„Eu sunt bine, în caz că v-ar interesa cum o mai duc, ce mai fac. Mai plâng năvalnic, mai râd timid, mă mai lovesc de nepăsare, mă mai revolt de neputințe. Voi? Parafrazându-l pe Sorescu, cum o mai duceți cu fericirea, ați reușit să-i puneți căpăstru nărăvașei?” (Carmen Voinea-Răducanu, Visătorii nu mor niciodată).
Determinat de evenimentele din ultima perioadă, asemenea lui Carmen, mă lovesc de nepăsare și mă revolt ca urmare a neputinței, tocmai de aceea în acest articol voi prezenta o experiență care mă face să trag nădejde că elevii pot schimba lumea dacă au parte de intersecții semnificative cu oameni potriviți.
În urmă cu trei luni, am susținut, împreună cu o doamnă profesoară din Suceava (Lăcrămioara Clucerescu), o activitate de formare. Parcursul training-ului a fost unul bazat pe învățarea experiențială și am folosit o metodă a educației non-formale pe care am abordat-o și în cadrul unui curs (la Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea București) de Teoria și Practica Educației Civice, și anume: ,,Învățarea prin proiecte.” Înainte de a prezenta pe scurt procesul, menționez că inițiativa a venit din partea a două cadre didactice din Colegiul Silvic Bucovina, care au format un club IMPACT, prin intermediul căruia implică elevii în diverse activități benefice dezvoltării lor și, în aceeași măsură, pentru dezvoltarea comunității. Pe lângă faptul că am descoperit un potențial crescut în mediul rural și disponibilitate din partea elevilor/profesorilor de a veni în weekend la școală să învețe, am mai aflat că elevii ,,…tocmai făceau un lucru pe care, din câte și-l aminteau nu-l prea făceau la școală: învățau. Și simțeau ceva și mai straniu: le plăcea să învețe” (parafrazându-l pe Rui Zink, 2013, p. 59).
Activitatea a durat două zile. În prima zi, după momentul de cunoaștere, am folosit jocul de rol prin metoda interactivă ,,Derdienii” (a durat 90 de minute și a vizat comunicarea interculturală, adaptabilitatea și lucrul în echipă), urmat de reflecție și de o discuție despre pașii unui proiect și analiza unui comunității. Harta comunității a fost proiectată pe un Sticky Wall (pânza) pe care elevii au lucrat folosind legenda comunității lor, astfel identificând problemele cu care se confruntă comunitatea. Prima zi s-a încheiat cu prioritizarea problemelor, evaluare și feedback. Așadar, ne-am propus în această primă etapă ceea ce sublinia John Dewey, ca acțiunea noastră cu elevii și profesorii să reprezinte un ,,laborator pentru viața democratică din societate, în care copiii să-și dezvolte înțelegerea, competențele și dispozițiile vieții nu citind cărți, ci exersându-le prin interacțiunile democratice în activitățile de învățare” (Ulrich, 2016, p. 107). Ba mai mult decât atât, în aceeași linie deschisă de Dewey, dar cu accentul pus de Kilpatrick prin teoria experienței, copiii dobândesc experiență și cunoștințe prin rezolvarea unor probleme practice în situații sociale.
Astfel, putem spune că metoda învățării prin proiecte reprezintă un ,,medicament” pentru ,,inima societății” pentru că se focalizează pe elevi, evaluează deopotrivă procesul și rezultatul, este o metodă care ține cont de interesele, drepturile și nevoile elevilor corelate cu programa și curriculumul național. Scopul metodei este de a ajuta elevul/adolescentul/adultul să devină o persoană echilibrată, autonomă, care învață continuu și eficient, gândind critic, acționând în mod responsabil individual, în grupuri și comunitate (Ulrich, 2016, p. 138).
Punerea în practică a acestor fundamentări teoretice s-a făcut în cea de-a doua zi a proiectului printr-o poveste. Ea sună așa: ,, Eroi din Cetatea Câmpulung Moldovenesc, ați găsit în cetate o comoară (numele comorii alese) pe care vreți să o descoperiți, să o valorizați, să o promovați și să o lăsați ca moștenire celor din cetate. Pentru a duce la îndeplinire această misiune, veți primi un săculeț cu 400 de galbeni și un ceas cu cuc care va ține timpul în loc pentru 3-4 luni. Împreună veți porni în această aventură palpitantă. Pe parcursul aventurilor voastre, veți căpăta niște superputeri. Ca să le puteți folosi, va trebui să anticipați, să descoperiți, să presupuneți care pot fi aceste superputeri și, la final, să evaluați dacă le-ați folosit în timpul experienței. În aventura voastră, vă veți folosi de niște mesageri care au puterea de a da mesajele voastre mai departe, de a conecta oamenii, de a veni cu idei sau de a aduce contribuții. De asemenea, puteți întâlni și pitici și zâne care au puterea de a vă susține în activități concrete, vă pot aduce mai mulţi galbeni, resurse, timp sau sprijin. Această aventură a voastră se numeşte PROIECTUL GreenIMPACT! Înainte de a porni în aventură este important să ne imaginăm cum va fi povestea proiectului nostru și să o scriem. Povestea o vom scrie într-un Papirus oficial numit formularul de proiect.
– Ideea poveștii = scopul proiectului nostru;
– Eroii povești = membrii clubului GreenIMPACT;
–Cetatea = în folosul cui veți face proiectul? (în ce fel servește proiectul comunitatea, cine va beneficia de el – categorii de persoane, număr de persoane);
– Comoara moștenire = rezultatele proiectului: ce va rămâne în urma proiectului?
– Superputerile eroilor = Învățarea – ce vă propuneți să învățați în timpul realizării proiectului?
– Galbenii = bugetul proiectului: cât costă proiectul?
– Ceasul cu cuc = timpul: când va fi realizat proiectul?
– Aventura = cum? ce activități/acțiuni aveți de făcut pentru a ajunge la rezultatele proiectului?
– Mesagerii = ambasadorii proiectului;
– Piticii și zâne = partenerii și sponsorii care susțin proiectul;
– Papirus oficial = formularul de proiect pe care îl trimiteți către finanțatori, parteneri, sponsori, susținători.
În continuare am parcurs exerciții practice prin care ei au putut să rezolve fiecare etapă de mai sus. Am încheiat formarea cu două instrumente la fel de importante ca cele prezentate până acum, ele numindu-se:
“Harța experiențelor”
“Buzunarul cu valori”
Poate vă întrebați ce rost a avut să vă spun această poveste sau ce legătură are ea cu speranța și combaterea „lenei sociale” (menționate în titlul articolului). Dacă aceste întrebări v-au trecut prin minte, vă invit să accesați următorul link pentru a găsi răspunsul:
PS: ,,Speranța din mijlocul iernii” a fost cea care a mișcat rotițele minții mele în plină sesiune, și anume un ghiocel apărut ca semn divin în calea mea, sâmbătă în grădina de la țară. El mi-a zâmbit frumos și plin de speranță de sub zăpadă, iar zâmbetele copiilor au fost elementele care au alimentat această speranță.
Paul Lungeanu, student anul II, Pedagogie FPSE
Referințe: Ulrich, C.(2016). Învățarea prin proiecte, Iași: Editura Polirom
Sursa foto: arhiva personală
