Avem vacanță de vară, iarnă, de primăvară, intersemestrială sau nu, și, de curând, a apărut, de nicăieri și fără noimă, ”vacanța de… covid”. Cea în care elevii și profesorii lor stau izolați acasă și încearcă să ducă învățarea mai departe.

Acum ceva timp am scris un articol despre studenții mei, despre cum sunt ei, despre modul în care relaționăm. Nu mă gândeam atunci, și nici măcar acum o lună, că studenții mei sunt și cei izolați într-o școală din sufragerie, că sunt cei sfătuiți să nu mai vină la facultate! Dar, iată că azi nu mai suntem în clase, în bănci de amfiteatru, ci ne adunăm ciudat din neantul lumii virtuale, încercând să recompunem procesul de învățare dintre noi în alte forme, din alte direcții.

”Școala se mută în online, cursurile față în față se suspendă”, ni s-a spus tuturor, celor de aici sau de mai departe. Avem vacanță, aparent; dar nu e una ca toate celelalte, cele mult așteptate de-a lungul anului școlar, ci una neplanificată, care, parcă, devine din ce în ce mai nedorită, pe măsură ce te afunzi în ea. 

Anca Nedelcu: Spuneați în cartea dvs. recentă – ”Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică” – că în momentul construirii pedagogiei ca știință, educația s-a ”pedagogizat”, iar la apariția școlii s-a ”școlarizat” (v. Păun, 2017, pag.58). Jucându-ne cu vorbele, putem spune astăzi că pedagogia autentică s-a…„inutilizat”, s-a …”auto-marginalizat”? Sper ca răspunsul dvs. să fie nu, firește. Dar nu pot ignora diferite tendințe actuale care pun pedagogii autentici într-o zonă de tăcere: invazia de păreri educaționale emise fără lectură și evidențe, inflația de non-expertiză etc.