: The Ergonomics of Seating. London: Taylor & Francis.
Hibaru, T., Watanabe, T., 1994. A procedure for allocating chairs to school children. In: Lueder
R., Noro, K. (Eds.), Hard Facts About Soft Machines: The Ergonomics of Safety. Taylor & Francis, London, pp. 289–296.
