Nicicând înainte să fiu coordonator de doctorat, n-am primit atâtea mesaje de la necunoscuți din toată țara, mai ales profesori, cu intenții clar exprimate de continuare a studiilor la nivel doctoral. După acest moment, după abilitarea mea și afilierea la o școală doctorală, căsuța de e-mail, Messenger-ul, pagina de Facebook au fost inundate de zeci de mesaje cu CV-uri atașate. Asta pe lângă multele recomandări primite din diferite zone, pe lângă abordările de după conferințe, pe lângă…

Anca Nedelcu: Pe lângă alte multiple preocupări profesionale despre care am amintit în prima parte a interviului nostru publicat anterior, ești și profesor asociat la facultatea noastră, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Cum este această experiență, cum sunt studenții, ce-i înveți?

Da, am fost. Și, la vremea respectivă, neavând multiple opțiuni sau căi diferite de interpretare a situației, eram foarte mândră de asta. Îmi plăcea festivismul situațiilor în care uniforma de pionier lua locul banalului sarafan albastru, cel de zi cu zi. Îmi plăcea fusta plisată, adunată în talie cu o centură lată, cu stemă peste cataramă; cureaua asta, de o culoare îndoielnică și nedecisă, era adesea crăpată pe la cotituri din vina materialului prost din care era făcută.

Anca Nedelcu: Mă bucur că facem acest interviu și sunt convinsă că o să consemnăm împreună bucăți de pedagogie reală, trăită, autentică. Așadar, să începem. Înainte de toate, suntem cu toții, deci și dumneavoastră, o poveste de viață plină de evenimente, de câștiguri, lupte, întâlniri. Ce face povestea dumneavoastră specială, ce v-a ajutat să fiți ceea ce sunteți, ce momente și oameni v-au influențat evoluția?