Faptul că profesorul universitar Liviu Papadima a acordat, vreme de mai mulţi ani (de fapt, o viaţă), un interes constant (şi) educaţiei preuniversitare este, din punctul meu de vedere, o mare şansă. Spun asta pentru că rareori cei ce vieţuiesc profesional în aerul rarefiat al universităţii revin cu atâta aplicare şi patos către universul mai gălăgios şi mai anomic al educaţiei preuniversitare.

Nu este luni, nu este început de lună, nu este nici măcar dimineață. N-am scris în jurnal privind din când în când pe fereastră pentru a mă goli mental, n-am făcut o plimbare pentru a mă încărca cu frumusețea înduioșătoare a copacilor toamna, n-am gândit o strategie pentru acest proiect și nici măcar n-am început textul acesta evitând negația pentru a crește probabilitatea de citire și interacțiune.

Imaginați-vă că sunteți la școală, în prima săptămână din clasa a V-a și vă pregătiți să vă cunoașteți dirigintele sau diriginta. Oare ce lucruri minunate v-a pregătit? Poate nu veți fi surprinși că tema este „Clasa la prima întâlnire cu dirigintele – regulamentul școlar – drepturi și îndatoriri”, pentru că ea reflectă deja un mod de interacțiune cu care școala v-a obișnuit.

Minunați cum sunt, copiii nu vin pe lume cu ”instrucțiuni de folosință”! Căutăm instinctiv cărțulia aceea cu sfaturi în bagajele aduse de la maternitate și depozitate cu sfială în camera pastelată, pregătită cu dichis și dragoste pentru noul mic locatar. Dar nu e! Nu există ”manual de utilizare”! Odată ajunși acasă, suntem pe cont propriu, întrebările și grijile sunt multe, sfaturile binevoitoare, dar uneori suprapuse contradictoriu!